Lucrările la biserica din Blăjenii de Sus, binecuvântate de Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul. Părintele paroh Toader Tomoroga, hirotesit iconom stavrofor
„Domnul Hristos ne învață că este o mare greșeală să refuzi invitația lui Dumnezeu, să refuzi invitația Împăratului ceresc”, a spus Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, duminică, 6 septembrie 2026, în cuvântul de învățătură rostit în Duminica a 14-a după Rusalii, când în bisericile ortodoxe a fost citită pericopa evanghelică a Pildei nunții fiului de împărat.
În această duminică, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului s-a aflat în mijlocul credincioșilor din localitatea Blăjenii de Sus, județul Bistrița-Năsăud, satul natal al vrednicului de pomenire Nicolae Bălan, Mitropolitul Ardealului (1882–1955).
De la ora 10:00, Preasfinția Sa a binecuvântat lucrările exterioare realizate în ultimii ani la biserica parohială cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, apoi a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte preotul Ioan Marius Pintican, protopopul de Bistrița, preotul paroh Toader Tomoroga, precum și alți preoți invitați.
În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul a explicat mai întâi sensul nunții despre care vorbește Mântuitorul în pildă, arătând că aceasta reprezintă unirea lui Hristos cu oamenii, iar Biserica este Mireasa Fiului lui Dumnezeu.
„Ce înseamnă nunta aceasta a Fiului Împăratului, a Fiului lui Dumnezeu? Înseamnă unirea lui Hristos, prin întrupare, cu noi, oamenii. Mireasa Fiului lui Dumnezeu este Biserica. Acest lucru reiese foarte clar și din epistolele Sfântului Apostol Pavel. Și, vedeți, între Domnul Hristos și Biserica Lui trebuie să fie o așa legătură strânsă cum este între mire și mireasă.”
Ierarhul a arătat apoi că din această pericopă pot fi desprinse două învățături esențiale. Prima este aceea că omul nu trebuie să refuze chemarea lui Dumnezeu la Împărăția Sa. Cea de-a doua îi privește pe cei care au răspuns acestei chemări și au intrat în Biserică: nu este suficientă simpla prezență, ci este nevoie și de „haina de nuntă”, adică de harul primit prin Botez, păstrat și înnoit prin pocăință și spovedanie.
„În primul rând, din partea întâi a pildei, Domnul Hristos ne învață că este o mare greșeală să refuzi invitația lui Dumnezeu, să refuzi invitația Împăratului ceresc. […] În partea a doua însă, lecția se adresează celor care sunt deja creștini. […] Nu este suficient doar să intrăm în sala de nuntă, de exemplu să venim la biserică; pe lângă asta mai avem nevoie și de ceva. […] Deci haina de nuntă este, de fapt, haina lui Hristos, haina harului pe care ni-l dă Domnul Hristos atunci când ne botezăm.”
Cuvântul ierarhului a pus astfel în lumină chemarea adresată fiecărui om de a răspunde invitației lui Dumnezeu și de a trăi această apartenență la Biserică nu doar formal, ci printr-o viață înnoită, în pocăință și în comuniune cu Hristos.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul Coral „Athanatos” al Bisericii militare din Garnizoana Bistrița, dirijat de plutonierul-adjutant principal Bogdan Bejinaru.
Ca urmare a implicării sale în realizarea lucrărilor de reabilitare și înfrumusețare a bisericii, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Episcop Samuel Bistrițeanul l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe părintele paroh Toader Tomoroga. Totodată, în semn de prețuire pentru rodnica implicare în viața Bisericii, mai mulți binefăcători au primit distincții din partea ierarhului. Domnul Ioan Bob, primarul comunei Șintereag, și domnului Herbert Schlogl au fost distinși cu Ordinul „Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj”. Familia Stelian și Robert Telcian și domnul Ioan Bălan au fost distinși cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. Domnul Ioan-Virgil Moldovan a fost distins cu Ordinul „Mihai Vodă”. Domnul Cristian Nagi a fost distins cu Ordinul „Episcop Nicolae Ivan”. Domnul Ioan Moldovan a fost distins cu Ordinul „Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin”, iar alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.
Scurt istoric
Primele mențiuni despre comunitatea ortodoxă din localitatea Blăjenii de Sus datează din jurul anului 1750. La început, credincioșii au avut o biserică de lemn, iar actualul lăcaș de cult, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a fost edificat din piatră și cărămidă între anii 1888–1893, în timpul păstoririi preotului Vasile Bălan.
Biserica a fost sfințită în anul 1937 de către Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, una dintre personalitățile marcante ale Bisericii Ortodoxe Române din secolul al XX-lea, originar din localitatea Blăjenii de Sus.
De-a lungul timpului, lăcașul de cult a trecut prin ample lucrări de înfrumusețare și renovare, fiind împodobit cu pictură și tencuit la exterior cu terasit. Lucrările au culminat în anul 1995, an în care a fost resfințit de vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania.
Din anul 2004, Parohia Ortodoxă Blăjenii de Sus este păstorită de părintele Toader Tomoroga.
Text: Viorica Văscu și Marian Șomlea
Foto: Marian Șomlea
Mai multe fotografii AICI
Citiţi şi:
- PS Samuel Bistrițeanul a binecuvântat noul iconostas al bisericii din Ragla. Distincții pentru părintele paroh Ștefan-Ilie Tonțian, primarul Ilie-Vasile Uchrenciuc şi alţi binefăcători ai Bisericii
- PS Samuel Bistrițeanul a sfințit noul iconostas la Biserica din Rusu de Jos. Distincţii pentru părintele paroh Mihai-Daniel Koblicska, primarul Nicolae Moldovan şi binefăcătorii bisericii
- Preasfințitul Samuel Bistrițeanul, în satul natal al poetului George Coșbuc
- Episcop-vicar Samuel Bistrițeanul a sfințit troița de la intrarea Centrului din Nușeni. Părintele misionar Ioan Aurel Rus, distins cu Diploma omagială „Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj”
- Părintele Vasile Beni: Prin pilde Dumnezeu ne cheamă, dar ne cere și un răspuns























Adaugă comentariu nou