,,Cavalerii cerului ”, într-o expoziție omagială la Muzeul Grăniceresc din Năsăud
Vineri, 16 octombrie 2026, la Muzeul Grănineresc Năsăudean a avut loc vernisajul expoziției ,,Avioane și aviatori din Județul Bistrița –Năsăud”, eveniment care a prilejuit publicului vizitator o întâlnire cu imagini inedite și povești emoționante ale celor care au scris istorie pe aceste meleaguri. Expoziția a avut ca parteneri și susținători de inițiativă, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, asociații și instituții publice teritoriale, precum Asociația Prospectorii Istoriei, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Bistrița, RO Detectors, HobbyZone.ro, Serviciul Salvamont Gorj, Bistriteanul.ro, Sindicatului Muncitoresc Comelf și Holland.ro. Activitatea face parte dintr-un proiect mai larg dedicat istoriei și aviației locale, punând un accent deosebit pe poveștile piloților din județ care au luptat în cel de-al doilea război mondial, dar și pe aparatele de zbor prăbușite sau care au trecut prin această zonă istorică.
Cel de-al Doilea Război Mondial a reprezentat un punct de cotitură în istoria aviației militare, transformând avioanele din simple mijloace de recunoaștere și sprijin tactic în arme decisive, capabile să schimbe cursul unei bătălii sau chiar al întregului conflict. În acest cadru de război s-a aflat și Ținutul Bistriței și Năsăudului, considerat un adevărat punct strategic. Aici s-au înființat între 1939-1940 trei aerodromuri : Livezile, Buduș și Budac.
Expoziția a fost organizată de către cercetătorul științific George Marinescu, de la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud , împreună cu Daniel Georgiu, un pasionat voluntar al Asociației Prospectorii Istoriei. Autorii aduc în atenția publicului pe ,,cavalerii cerului ”, activitatea lor și întâmplările aviatice, unele tragice, petrecute în această zonă. Cele 20 de panouri cuprind portretele și biografiile fiecăruia dintre protagoniști, imaginile aparatelor de zbor pe care au lucrat, multe documente cu valoare istorică, Distincții și Ordine de de zi acordate de către regele României și Ministerul de Război. În câteva vitrine sunt expuse obiectele aviatorilor, trofee, insigne precum și o serie de machete ale avioanelor de luptă etc.
Printre numele care înnobilează expoziția însoțită de fotografii cu aeronave și imagini de epocă se află slt.Mihai Alexandru Berbecaru, Vasile Ilie Sălăgean din Milaș, Mihăilă Echim din Monor, slt.Mircea Lupoaie din Năsăud, Waldemar Keller din Bistrița, frații Alfred Dahinten și Erich Dahinten. Șirul celor omogiați este completat de povestea generalului aviator Ioan Lup, originar din Nepos, despre care documentele spun că în timpul celui de-al doilea război mondial, a îndeplinit importante misiuni de informații pentru armata română, situându-se printre zburătorii de elită. Într-una dintre acestea, aviatorul Ioan Lup este rănit grav, dar credinţa sa în Dumnezeu şi dorinţa de a trăi l-au salvat, reluându-şi activitatea de aviator încercat. Meritele sale în războiul Reîntregirii României au fost recunoscute de către regele Mihai şi de către Ministerul Apărării Naţionale, pentru ,,fapte de arme săvârșite în războiul contra Rusiei Sovietice , ,,pentru curaj în descoperirea bateriilor antiaeriene ale inamicului, trecând prin barajele acestuia, precum și alte 32 misiuni de foto, recunoaștere și bombardament, pe câmpul de luptă. Stau mărturie în acest sens cele 6 decoraţii şi 2 medalii care i s-au acordat: Ordinul Virtutea Aeronautică cu Spade, clasa Cavaler; Ordinul Virtutea Aeronautică cu Spade, clasa Prima şi A doua Baretă la Crucea de Aur; Ordinul Virtutea Aeronautică cu Spade, Clasa Crucea de Aur; Steaua României cu Spade şi Panglica de Virtute Militară, clasa Cavaler;
Ordinul Coroana României cu Spade şi Panglica de Virtute Militară, clasa Cavaleri; Crucea de Fier clasa a doua; Medalia Crucea comemorativă - 50 de ani de la încheierea războiului; Medalia comemorativă a Federaţiei Statelor Ruse. Cei mai în vârstă care l-au cunoscut pe ,,domnu Ionică’’ îşi amintesc de zborul său deasupra Neposului și scrisoarea lăsată din avion pentru mama lui .
Din programul expoziției a făcut parte și istoria Școlii de Zbor fără Motor din Bistrița-Năsăud și Povestea aerodromului Budacu, prezentată de Radu Sângeorzan, campion la aeromodelism. Din informațiile primite de la Daniel Georgiu reiese că o parte importantă a expoziției se datorează sprijinului oferit de istorici și cercetători ai aviației, precum și de cei care au contribuit cu informații, documente și fotografii. Este vorba despre Horia Stoica, Cristian Greiner, Gabi Pușcașu, Dan Antoniu, Vasile Vlașin, Nagy Gábor, Radu Sângeorzan, Dan Melinte, Jumolea Adrian, Sălăgean Valerian, și mulți alții. Organizatorii au adus mulțumiri domnului director al Muzeului năsăudean, Lucian Vaida, pentru spațiul ireproșabil oferit expoziției și pentru primirea călduroasă a tuturor celor prezenți.
Vernisajul acestei expoziții a fost o experiență deosebită pentru Muzeul Grăniceresc Năsăudean, desfășurându-se în prezența rudelor aviatorilor omagiați, a elevilor Colegiului Național ,,George Coșbuc” din Năsăud, pentru care a fost o adevărată lecție de istorie, spre bucuria celor care vor îmbrățișa pasiunea pentru aviație.
Mircea Daroși
Citiţi şi:
- Ioan Lup, avocatul aviator din Nepos, devenit general în rezervă
- Zborul din august
- Personalităţi locale şi naţionale dau nume şi renume la 15 străzi din municipiul Bistriţa
- AVIOANE ŞI AVIATORI ÎN NORD-ESTUL TRANSILVANIEI, în expoziție la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud
- Ordinul Militar „Mihai Viteazul”
























Adaugă comentariu nou