Italtextil: De la Bistrița, în elita industriei mătăsii din Europa!

Pe 4 noiembrie 2026, Italtextil, cea mai mare filatură de mătase din Europa, a organizat unul dintre evenimentele importante ale industriei internaționale a mătăsii: întâlnirea anuală a International Silk Union (ISU), în colaborare cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca (USAMV).
International Silk Union este o organizație internațională care facilitează colaborarea dintre țările producătoare și consumatoare de mătase, reunind companii din industria textilă, asociații profesionale și instituții de cercetare din întreaga lume.
Anvergura acestei reuniuni a depășit cadrul unui eveniment de business obișnuit. A fost un punct de întâlnire pentru reprezentanții unui sector industrial cu tradiție, în care se discută despre evoluția pieței, colaborări internaționale și perspectivele de dezvoltare ale industriei mătăsii.
Ediția precedentă, organizată în Brazilia în 2025, a reunit aproximativ 100 de participanți. Anul acesta, organizarea întâlnirii de către Italtextil reflectă poziția și relevanța companiei în industria europeană a mătăsii.
"De la Bistrița, în elita industriei mătăsii din Europa!
Italtextil Sărata, cea mai mare filatură de mătase din Europa, este un exemplu că performanța la nivel internațional se poate construi și aici, acasă.
M-am bucurat să particip la evenimentul care a reunit la Bistrița reprezentanți de referință ai industriei mătăsii din întreaga lume, un prilej de dialog, schimb de experiență și consolidare a parteneriatelor internaționale.
Cu o activitate de 25 de ani, Italtextil demonstrează că investițiile, profesionalismul și munca susținută pot transforma o companie locală într-un nume important pe piața europeană.
Avem în Bistrița companii care nu doar țin pasul cu Europa, ci sunt lideri în domeniul lor!
Felicitări echipei Italtextil pentru ceea ce a construit aici și pentru contribuția la dezvoltarea economică a comunității noastre!", a transmis primarul Gabriel Lazany.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5