Simpozionul „Mentorul spiritual al școlii” – un eveniment avramist al memoriei, inspirației și valorilor educației
Joi, 27 noiembrie 2025, s-a desfășurat cea de-a doua ediție a simpozionului interjudețean „Mentorul spiritual al școlii”, organizat de Școala Gimnazială „Avram Iancu” Bistrița în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Bistrița-Năsăud și Complexul Muzeal Județean Bistrița-Năsăud. Evenimentul face parte din proiectul educațional „Promovează-ți școala!”, inclus în Calendarul activităților extrașcolare județene 2025, ce continuă tradiția altor proiecte cu aceeași tematică coordonate de către doamna director prof. Nelca Mirela, director adj. prof. Hâruța Cristiana și doamna prof. Luca Alina, cărora li s-a alăturat prof. metodist Chiriac Livia.
Simpozionul a reunit atât participanți de la ediția trecută, cât și cadre didactice aflate pentru prima dată pe această scenă a împărtășirii de experiențe, cele 35 de lucrări provenind din mai multe județe: Bistrița-Năsăud, Botoșani, Maramureș. Cele trei secțiuni ale evenimentului – dedicate mentorilor din viața cadrelor didactice, istoriei personalității care dă numele școlii și experiențelor personale de la catedră, în special din primii ani de carieră – au oferit un cadru autentic și emoționant de reflectare asupra parcursului profesional.
Participanții au prezentat cu deschidere fragmente din viața lor, amintiri și modele care i-au format ca oameni și profesori. Au fost realizate prezentări digitale, lecturi încărcate de sensibilitate și evocări ce au reușit să transmită publicului trăiri intense, uneori până în pragul lacrimilor.
Un loc aparte în cadrul simpozionului l-au ocupat personalitățile a căror moștenire culturală și morală inspiră generații întregi: Paul Tanco, Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, Corneliu Baba și Avram Iancu. Prezentarea acestora a subliniat, încă o dată, responsabilitatea unei școli de a purta un nume cu demnitate, asumându-și valorile și idealurile pe care aceste figuri remarcabile le-au lăsat în urmă.
Alte lucrări prezentate sau evidențiat că, pentru un dascăl, mentorul este mai mult decât un îndrumător – este punctul de sprijin moral, profesional și uman care modelează începuturile carierei. Primele contacte cu elevii, primele emoții din fața clasei și primele decizii pedagogice sunt puternic influențate de un astfel de reper. Tot mentorul este cel care oferă încredere, direcție și echilibru atunci când drumul în educație pare dificil. Au fost evocate, cu emoție, chipurile unor bunici, unchi sau diriginți, oameni simpli din viața personală care au avut o influență decisivă asupra formării profesionale. Este încă o dovadă că vocația se naște adesea din gesturi mici, din exemple tăcute și din oameni care știu să lase o amprentă sufletească durabilă.
Prin diversitatea trăirilor împărtășite, simpozionul „Mentorul spiritual al școlii” a devenit nu doar un eveniment profesional, ci o celebrare a valorilor educației, a recunoștinței și a istoriilor personale ce definesc identitatea unei comunități școlare, după cum au subliniat inspector prof. Pop Marius și directorul CCDBN prof. Manea Angelo.
După cum era firesc, tematica simpozionului – centrată pe mentor, pe modele, pe trecutul care ne formează – se împletește armonios cu direcția spre viitor pe care școala noastră o promovează. Dacă mentorii reprezintă rădăcinile, reperele și valorile fundamentale care au modelat cariere și conștiințe, școala viitorului reprezintă coroana, dezvoltarea și proiecția către ceea ce dorim să devenim.
Astfel, în luna decembrie, Școala Gimnazială „Avram Iancu” Bistrița va găzdui alte activități importante din cadrul proiectului „Promovează-ți școala”, activități care privesc de această dată viitorul educației. Vor avea loc un concurs de materiale digitale (cu participare directă), precum și un concurs de creații plastice și literare (cu participare indirectă), competiții deschise elevilor și dascălilor de pretutindeni.
În acest fel, proiectul reușește să unească trecutul și viitorul: de la mentorii care au lăsat o amprentă asupra devenirii noastre profesionale, la tinerii talentați care își imaginează și construiesc, prin creativitate și tehnologie, școala de mâine.
Prof. Hâruța Cristiana
Citiţi şi:
- Simpozionului interjudețean cu și despre mentori ai Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” și nu numai
- Şcoala mea poartă un nume!
- ŞCOALA MEA UN BRAND...ÎN AJUN DE CRĂCIUN
- Şcoala mea un brand. Dezvelirea bustului eroului naţional Avram Iancu la şcoala ce-i poartă numele
- (Surse) Noi directori și directori adjuncți în instituțiile de învățământ din județ!
























Adaugă comentariu nou