Ordinul Militar „Mihai Viteazul”

Alocuțiune rostită de Prof. Univ. Dr. Mircea Gelu Buta^[1]

cu ocazia dezvelirii și sfințirii monumentului dedicat eroilor din Bistrița,

decorați cu Ordinul Militar Mihai Viteazul

Pe 26 septembrie 1916, la 40 de zile după intrarea noastră, alături de Antantă, în Primul Război Mondial, prin Decretul Regal numărul 2968, Regele Ferdinand I instituia însemnul militar, Ordinul „Mihai Viteazul”, menit să ridice moralul ofiţerilor şi al trupei. Întrucât scopul României, prin participarea oştirii sale pe câmpul de luptă, era întregirea naţională, denumirea noii distincţii era cât se poate de potrivită, Mihai Viteazul fiind autorul primei uniri a celor trei principate române sub un singur sceptru.

Istoricii spun că reprezentarea noului ordin a fost desenată chiar de rege, care a formulat personal şi textul decretului. Ordinul „Mihai Viteazul” avea trei clase şi a fost acordat exclusiv ofiţerilor, pe timp de război, pentru fapte de arme excepţionale. De asemenea, drapelele unor unităţi militare care s-au distins pe front puteau fi decorate cu Ordinul „Mihai Viteazul”. Forma însemnului era crucea treflată din metal auriu emailată în albastru, având desenat pe avers cifrul regal şi pe revers anul instituirii ordinului.

Era firesc să fie aleasă crucea ca simbol pentru răsplata faptelor de vitejie la un popor profund creştin, ale cărui principale instituţii, în decursul istoriei sale, fuseseră Biserica şi Domnia, în cea mai vie descendenţă bizantină. Crucea, ca realitate şi simbol, evocă, totodată, semnul ce i se arătase pe cer împăratului Constantin cel Mare, însoţită de cuvintele In hoc signo vinces[2], înaintea bătăliei de la Ponte Milvio din anul 313.

Ordinul Militar „Mihai Viteazul” a fost decernat unui număr de 314 ofiţeri participanţi la Primul Război Mondial, cu începere din anul 1920, când Războiul de reîntregire se încheiase, iar România îşi putea cinsti eroii. Sediul ordinului a fost la Mânăstirea „Mihai Vodă” din Bucureşti, aflată pe strada Uranus, pe o colină înconjurată de clădirile Arhivelor Statului. Era un loc care îl evoca pe ctitorul unificator. Între anii 1928 şi 1935, biserica a fost restaurată, noua pictură evocând faptele de vitejie ale marelui voievod. Există şi un Anuar al Ordinului „Mihai Viteazul” 1916-1920, editat în anul 1931.

Ordinul Militar „Mihai Viteazul” a fost şi a rămas cea mai prestigioasă distincţie militară română, chiar dacă a încetat să existe după abdicarea forţată a Regelui Mihai I, mai precis din anul 1947 până în anul 2000.

Cu Ordinul Militar „Mihai Viteazul” au fost distinşi atât ultimii trei monarhi ai României – Ferdinand I, Carol II, Mihai I – cât şi cei trei mareşali ai ţării noastre: Alexandru Averescu, Constantin Prezan, Ion Antonescu (desigur, Regele Mihai I avea şi el rangul de mareşal). Între deţinătorii Ordinului „Mihai Viteazul” pentru fapte de vitejie în Primul Război Mondial se numără şi trei ofiţeri de rezervă purtând nume de mare notorietate: pictorul Nicolae Tonitza, diplomatul şi ziaristul Grigore Gafencu, fost ministru al Afacerilor Străine, şi Pamfil Şeicaru, considerat cel mai mare ziarist interbelic şi singurul gazetar român condamnat la moarte în contumacie.

Dintre oamenii politici ai României de altădată a primit acest ordin Ion Mihalache, mort în închisoarea de la Râmnicu Sărat, iar printre cetăţenii străini decoraţi se numără generalul Henri Mathias Berthelot, şeful Misiunii Militare Franceze, care a reorganizat armata ţării noastre în timpul Primului Război Mondial.

Există trei sau chiar patru modele ale Ordinului, corespunzând ultimilor noştri trei regi. Primul este cel instituit în anul 1916 de către Regele Ferdinand I. Al doilea ar fi Modelul din anul 1938, legiferat de Carol al II-lea, care cu doi ani înainte introdusese pelerina şi cuşma în portul de paradă al celor decoraţi. Cu această ocazie au fost introduse și unele avantaje materiale, precum împroprietărirea cu pământ, ca în cazul celor cinci ofițeri, pe care îi evocăm astăzi.

Al treilea este Modelul legiferat prin Decretul Regal din 8 octombrie 1941, care a fost acordat până în 18 octombrie 1944. După ruperea alianţei militare cu Germania, apare un nou model, instituit prin Decret Regal, acordat ofiţerilor participanţi la campania de pe Frontul de Vest. Acest model, zis şi cu spade, menţinut până în anul 1947, era confecţionat din aur galben de 18 carate, aurul cântărind 52,57 de grame.

În anul 2000, Parlamentul României a adoptat Legea 29, în al cărui text în articolul 1, alineatul 2, se spune: „Ordinul «Mihai Viteazul» este cea mai înaltă decoraţie militară de război ce se acordă ofiţerilor şi unităţilor militare, pe timp de război sau în misiuni sub jurisdicţia unor organisme internaţionale, la care statul român este parte, pentru fapte de arme sau acţiuni de luptă cu totul excepţionale”. În articolul următor al aceleiaşi legi se menţionează că: „Ordinul «Mihai Viteazul» cuprinde trei clase”. Aşa încât legătura de continuitate cu specificul şi tradiţia acestui însemn militar românesc suprem este evidentă.

Închei prin a-i mulțumi domnului Gheorghe Șanta, vrednic viceprimar al Municipiului Bistrița, care a reușit să conserve acest domeniu aparținând ofițerilor bistrițeni, distins cu Ordinul «Mihai Viteazul» și a-l felicita atât pe dânsul cât și Asociația Cultul Eroilor Bistrița „Col. Liviu Rusu”, pentru inițiativa și efortul pe care l-au făcut în ridicarea acestui frumos și semnificativ monument dedicat eroilor neamului.