Melania Cuc: Între Calea Crucii și Drumul Mătăsii

Privită din orice unghi geografic, lumea de astăzi pare o piață aglomerată și, în același timp, o scenă pe care contemporanii își joacă, la întrecere, rolul vieții. Între două negocieri în valută forte, între două spectacole deloc romantice, cine mai are timp să se gândească la mântuire?

Poate desuet, dar cu siguranță în perioada asta, unii oameni abandonează succesul, refuză statutul de sclavi ai consumerismului și aleg retragerea. Devine aproape o modă să fii singuraticul de pe o insulă îndepărtată, să-ți iei sacul de dormit și să privești cerul plin de stele și sateliți de comunicații, din deșerturi sau de pe ambarcațiuni străvechi. Spiritual, suntem într-o permanentă devălmășie cu noi înșine. Preotul, guru-ul, psihologul, coach-ul – niciunul nu mai reușește pe deplin să aline teama omului de azi față de ceea ce va fi.

Paradoxal și incontestabil, ne aflăm la răscrucea a două mari drumuri: Calea Crucii și Drumul Mătăsii. Pe care vom merge?

Calea Crucii nu înseamnă doar mersul desculț spre Golgota, într-un pelerinaj al spălării păcatelor. Este drumul suferinței asumate, dar și al învierii. Drumul pe care Iisus a purtat nu doar lemnul crucii, ci și păcatele lumii. Simbolic, el ne amintește că viața înseamnă și lovitură, și iertare, și capacitatea de a-l înțelege pe cel care greșește – cu voie sau fără voie. Când vorbesc despre Calea Crucii nu mă refer exclusiv la creștinătatea planetei. Toți oamenii au un drum al destinului; poate și liber arbitru, dar cu siguranță mergem pe căi diferite spre același punct infinit.

Credința ne salvează – știm asta din familie, din Biblie, din lecțiile de religie. De aceea, în România de azi, bisericile sunt pline, iar icoanele nu mai stau doar în casele bunicilor, ci și în instituții, acolo unde „fierbe mărgeaua”: unde se numără banii și se împarte puterea.

Privind mercantil acest timp, ne regăsim mai ușor pe Drumul Mătăsii – acea cale croită pentru a îndestula piețele lumii cu mărfuri, pentru a câștiga capital și influență. Trăim într-o rețea globală de rute comerciale care nu mai leagă doar China de Orientul Mijlociu și Europa, ci întreaga planetă. Și acest drum al negoțului are mucenicii lui: oameni care se sacrifică zilnic pentru ca masa lumii să fie plină, iar cardul bancar valid.

Între cele două mari drumuri ale omenirii nu se schimbă doar mărfuri, ci și idei, valori, civilizații. Drumurile sunt pentru cei curajoși – aventurieri, vizionari sau bancheri.

Între aceste două drumuri ne aflăm astăzi și noi, românii. Vedem cum diaspora trimite anual sune mari de euro în țară – rodul unei munci grele, o cruce personală purtată pentru binele familiei. În același timp, asistăm la transformarea portului Constanța într-un nod strategic de tranzit sau visăm la autostrăzi care ar putea lega România de Europa și Asia, făcând din această țară de la răscruce un coridor economic fertil.

Ambele drumuri implică riscuri. Calea Crucii nu este pentru oricine. Chiar și sihaștrii se clatină uneori în credință, temându-se că nu le mai este dat sensul Învierii. Lumea modernă, zgomotoasă, bruiază orice încercare de reculegere.

Pe Drumul Mătăsii, fără grija sufletului, riști să devii din inerție doar un negustor: să câștigi, să ai bani, dar să nu mai ai timp sau oameni alături cu care să te bucuri.

Ca individ, alegerea pare mai simplă. Pentru o țară însă, pentru România, este nevoie de convingerea că nu putem merge doar pe un singur fir al vieții. Credința nu trebuie abandonată în fața prosperității. Lecția este veche și limpede: „Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”

Pare simplu. Și totuși, trăim vremuri în care nimic nu mai este linear sau clar, așa cum părea a fi odinioară.