Năsăud: Constantin Brâncuși – simbolul artei românești sărbătorit la 150 de ani de la naștere

„Priveam îndelung sculpturi de-ale altora, prin marile muzee, de-ale tuturor acelora cu talente sigure – şi pe ale mele. Ce mă supăra? Frumos sculptate, frumos dăltuite, frumos lustruite şi migălos şi bine redate detaliile, aproape nimic de zis! Da… dar nu erau vii.”

Constantin Brâncuși

            Aceasta este principala trăsătură a operei brâncușene: VIAȚA! El este artistul din palmele căruia bucățile de lemn au înviat și și-au luat zborul. Bucățile de metal s-au prins unele de altele și s-au urcat până aproape de cer. Piatra s-a transformat în clepsidră și a oprit pentru totdeauna trecerea timpului... Și toate acestea le-a făcut un pământean, răsărit dintre țăranii noștri care știau să înlocuiască durerea cu frumosul, tristețea cu veselia, necazurile cu dragostea și iubirea. Așa a răsărit din pământul străbunilor un om devenit simbol, care ne-a adus infinitul mai aproape și, odată cu acesta, și crezul că imposibilul devine posibil. „Nu putem niciodată să-l ajumgem pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre El rămâne important.”

Acest crez al lui Constantin Brâncuși a fost și motto-ul de pe afișul ASTREI năsăudene prin care se anunța sărbătorirea marelui sculptor deopotrivă român și universal, exact în ziua în care s-au împlinit 150 de ani de la naștere.

În condițiile de astăzi, când dușmanii din exterior, dar mai ales cei din interior ai culturii și istoriei noastre milenare parcă luptă din răsputeri să distrugă identitatea de ființă și de neam, este tot mai greu să se organizeze activități de prețuire a eroilor și geniilor României care au reușit prin operele lor să consolideze temelia spiritualității naționale. La Năsăud acest lucru încă mai este posibil atâta timp cât mai există un grup de oameni de cultură, cam aceiași de fiecare dată, care lasă deoparte preocupările de zi cu zi pentru câteva ore, nu prea multe, pentru omagierea celor fără de care nu am fi existat pe harta lumii.

Ca de fiecare dată în ultima perioadă, acest lucru a fost posibil prin efortul președintei Cerc ASTRA Năsăud, Ioana Lăpușneanu, deopotrivă organizatoare și moderatoare a acestui eveniment.

În cuprinsul ziarelor din ziua premergătoare acestei aniversări, eminentul profesor Mircea Daroși prefațează sărbătorirea de la Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” din Năsăud cu două articole: „Constantin Brâncuşi - un ,,zeu al singurătăţii”, apărut în cotidianul Răsunetul, și „Folclorul – izvor de inspiraţie pentru Brâncuşi”, apărut în revista culturală „Luceafărul” din Cluj-Napoca.

În același context al aniversărilor, chiar în dimineața acestui eveniment, prof. Ioan Seni, președintele de onoare al ASTREI năsăudene, prezent la această manifestare, publică în ziarul „Răsunetul” o listă întreagă de aniversări din această perioadă, alături de aniversarea lui Brâncuși. Astfel, se împlinesc 210 ani de la nașterea academicianului botanist Florian Porcius (16 august 1816) din Rodna, vicecăpitan al Districtului Năsăud (1861-1876), și 120 ani de la moartea sa (30 mai 1906); 190 de ani de la nașterea academicianului filolog Grigore Silași (25 ian. 1836), președinte al ASTREI Cluj; 160 de ani de la nașterea poetului George Coșbuc (20 sept. 1866); 150 de ani de la nașterea academicianului numismat C-tin C Moisil (8 dec. 1876); 150 de ani de la nașterea lui C-tin Brâncuși (19 febr. 1876); 140 de ani de la nașterea academicianului poet Emil Isac (17 mai 1886); 125 de ani de la nașterea academicianului filolog Sever Pop (27 iul. 1901), lingvist de talie universală, și 65 de ani de la moartea sa (17 febr. 1961); 120 de ani de la nașterea academicianului Grigore Moisil (10 mai 1906), părintele informaticii în România; 100 de ani de la nașterea academicianului istoric Dumitru Protase (1 febr. 1926); 70 de ani de la nașterea academicianului Dorel Banabic (3 oct. 1956), născut în Ciceu Giurgești, județul nostru; 65 de ani de la moartea poetului Lucian Blaga (6 mai 1961).

Pe lângă obișnuiții oameni de cultură prezenți, pe care îi vom prezenta în continuare, majoritatea, prin luările de cuvânt, ne-am bucurat de prezența unor elevi de la Colegiul Național „George Coșbuc” Năsăud, însoțiți de prof. Maria Frijan, cea care a mai participat în această calitate și la alte activități similare.

