„Iarna pe uliţă”. Copiii din Prundu Bârgăului şi de la „Lucian Blaga”, premiaţi la Complexul Muzeal!

Prima zi a târgului „Crăciun în Bistriţa-Năsăud” a însemnat şi premierea căștigătorilor concursului „Iarna pe uliță. Cojoace, sumane, pieptare”.

Marele premiu a revenit, în urma voturilor, copiilor de la Liceul Teoretic „Radu Petrescu” Prundu Bârgăului, profesor coordonator Elena Cătană. Premiul special a fost adjudecat de elevii clasei a V-a C de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Bistrița, profesor coordonator Lavinia Nicolae.

Aceste premii vor însemna şi o apropiere a copiilor de Complexul Muzeal, pentru că dincolo de premiile materiale, aceştia au primit acces gratuit, timp de un an, la muzeu. Într-o atmosferă magică şi un decor de vis, copiii şi dascălii au putut socializa.

În preajma sărbătorilor de iarnă, în acest an omagial al satului românesc, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, prin secția de etnografie a Muzeului Bistrița – muzeografi Gela Neamţu şi Mihaela Bolog – au invitat elevii și dascălii din județ la un concurs tematic destinat redescoperirii, cunoașterii și valorificării patrimoniului etnografic al zonei. Astfel, toate clasele au fost provocate să ofere o reinterpretare a îndrăgitei poezii ”Iarna pe uliță” a poetului George Coșbuc (din care vor utiliza în mod obligatoriu 10 strofe), folosindu-se de mijloace artistice diverse, la alegere, din domenii precum: teatru, desen, arta recitării.

Fiecare moment artistic al concurenților  a fost filmat și afișat pe pagina de facebook a Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud. Câștigătoare au fost desemnate clasele care adună cele mai multe comentarii cu menţionea „Votat”, arătând astfel susţinerea comunităţii.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5