O femeie a fost transportată la spital, în urma unui accident petrecut la Rodna
Astăzi, polițiștii Compartimentul Rutier Sângeorz-Băi au fost sesizați cu privire la un accident de circulație produs pe Drumul Național 17D, în Rodna. La locul evenimentului polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din Șanț a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat, de 30 de ani, din Rodna. În urma accidentului, o femeie de 31 de ani, pasageră în primul autoturism, a fost rănită, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, a informat IPJ BN.
Testarea cu aparatul etilotest a celor doi șoferi a indicat rezultate negative. Polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, urmând să fie stabilite cauza și împrejurările producerii evenimentului rutier.
La fața locului au intervenit un echipaj de pompieri, un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj SAJ. Potrivit ISU BN, în accidentul rutier au fost implicate patru persoane - doi adulți și doi copii cu vârste cuprinse între unu si doi ani. În urma evaluării medicale efectuata la fața locului, o femeie în vârstă de aproximativ 32 de ani (mama celor doi copii) cu leziuni la nivelul membrelor superioare a fost transportată la spital pentru investigații medicale suplimentare.
Tatăl si cei doi copii nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Citiţi şi:
- Femeie transportată la spital, în urma unui accident rutier petrecut între Livezile și Unirea
- Maşină ieşită în decor la Strâmba! O femeie şi doi copii, implicaţi în accidentul rutier
- Accident la Maieru. Se pare că sunt 5 persoane implicate
- Accident rutier la Rodna. O persoană a rămas blocată
- Ilva Mică: Accident între trei autoturisme și o motocicletă. O persoană transportată la spital
Adaugă comentariu nou