Președinta Cerc ASTRA Năsăud, Ioana Lăpușneanu, ne-a încântat cu o prezentare de excepție a personalității marelui artist, o prezentare în stilul caracteristic, susținută cu nuanțe poetice și scriitoricești, alături de bogata reflectare a activității lui Brâncuși printre personalitățile vremii.

Col. (rtg) Ioan Boțan, președintele Despărțământului ASTRA Năsăud, nu se dezminte nici de această dată, prezentând aspecte din bogata biografie a marelui sculptor și insistânt pe caracterul profund patriotic al operei sale, reflectată în grandiosul ansamblu arhitectural de la Târgu Jiu. Enumerarea și descrierea principalelor sculpturi: ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnișoara Pogany, Somnul, Rugăciune, Sărutul, Cumințenia pământului, ciclul Ovoidul și nelipsitele Masa Tăcerii, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului; în timpul prezentării, toate acestea se perindau pe ecranul din spatele scenei prin grija managerului Casei de Cultură, un împătimit al artelor, Ionuț Nistor.

Rolul de a încadra opera lui Brâncuși în evoluția sculpturii secolului XX îi revine scriitorului Macedon Tofeni. Viața zbuciumată a marelui sculptor începe de timpuriu, imediat după terminarea studiilor la Şcoala de Belle-Arte din București în 1902, când prima mare realizare, bustul lui Carol Davila, este criticată de tot felul de așa-zise personalități necunoscătoare în artă, fapt ce-l determină să părăsească țara pentru o bună perioadă de timp. Trepte importante în evoluția sa artistică sunt marcate de desăvârșirea studiilor la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts din Paris, ucenicia în atelierul lui Antonin Mercié, dar și refuzul de a lucra alături de Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „La umbra marilor copaci nu crește nimic”, decizie hotărâtoare privind evoluția viitoare a artistului, cât și influența covârșitoare a acestuia în privința evoluției ulterioare a sculpturii universale. Sunt amintite în continuare alte momente din evoluția artistică a artistului, aderarea la curentul cubist alături de Picasso și Matisse, apoi realizarea marilor opere și ascensiunea sa artistică. Un moment de cotitură în relația artistului cu țara natală, apare odată cu refuzul Academiei Române din 1951 de a primi ca donație operele brâncușiene.

Ca un spirit de glumă, dacă se poate spune așa ceva, observând cu tristețe modul în care statul român are grijă de patrimoniul național (vezi furtul coifului dacic, despre care nu se mai aude nimic și pentru care nu va răspunde nimeni vreodată), ne-am putea întreba cine garanta integritatea „tezaurului Brâncuși”, dacă acesta cădea în mâinile României, și că nu ar fi fost furate zeci de piese precum operele de artă din Palatul Primăverii sau din Muzeul de Artă al României în timpul incendiului de atunci, sau în cel mai bun caz ar fi ajuns în colecțiile dubioase ale unor politicieni. Așa că acolo, la Paris, de opera maestrului se bucură fără restricții întreaga umanitate.

Dacă unii dintre noi am simțit imensa emoție când am pipăit stâlpii Porții Sărutului sau Masa Tăcerii, același neobosit om de cultură, prof. Mircea Daroși ne-a împărtășit impresiile domniei sale de la vizitarea Atelierul Bâncuși din capitala Franței. Este cuprins totuși de regretul că parizienii nici nu vor să audă că Brâncuși ar fi român. La data vizitei la Paris sculptorul plecase demult pe drumul veșniciei să-și continue arhitectura Coloanei fără sfârșit, să dăltuiască eternitatea iubirii pe lada de zestre a Porții Sărutului și să picure nisip în clepsidra scaunelor de  la Masa Tăcerii, în în privința personalității artistului face următoarea constatare: Dacă el nu căuta pe nimeni, oamenii de artă îl căutau pe el. Voiau să se convingă şi s-au convins că era un mare sculptor, numindu-l ,,un miracol”, ,,un sfânt”, ,,un zeu singuratic”, care şi-a altoit sufletul în universalitate.

Aceleași impresii de la atelierul lui Brâncuși din Paris ne-au fost destăinuite și de către prof. Ana Vaida, în urma vizitei dumneaei împreună cu soțul Vișu Vaida, prezenți amândoi la acest eveniment.

Faptul că mulți români l-au vizitat pe Brâncuși acolo unde el mai trăiește prin operele sale, adică la Paris, la atelierul amenajat lângă Centrul Pompidou, a fost evocat și de ing. Valeri Toderici, care ne-a dezvăluit câteva impresii de la vizita din capitala Franței.

