Scriitor, inginer, pictor, Gh. Mizgan nu încetează să ne uimească
Există oameni -scriitori, savanți, adesea oameni simpli- care beneficiază de o inspirație nativă năvalnică, așa cum mărturiseau a avea unii savanți inventatori ca Benjamin Franklin, Edison, Lomonosov, Nikola Tesla sau Honore de Balzac, Agata Christie, Thomas Mann, Petru Dumitriu sau Mihail Sadoveanu între condeieri.
Edison și Nikola Tesla se plângeau că nu le ajunge timpul pentru câte idei au în minte și cărora ar vrea să le dea viață.
Negreșit că, la o scară mult mai redusă, aceeași salutară fervoare și neliniște o recunoaștem în bistrițeanul nostru din titlu, dl. Gh. Mizgan.
Limbajul popular numește această stare „neastâmpăr”.
Poezia, pictura, tot felul de artificii tehnice, entuziasmul cu care a accesat pentru sine capabilitățile Inteligenței Artificiale, sunt semne că ființa sa, ca intelect, ar fi întrat într-o nouă tinerețe.
Se adeverește filosofica constatare a Sfântului Apostol Pavel că „pe cât se învechește trupul nostru pe dinafară, pe atât se înnoiește pe dinăuntru.”
Dragi cititori și cititoare, dacă asculta-mă-veți până spre sfârșit, n-o să vă pară rău, căci vă voi spune o adevărată „ispravă” recentă a concitadinului nostru, ținând chiar de inedit.
x
La umbra unor gutui din curtea mea, astă-vară, domnia sa mi-a povestit despre mai vârstnicul lui frate, Viorel Mizgan, că se afla prin 1993 la Marmande, în cartierul Beyssac al orașului francez și în chirie la o femeie în vârstă, trecută de 70 de ani.
Într-una din zile, aceasta i-a dăruit o carte veche, cartonată migălos, cum sunt cărțile de valoare, în roșu, cu file îngălbenite, o adevărată podoabă a artei grafice pentru acel final de secol al XIX-lea, când a apărut, în decembrie 1890, la Argenton, Franța.
Generații o păstraseră cu pietate, iar acum părea că nu mai are cine să o moștenească, încât i-a dat-o acestui român inimos: „Les Saintes Evangiles; Actes des Apotres” („Sfintele Evanghelii și Faptele Apostolilor”), Cartea, acest Tetraevangheliar, este ilustrată cu un număr foarte mare de gravuri executate cu măiestria marilor artiști gravori ai vremii, comentate explicativ de un reputat Doctor francez în Teologie, Label Garnier(1850-1920), unul din pionierii doctrinei catolice de la finele de sec. al XIX-lea.
Prima Evanghelie, cea după Levi, Vameșul și apoi Apostolul Matei, conține 91 de pagini și 64 gravuri.
Viorel s-a gândit să o ducă fratelui său, cel dăruit de Dumnezeu cu harul scrierii, picturii și artelor:
„-Gheorghe -i-a zis el- uite, cartea aceasta. Are un număr mare de „desene”, a căror frumusețe m-a impresionat și pe mine.
Tu ești pictor. Îți propun să le pictezi toate acestea. Ar fi niște icoane, tablouri frumoase, dacă le-ai da o viață nouă.”
După o sumară și admirativă cercetare, pictorul Gheorghe M i-a zis iubitului său frate:
„Dragul meu, înțeleg ce vrei, dar ca să fac ce-mi ceri tu, presupune o muncă ce mi-ar cere o viață întreagă. Ar trebuie să trăiesc o viață numai pentru a face așa ceva. Crede-mă, este imposibil.”
x
Ca unul care și eu, cel care scriu acum, am pictat, vă spun că a face o copie după o pictură, gravură sau ceva similar, este mai dificil decât a-l face din nou, fiindcă nu mai ai libertatea pe care a avut-o creatorul dintâi.
Ei bine, în anii 1990-2000, ceea ce-și dorea fratele scriitorului și pictorului. Gh. Mizgan nu era cu putință, dar surpriza enormă și insolită a apărut la orizontul acestor decenii, 2010-2020, surpriză care a făcut imposibilul posibil: Inteligența Artificială.
Mizgan Gheorghe a început în acest sens o „relație” cu ChatGPT și i-a încredințat rolul de a transpune alb-negrul gravurilor în culoare și dăruindu-le cu adevărat o nouă viață.
Reușita cere multă, multă muncă. Nu detaliez procedurile, dar perspectiva reușitei devenise o realitate practică.
GH.Mizgan, prin ChatGPT, a reușit să coloreze cele 64 gravuri care însoțesc ”Sf. Ev. după Matei”, creând un documentar foarte interesant și plăcut, a cărui primă parte se poate accesa pe Youtube.
Mai presus de toate exigențele, reușita este una spectaculoasă. Montajul pune alături gravura executată la 1890 și transpunerea ei cu tehnica IA în 2026.
