Pr. Vasile Beni: Moșii de vară. Dorul după cei care au plecat și au lăsat în casele noastre un scaun gol dar în inimile noastre o prezență vie

                     Dragii și bunii noștri creincioși!

   Se spune că un bătrân mergea în fiecare sâmbătă la cimitir cu o lumânare și o bucată de pâine. Ani la rând a făcut același drum. Încet, sprijinit în baston, se oprea la fiecare cruce și rostea nume pe care aproape nimeni nu și le mai amintea.

Într-o zi, un tânăr l-a întrebat:                                                      — Moșule, de ce mai vii? Ei nu te mai aud… au murit demult. Bătrânul s-a uitat spre cruci și, cu ochii umezi, a spus: — Ba mă aud… în fața lui Dumnezeu iubirea nu moare. Cât timp cineva se mai roagă pentru tine pe pământ, nu ești uitat nici în cer. Apoi a aprins lumânarea și a zis încet:                               — Cea mai mare durere nu este să mori ci să ajungi să nu te mai pomenească nimeni.

La Moșii de vară, Biserica tocmai asta face: nu-i lasă pe cei plecați să fie uitați.

Astăzi nu venim doar cu pomelnice și lumânări, ci venim cu dorul nostru.
Dor după mama care nu mai răspunde când o strigăm.
Dor după tata care ne aștepta la poartă.
Dor după bunica ce făcea semnul crucii peste pâinea caldă.
Dor după cei care au plecat și au lăsat în casele noastre un scaun gol dar în inimile noastre o prezență vie.

    Moșii de vară nu sunt o sărbătoare a morții. Sunt sărbătoarea iubirii care nu poate fi îngropată. Noi îi uităm uneori pe cei plecați. Dumnezeu nu uită niciodată.

      Poate că unii dintre cei pomeniți azi au murit singuri. Poate fără lumânare. Poate fără ca cineva să le țină mâna. Poate au plecat supărați, neînțeleși, obosiți. Dar astăzi Biserica îi adună pe toți în rugăciune și îi pune înaintea milei lui Dumnezeu.

     Și ce frumos este că în Ortodoxie nimeni nu pleacă definitiv.
 Moartea nu este capătul drumului, ci începutul veșniciei. Iar dacă noi îi iubim pe cei adormiți, să nu-i iubim doar cu lacrimi.
Să-i iubim cu rugăciune. Cu iertare. Cu milostenie. Cu o lumânare aprinsă. Cu o pâine dată unui sărac. Cu o inimă împăcată.

      Poate ai venit azi cu o rană în suflet. Poate încă plângi pe cineva drag. Poate încă nu poți intra într-o cameră fără să simți lipsa lui. Să știi ceva: lacrima pentru cei adormiți nu este păcat. Și Hristos a plâns la mormântul lui Lazăr.

      Dar să nu plângem ca oamenii fără speranță. Pentru că noi credem în Înviere.

     Cea mai frumoasă moștenire pe care o lăsăm nu sunt averile, ci rugăciunea și iubirea. Astăzi, la Moșii de vară, să facem o promisiune: că nu ne vom uita morții, dar nici pe Dumnezeu.

    Să ne rugăm pentru cei adormiți, ca și când încă ar sta lângă noi. Pentru că, în Hristos, iubirea nu moare niciodată.

  La moșii de vară, biserica nu-i lasă pe cei plecați să fie uitați.    Dumnezeu să-i odihnească pe toți cei adormiți din neamul nostru și să ne dăruiască și nouă sfârșit creștinesc și întâlnire în Împărăția Sa la vremea rânduită. Amin.

Pr. Vasile Beni