Urmează la cuvânt inginerul chimist Ștefan Ghioc, deopotrivă poet, scriitor și admirabil recitator, care  se mândrește, pe bună dreptate, că este originar din același oraș, Moinești, de unde se trage și omul de cultură univesală Tristan Tzara, întemeietorul curentului dadaist, prieten și mare susținător al lui Brâncuși în lupta acestuia pentru spargerea barierelor și revoluționarea sculpturii universale. Pe lângă precizările riguroase cu privire la legăturile dintre Tristan Tzara și Brâncuși, ne încântă cu un mic recital de poezie din volumul „De-ale inimii și poeziei”.

Intervențiile moderatoarei evenimentului, Ioana Lăpușneanu, în prezentarea punctelor din program, nu sunt numai simple intervenții de prezentatoare. De fiecare dată, intervențiile sunt completate cu pasaje inedite, mai puțin cunoscute din viața și activitatea marelui Brâncuși, sau referințe ale altor oameni de cultură.

Această activitate deosebită a fost întregită prin contribuția câtorva invitați de excepție: rapsodul popular Ioana Roman ne-a obișnuit cu prezența scenică de excepție la activitățile ASTREI năsăudene. Interpretarea unor melodii din repertoriul Mariei Tănase ne-a transferat pentru câteva clipe minunate în atmosfera secolului trecut, având în vedere puternica prietenie dintre marea noastră cântăreață și celebrul sculptor. Timbrul vocal al interpretei Ioana Roman, asemănător cu al Mariei Tănase, a provocat valuri de emoție nemaiîntâlnite.

O altă surpriză pentru majoritatea cei prezenți a fost apariția într-o postură mai puțin cunoscută a realizatorului de emisiuni de televiziune, Leon Strugar de la postul Sângeorz TV, de data aceasta în calitate de instrumentist. Acompaniat la acordeon de tânărul Petrică Adam, prezentatorul și realizatorul de emisiuni Leon Strugar a interpretat la vioară mai multe melodii în concordanță cu specificul evenimentului, începând cu un fragment din Rapsodia întâi de George Enescu și continuând cu alte piese din același registru specific creației muzicale românești.

Și nu în ultimul rând, ne-am bucurat de un scurt recital poetic al recitatorului, rapsodului popular și poetului Grigore Silviu Guzu. Încerc să amintesc pe cât mai mulți dintre iubitorii de literatură care și-au dat întâlnire peste timp cu marele Brâncuși. Ne-a fost alături muzeograful Valer Ilovan de la Muzeul Memorial „Liviu Rebreanu”, tocmai de la Posmuș a venit poeta Aurica Someșan, bibliotecara Sabina Gălan, reprezentanta ASTREI ilvene, ing. Ovidiu Maghiar – secretarul Despărțământului ASTRA Năsăud, scriitorul Pompei Pop, poeta Floarea Morar, poetul și realizatorul TV Ioan Lazăr, poetul și sculptorul Radu Ivan.

Aducem mulțumiri managerului Casei de Cultură, Ionuț Nistor, pentru găzduire și pentru contribuția la proiectarea imaginilor cu sculpturile brâncușiene pe tot parcursul evenimentului.

La final, gazda noastră, președinta Cerc ASTRA Năsăsud, Ioana Lăpușneanu, împreună cu poeta Floarea Morar și președintele ASTREI Năsăudene,  col. (rtg.) Ioan Boțan, au servit participanții cu mai multe preparate culinare și un pahar de băutură... și toate acestea, pe fondul recitalului de poezii al poetului  Grigore Silviu Guzu.

Și nu putem încheia în mod mai fericit acest reportaj decât apelând la genialul Nichita Stănescu:

            „Deci, cel mai frumos catren, dacă ar fi să-l scriu eu, ar fi următorul:

M-aș gândi, măi, cine e cel mai mare din profesie? Mihai Eminescu, poetul nostru drag.

Cine a dat primul imaginea luptătorului nostru la Războiul de Independență, de-a-n călare pe un cal aburind, uitându-se așa, într-o ceață, semănând întrucâtva și a sergent român, și cioban al Mioriței? Nicolae Grigorescu.

Cine ne-a încântat nouă sufletul cel mai ales scriind rapsodia română? Enescu.

Și cine ne-a făcut nouă Coloana fără de Sfârșit? Brâncuși.

Deci, cel mai frumos catren, de-aș fi în stare să îl scriu vreodată, ar avea patru versuri – unu, doi, trei, patru:

Eminescu,

Grigorescu,

Enescu,

Brâncuși.”

Macedon Tofeni

Redactor șef Revista GLASUL ARMADIEI