Felicitări, domnule dr. Alexandru Dărăban!

            Teolog, poet, istoric, eseist, originar din orașul-stațiune Sângeorz-Băi, absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă și un masterat în Cluj-Napoca, fondator și redactor al revistei lunare de înaltă ținută spirituală „Pisanii Sângeorzene” (alături de prof. Florin Hodoroga), membru al Societății Scriitorilor din Bistrița-Năsăud, Cetățean de Onoare al localității natale, până în prezent autor a zece cărți, majoritatea dedicate Sângeorzului și oamenilor săi de ispravă, dl. ALEXANDRU DĂRĂBAN și-a îndeplinit încă un vis: obținerea doctoratului în istorie la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca (Școala de Studii Avansate a Academiei Române, Școala Doctorală de Istorie și Arheologie). Titlul lucrării este „Viața Ortodoxă în Ținutul Năsăudului în prima jumătate a secolului al XX-lea”, iar conducătorul de doctorat C S I dr. Daniela Elena Mârza, care în cuvântul său a subliniat, printre altele, faptul că Alexandru Dărăban „a devenit doctor în istorie nu pentru venituri mai mari, evoluție în carieră sau alte motive la modă în viața științifică contemporană, a devenit doctor în istorie datorită iubirii sale față de locurile natale, față de credința în care s-a născut, datorită curajului de a aduce adevărul la suprafață și nu în ultimul rând, datorită iubirii față de Dumnezeu!”, adăugând: „Sunteți un model de evoluție prin cercetare, învățare, scriere și publicare a adevărului istoric”. Precizez că autorul și-a petrecut ani de zile studiind arhivele cu recensămintele, consultând Șematismele, calendarele, analele gimnaziului năsăudean, înscrisuri bisericești (fondurile autorităților bisericești, rapoarte anuale ale parohiilor și protopopiatului, registre de stare civilă, procese-verbale semnate de episcopi), articolele din presa vremii etc., la: Bistrița, Cluj-Napoca, Năsăud și Sibiu, mai cu seamă că tema tratată a fost puțin abordată în istoriografia românească ecleziastică din cele 13 localități din Țara Năsăudului: Năsăud, Rebrișoara, Nepos, Feldru, Ilva Mică, Leșu, Poiana Ilvei, Măgura Ilvei, Ilva Mare, Șanț, Rodna Veche, Maieru și Sângeorz-Băi, ele constituind cândva nucleul de bază al fostului Regiment grăniceresc năsăudean. Autorul și-a propus recuperarea mărturiilor documentare inedite și edite care au permis reconstituirea unor aspecte religioase, sociale și politice din acest spațiu în perioada anilor 1900-1948. În localitățile amintite mai sus, până în 1918, nu a existat nicio parohie sau biserică ortodoxă, cu excepția bisericii de lemn din cadrul Mănăstirii „Buna Vestire” de la Cormaia, aparținând de Sângeorz-Băi. Se știe că în 1948 cultul greco-catolic a fost desființat abuziv, iar patrimoniul aparținând acestuia, a fost trecut din oficiu în posesia bisericii ortodoxe.

            Lucrarea este structurată în cinci capitole, consistente, în 250 de pagini. Capitolul I se ocupă de istoriografia și sursele temei, raportate permanent la izvoare cu scopul conturării unei imagini veridice asupra localităților enumerate. Un model este Sângeorzul Român, unde s-au implicat mult călugării sângeorzeni Antonie și Ioachim Bâznog, tunși în monahism la Muntele Athos.

            Capitolul al II-lea cuprinde cadrul geografico-istoric și realitățile demografice până în anul 1900. Dr. Alexandru Dărăban a așezat cele 13 localități în trei grupe:

1. așezări atestate în secolele XIII-XIV: Rodna (1235), Năsăud, Feldru, Sângeorz-Băi (1245);
2. așezări atestate în secolele XV-XVI: Maieru, Rebrișoara (1440), Ilva Mică (1522);
3. așezări atestate în secolele XVI-XVIII: Nepos (1604), Leșu (1624), Ilva Mică, Măgura Ilvei (1763), Poiana Ilvei și Șanț (1773).

„Instituția graniței militare năsăudene, adaugă dr. Alexandru Dărăban, a lăsat amprente în geografia acestui ținut, în emanciparea generală a populației și habitatelor, în gradul de emancipare economică, în comportamentul general al oamenilor, în mentalitatea și în nivelul de sociabilitate al acestora. Era o mândrie să fii grănicer, de a descinde din înaintași grăniceri”. Militarizarea acestei zone a avut consecințe și în formarea elitei românești prin unirea unei părți a românilor ortodocși cu Biserica Romei. Să nu uităm că până la Unirea cu Biserica Romei, localitățile din ținutul năsăudean au fost ortodoxe, dar, odată cu înființarea Regimentului II de Graniță, condiția principală de a fi înrolat aici a fost adoptarea religiei unite. Problemele bisericești și școlare au fost rezolvate de Vicariatul Rodnei, pentru greco-catolici, iar pentru partea ortodoxă de Mitropolia Ortodoxă din Sibiu (prin Protopopiatul Ortodox al Bistriței), fără a exista disensiuni majore între cele două culte. Se știe că școala năsăudeană a dat pe Miron Cristea, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Nicolae Bălan, ajuns mitropolit al Ardealului sau Nechita Duma, episcop de Argeș. Întrucât printre elevii gimnaziului năsăudean au fost și ortodocși, a trebuit să se predea, firește, religie ortodoxă, lucru făcut de profesorii: Nicolae Maier, Pavel Beșia și Grigore Pletosu. Conform statisticii întocmite de autor, numărul total al elevilor Examinați a fost 6672, din care 5265 erau de confesiune greco-catolică (78, 91%), 1233 de confesiune ortodoxă (18,49%), iar restul de alte confesiuni.

            Capitolul al III-lea se intitulează „O privire statistică a ortodoxiei năsăudene între anii 1900-1948”, și este, de fapt, o monografie confesională a zonei.

            Capitolul al IV-lea, „Cadre juridice și instituționale în ținutul năsăudean”, prezintă modul de funcționare al acestora sub auspiciile Statutului Organic elaborat și aprobat de Andrei Șaguna, incluzând și societățile, asociațiile și fundațiile religioase, precum și bisericile construite în parohii și filii.

            Capitolul al V-lea este cel mai stufos și abordează viața ortodoxă năsăudeană între anii 1940-1948. De aici, aflăm date despre relațiile bisericești cu celelalte provincii istorice românești, cu Muntele Athos și cu locurile sfinte de la Ierusalim. Alte subcapitole se referă la profesorii de religie care au funcționat la școlile năsăudene: Grigore Pletosu, Augustin Bena, Vichentie Simiganovschi, Valerian Simiganovschi, Ilarion Boțiu, Victor Susa, Ioan Bunea, Vasile Puica. Printre alte lucruri, aflăm că la Sângeorz-Băi, în perioada respectivă, s-au construit două biserici ortodoxe: una cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” în locul numit „Peste Apă”, adică peste Someș, și a doua, în stațiune, cu hramul „Schimbarea la față”,  dată fiind prezența numeroasă a bolnavilor ortodocși veniți la tratament.

            Această lucrare se distinge prin respectarea adevărului istoric, obiectivitate și acribie, calități specifice tuturor scrierilor domnului dr. Alexandru Dărăban. Fiind un studiu de referință în domeniu, consider că merită să vadă lumina tiparului cât mai curând.

                                                                   Icu Crăciun