Comentariul Doctorului în Teologie francez la fiecare gravură este tradus în Limba română și citit de domnul Gh. Mizgan cu vocea dumisale extrem de plăcută, ușor baritonală, dând un farmec remarcabil acestui act cultural.
Rămâne pentru viitor munca pentru celelalte trei ”Saintes Evangiles”, cele după Marcu (avînd 35 pag. și 17 gravuri), Luca (65 pagini și 32 gravuri) și Ioan (62 pag.,36 gravuri). Pentru „Faptele Apostolilor” avem o singură gravură, la început, reprezentând pe Domnul nostru IISUS HRISTOS. „În total, cu gravura de la începutul cărții, avem 150 de gravuri” spune dl. Gh. Mizgan în videoclipul de pe Youtube.
Personal, am oscilat în a considera aceste minunate gravuri fie icoane, fie tablouri, putând fi socotite și una și alta, îndeplinind criteriile și de icoane și de tablouri.
Știm că totdeauna puterea imaginilor depășește de obicei textul, încât gravurile în sinea lor au propriul lor glas și „vorbesc” cu limbajul culorilor, așa cum totdeauna icoanele au fost „Sfânta Scriptură” a celor care n-au avut accesul la textul biblic.
Personal nu cred că mai există drepturi de autor ce ar fi de revendicat pentru această lucrare remarcabilă în Franța.
Dacă inventivul nostru bistrițean ar termina acest demers, ar putea-o publica și la noi, ca traducere și realizare tehnică, eventual într-o colaborare dacă ar necesita, dotând-o cu o frumoasă haină editorială, demnă de vremea în care trăim. Se poate face o paralelă valoroasă a ceea ce s-a realizat, absolut meritoriu în secolul al XIX-lea și ceea ce este posibil acum, după circa un veac și jumătate..
Succesul unui tiraj mare apare ca deosebit de profitabil, iar reușita acestui act cultural nu ar trece neobservată nici în Hexagon, nici la noi, ca un act de impresionantă interculturalitate și frățietate România-Franța.
Prof. Vasile Găurean
Citiţi şi:
- Monahismul Ortodox
- Vernisajul expoziţiei “Rugăciuni pe sticlă/ Fantezii de cristal”, la Complexul Muzeal
- Eveniment cultural ”SCRIITORII LUNII”derulat la Liceul Tehnologic Agricol Bistrița
- Tesla şi Energia Liberă!
- ILUMINISM IN SPAȚIUL ROMÂNESC- expoziție foto-documentară la Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud
























Comentarii
Am fost cu domnul inginer Mizgan colegă de muncă la Mecanică. Era un inginer excepțional, dar despre harurile artistice nu am aflat până încoace, Am văzut expoziția de pictură și am făcut rost și de o carte de poezii. Cel mai mult îmi place, și mie, și soțului, portretul Preasfințitului Macarie, iar dintre poezii cele cu rimă. Noi suntem de modă veche. Cred că e cel mai bun, sau printre cei mai buni poeți, din Bistrița.
Mult succes!
Și eu am avut onoarea să-l cunosc pe tovarășul inginer, zic tovarăș căci eram membriii de partid atunci, cei mai buni erau primiți în PCR. Acum toți se înghesuie la ciolan, toate noutățile. Atunci ingineri cei mai buni, cu știința cărții, cu o tehnică de vârv, dar si artisti. Nu găsesc în magazine și librărie cărțile Dumnealui, dar știut că avea harul povestiri, te fermeca prin vorbe frumoase ce rostea. Un om multiratelar dezvoltat. Și pictor și poiet, felicitări. Domnu Profesor Găureau ii pune-n valoare calități multiple. Ut mare profesor pe care îl cunosc din Școală Generală.
Reviu cu un alt scurt comentar. Posibil că Domnu Gh Mizgan este cel mai mare poet in viață după răposatul și adânc regretat Cristi Miloș, poetul stelar care călătorește printre aștrii. Pictor nul stiam, dar ce minune a făcut îl înscrie în circuit international. Cred că cartea tipărită și colorată de el iar aduce venituri frumoase, stins că poeți sunt săraci.
Și eu am avut onoarea să-l cunosc pe tovarășul inginer, zic tovarăș căci eram membriii de partid atunci, cei mai buni erau primiți în PCR. Acum toți se înghesuie la ciolan, toate noutățile. Atunci ingineri cei mai buni, cu știința cărții, cu o tehnică de vârv, dar si artisti. Nu găsesc în magazine și librărie cărțile Dumnealui, dar știut că avea harul povestiri, te fermeca prin vorbe frumoase ce rostea. Un om multiratelar dezvoltat. Și pictor și poiet, felicitări. Domnu Profesor Găureau ii pune-n valoare calități multiple. Un mare profesor pe care îl cunosc din Școală Generală.
Adaugă comentariu nou