Părintele Vasile Beni: Prin cuvintele pe care le rostim putem să binecuvântăm sau să dărâmăm

      Se spune că un om bogat i-a spus într-o zi slujitorului său: — Mergi la piață și adu-mi cea mai bună mâncare. Slujitorul a plecat și, după un timp, s-a întors cu mâncare pregătită din limbă. Acum mergi și adu-mi cea mai rea mâncare. Slujitorul a plecat și s-a întors din nou cu mâncare gătită din limbă….. De ce consideri că este cea mai bună și totodată cea mai rea mâncare? Pentru că prin limbă binecuvântăm sau putem să dărâmăm

             Dragii și bunii noștrii credincioși!

       Evanghelia Duminicii a 21-după Rusalii ne vorbește despre sămânță și despre pământul în care cade sămânța. Mântuitorul ne spune că sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu. Dar astăzi aș vrea să ne gândim și la un alt fel de semințe pe care le semănăm în fiecare zi: cuvintele noastre. Pentru că fiecare cuvânt pe care îl rostim este o sămânță. Când intrăm într-o casă și spunem un cuvânt bun, am semănat ceva. Când ne apropiem de un om trist și îi spunem: „Nu-ți pierde nădejdea, Dumnezeu este cu tine!”, am semănat ceva. Dar când insultăm, când bârfim, când judecăm, când umilim, când spunem cuvinte grele la mânie, și atunci semănăm ceva. Și să nu uităm: sămânța rodește. Poate nu astăzi. Poate nu mâine. Dar rodește.

    Un cuvânt poate fi medicament.  În Sfânta Scriptură  se spune: „Cuvântul bun este ca mierea: dulce pentru suflet și tămăduitor pentru oase”.  Poate că nu avem bani să ajutăm un om. Poate că nu putem să-i rezolvăm problema. Poate că nu putem să-i schimbăm situația. Dar putem să-i spunem: „Nu ești singur”. „Dumnezeu nu te-a uitat”. „Mă rog pentru tine”. „Ai curaj!” „Te iert”. Și poate că pentru noi sunt doar câteva cuvinte. Dar pentru omul acela pot fi exact cuvintele de care avea nevoie ca să nu cadă.

     Să ne gândim la Mântuitorul Hristos cât de multe suflete a ridicat prin cuvânt! Lui Zaheu îi spune că vrea să intre în casa lui. Femeii păcătoase îi spune: „Iertate îți sunt păcatele”. Lui Petru, după căderea sa, îi oferă din nou încredere și chemare.

      Dacă în inimă avem ură, vom vorbi cu ură. Dacă avem invidie, vom găsi cuvinte prin care să-l micșorăm pe celălalt. Dacă avem mândrie, vom judeca. Dacă avem iubire, vom găsi cuvinte care vindecă. De aceea, înainte să cerem lui Dumnezeu să ne schimbe cuvintele, să-I cerem să ne schimbe inima.

     În fiecare seară, când vom ajunge acasă, să ne întrebăm: Ce am semănat astăzi prin cuvintele mele? Am semănat pace? Sau ceartă?

Am semănat speranță? Sau deznădejde? Am ridicat pe cineva?

Sau am făcut pe cineva să plângă? Am spus cuiva „te iert”? Sau am păstrat în noi răutatea? Pentru că într-o zi vom sta înaintea lui Dumnezeu. Și atunci nu va conta cât de bine am știut să vorbim în fața oamenilor. Va conta ce am făcut cu darul pe care Dumnezeu ni l-a dat: darul cuvântului.

       Se spune că un om bogat i-a spus într-o zi slujitorului său:

— Mergi la piață și adu-mi cea mai bună mâncare.

Slujitorul a plecat și, după un timp, s-a întors cu mâncare pregătită din limbă. Stăpânul s-a mirat:

— De ce ai adus limbă? Este aceasta cea mai bună mâncare?

— Da, stăpâne. Pentru că prin limbă rostim cuvinte de iubire, de încurajare și de mulțumire. Prin limbă binecuvântăm. Prin limbă îl mângâiem pe cel întristat. Prin limbă spunem „te iubesc”, „te iert”, „Dumnezeu să te ajute”. Prin limbă Îl lăudăm pe Dumnezeu.

Stăpânul a fost mulțumit.

A doua zi i-a spus:

— Acum mergi și adu-mi cea mai rea mâncare.

Slujitorul a plecat și s-a întors din nou cu mâncare gătită tot din limbă.

— Iar limbă?! a întrebat stăpânul.

— Da, stăpâne. Pentru că nimic nu este mai rău decât limba atunci când este folosită pentru minciună, bârfă, blestem, insultă și răutate.

Prin cuvintele pe care le rostim putem ridica un om. Dar cu aceeași limbă îl putem zdrobi. Cu aceeași limbă putem împăca doi oameni. Dar putem și să-i despărțim. Cu aceeași limbă putem spune: „Te iert!” Dar putem spune și: „N-am să te iert niciodată!” Cu aceeași limbă putem spune unui copil: „Am încredere în tine!” Dar putem spune și: „Nu ești bun de nimic!” Și uneori omul crește și uită multe lucruri, dar nu uită cuvintele care i-au fost spuse în cele mai grele momente.

     Să-I  cerem lui Dumnezeu o limbă care să fie izvor de binecuvântare. Să nu fim oameni care intră într-o casă și aduc ceartă. Să fim oameni care aduc pace. Să nu fim oameni care răspândesc zvonuri. Să fim oameni care răspândesc nădejde. Să nu fim oameni care caută greșeala celuilalt. Să fim oameni care caută să-l ridice. Și când suntem ispitiți să spunem un cuvânt rău, să ne oprim o clipă și să ne întrebăm: „Dacă Hristos ar fi lângă mine acum, ar rosti El cuvintele pe care vreau să le spun?” Poate că această întrebare ne-ar schimba multe dintre cuvinte. Să ne rugăm cu Psalmistul: „Pune, Doamne, strajă gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele!” Și să nu uităm niciodată: Un cuvânt bun poate ridica un suflet. Un cuvânt rău poate zdrobi un suflet. Iar uneori, un singur cuvânt poate schimba o viață. De aceea, să avem grijă ce semănăm. Pentru că ceea ce semănăm prin cuvintele noastre astăzi, vom culege mâine în sufletele celor din jurul nostru. Iar Dumnezeu să ne ajute ca din gura noastră să iasă mai multă binecuvântare decât blestem, mai multă iertare decât judecată, mai multă iubire decât mânie și mai multă nădejde decât deznădejde.

Vă doresc să fiți binecuvântați, să fiți vorbiți și să vorbiți numai de bine!

Pr. Vasile Beni