Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, la sfințirea noii catapetesme a bisericii şi a casei parohiale din Căianu Mare

În Duminica a XXI-a după Rusalii, când Biserica Ortodoxă îi pomenește și pe Sfinții Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în Parohia Căianu Mare, cu prilejul sfințirii noii catapetesme a bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”.

De la ora 9:00, ierarhul a oficiat slujba de sfințire a catapetesmei, iar în continuare a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte preotul Cristian Dragoș, protopopul de Beclean, arhimandritul Iacob Rus, starețul Mănăstirii Băișoara, protosinghelul Siluan Farcaș, duhovnicul Mănăstirii Dobric, protosinghelul Grigorie Benea, starețul Mănăstirii Memorialul Gherla, preotul paroh Ioan Fechete, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură despre Pilda Semănătorului, oprindu-se în mod deosebit asupra semnificației seminței, care, potrivit tâlcuirii Mântuitorului, reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu.

Ierarhul a arătat că Dumnezeu seamănă Cuvântul Său în inimile oamenilor, așteptând ca acesta să rodească și să aducă o schimbare în viața lor. În acest context, Preasfinția Sa a subliniat că ascultarea Evangheliei nu trebuie să rămână doar la nivelul emoției sau al unei trăiri de moment, ci să conducă la o transformare lăuntrică.

„Sămânța despre care vorbește Domnul Hristos nu-i altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu. Acest Cuvânt este ca o sămânță pe care Domnul o pune în sufletele noastre, în inimile noastre, așteptând ca acest Cuvânt să rodească, să producă ceva în noi.”

Preasfințitul Părinte Samuel a explicat că anumite texte ale Sfintei Scripturi pot sensibiliza în mod deosebit sufletul omului, amintind, ca exemplu, Evangheliile Patimilor Domnului, citite în Săptămâna Mare. Emoția pe care acestea o trezesc nu este însă suficientă dacă nu este urmată de schimbarea vieții.

„Nu emoția sau trăirea sentimentală este ceea ce trebuie să căutăm, ci să căutăm transformarea, schimbarea, adică Cuvântul pe care îl auzim să producă o schimbare în noi. Asta așteaptă Dumnezeu. Nu doar să ne emoționăm și apoi, după aceea, am ieșit din biserică, poate am și uitat despre ce a fost vorba.”

În acest sens, Episcopul-vicar i-a îndemnat pe credincioși să mediteze la cuvintele Evangheliei și după încheierea Sfintei Liturghii, astfel încât învățătura primită în biserică să însoțească viața lor de zi cu zi.

„Noi trebuie să fim foarte atenți la Cuvântul lui Dumnezeu, ca să-l primim și ca să rodească în noi. Și ca să rodească în noi, bineînțeles că trebuie să și medităm la El. Asta e foarte important. Poate că ar trebui, de exemplu, de acum, de duminica de astăzi și până sâmbăta viitoare, mereu să ne gândim la ce înseamnă pentru noi Cuvântul pe care l-am auzit astăzi, duminică, la biserică.”

În continuarea predicii, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul a aprofundat semnificația Cuvântului lui Dumnezeu, explicând că acesta nu este doar o idee, un concept sau o învățătură, ci Însuși Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană a Sfintei Treimi.

Pornind de la începutul Evangheliei după Ioan — „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul” —, ierarhul a vorbit despre întruparea Fiului lui Dumnezeu și despre faptul că, în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, Cuvântul dumnezeiesc S-a făcut trup și S-a sălășluit între oameni.

„Cuvântul lui Dumnezeu nu este doar o idee, nu este doar o învățătură. Cuvântul lui Dumnezeu este persoană. […] Este a doua Persoană a Dumnezeirii, a doua Persoană a Preasfintei Treimi, adică Fiul lui Dumnezeu, Cel care S-a și întrupat.”

Preasfinția Sa a subliniat că, spre deosebire de oameni, ale căror cuvinte nu sunt întotdeauna în deplină concordanță cu faptele și cu propria viață, în Persoana Mântuitorului nu există nicio deosebire între ceea ce este și ceea ce învață.

„El este Cuvânt prin faptul că nu numai că ne-a transmis voia lui Dumnezeu, ci El o poseda în Persoana Sa, adică între Persoana Sa și Cuvântul pe care îl rostea nu exista nicio diferență. […] Noi, oamenii, de multe ori când vorbim, nu vorbim neapărat ceea ce suntem. Uneori vorbim, dar noi nu ne identificăm cu cuvântul pe care-l spunem întotdeauna. Ori la Domnul Hristos era cu totul altceva.”

Pornind de la această învățătură, Episcopul-vicar a adresat un îndemn părinților și bunicilor, evidențiind importanța exemplului personal în educația copiilor. Ierarhul a arătat că învățăturile transmise celor mici trebuie să se regăsească și în comportamentul celor care le rostesc.

„Când îi învățați pe copii, învățați-i ceea ce faceți și dumneavoastră. […] Degeaba noi, părinții și bunicii, le spunem copiilor sau nepoților nu știu ce și ei văd la noi altceva. Deci să căutăm și noi să întrupăm Cuvântul cel bun pe care îl transmitem copiilor noștri și nepoților noștri.”

În încheierea cuvântului de învățătură, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul a revenit la semnificația seminței din Pilda Semănătorului, arătând că primirea Cuvântului lui Dumnezeu trebuie să aducă rod în viața credincioșilor. Ierarhul a asemănat hrana materială, care susține trupul și îi dă putere, cu hrana duhovnicească, prin care omul primește putere pentru viața în Dumnezeu.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup de teologi clujeni.

La momentul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Adrian Petruca, care urmează să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Bonț, cu filia Săcălaia, din Protopopiatul Gherla.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Ioan Fechete a mulțumit ierarhului pentru prezență, împreună-slujire și binecuvântare.

După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul a oficiat slujba sfeștaniei la casa parohială, reabilitată în perioada 2023–2026, prin implicarea comunității parohiale și a părintelui paroh. Cu acest prilej, în semn de prețuire și binecuvântare, ierarhul i-a oferit părintelui Ioan Fechete o icoană cu Maica Domnului.

În semn de apreciere pentru implicarea în realizarea lucrărilor de înfrumusețare a bisericii și de reabilitare a casei parohiale, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul l-a hirotesit sachelar, cu dreptul de a purta brâu albastru, pe părintele paroh Ioan Fechete.

Totodată, în semn de prețuire pentru implicarea în viața Bisericii, mai mulți binefăcători au primit distincții din partea ierarhului. Paul-Dumitru Știr, primarul comunei Căianu Mic, a fost distins cu Ordinul „Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj”, iar Lazăr Simion, epitropul parohiei, a primit Ordinul „Mihai Vodă”. Vlad-Ioan Gabriel și Liviu Țermure au fost distinși cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan”, iar George-Cosmin Țermure și Gavrilă Țermure au primit Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. De asemenea, Mircea Boca și Adrian Micu au primit „Gramata Mitropolitană, însoțită de Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a credinciosului”, iar alți binefăcători au fost răsplătiți cu diplome de aleasă cinstire.

La slujbă au participat reprezentanți ai autorităților locale, precum și numeroși credincioși, mulți dintre ei îmbrăcați în straie populare specifice zonei.

Text: Viorica Văscu și Marian Șomlea

Foto: Marian Șomlea

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5