Oameni de seamă, de ieri și de azi, din Valea Ilvei

   Valea Ilvei se îmbracă în caracteristici tipice de vale marca ,,Bârgaie”, cu alternanțe de ștrangulări de tip defilee și deschideri sub imagini de bazinete depresionare, defileele de aici, mai strâmte și mai lungi decât pe axa principală a Văii Someșului, datorită densității sâmburilor vulcanici, a clăilor și a corpurilor vulcanice sub formă de cupole. Culoarul depresionar  Lunca Ilvei-Ilva Mare este un culoar de vale încadrat, spre sudul traversat de zglobiul râu Ilva, de chei veritabile sculptate în andezite de fildeș marno-gresos. Defileul lung, strâmt și inedit, cu aspect de chei, unde se înghesuie calea ferată și șoseaua dintre Ilva Mare și Măgura Ilvei, aceasta din urmă se pliază pe o nouă deschidere depresionară, mai strâmtă ca în culoarul lunca Ilvei-Ilva Mare, iar râul Ilva dansează în sculptarea unei noi bucăți de defileu, până în zona depresionară Poiana Ilvei. Covata depresionară Poiana Ilvei are o deschidere, mai apărată pe stânga, în arealul cumpenei de ape dintre Ilva și Leșu, după care valea continuă într-un defileu nou, în pereții căruia găsim cariere de andezite și dacite, până la confluența Leșului cu Ilva, aici Valea este un pic mai largă în zona gării. La confluența dintre Ilva și Someșul Mare, în porțiunea Leșu-gară-Ilva Mică, avem o lărgire treptată a Văii, iar în aval de Valea Lupului, un afluent al Ilvei de pe stânga, un traseu se bifurcă purtându-se tot pe Ilva, spre întâlnirea cu Someșul, iar altul spre pasul Strâmba, prin care se face legătura Văii Ilvei cu Valea Bârgăului, la 673 metri altitudine.

         Valea Leșului se întinde în umbra unei admirabile cumpene de ape din arealul Munților Bârgăului, este strâmtă în cea mai mare parte a ei, sculptată în straturi de fildeș marno-gresos și roci vulcanice dure, prima lăprgire se schițează în zona satului Lunca Leșului, iar în Leșu formează unicul microbazinet depresionar având la sânul său vigurosul pârâu, pârâul Leșilor, care se naște sub Vârful Heniu Mare.

         Interesantă este cumpăna dintre Someș și Ilva, sub protecția unei succesiuni de clăi vulcanice masive, dintre care Muntele Cornii, de 1457 metri altitudine. Potențialul turistic al reliefului Văii Ilvei este mare, aivi vedem contactul a două structuri geologice majore, cristalinul Rodnei și sedimentaro-vulcanicul Bârgăului. Munții Rodnei și Munții Bârgăului, față în față, zâmbesc prin crestele prăpăstioase și ascuțite, prin văile sale, prin lacuri glaciale, circuri, peisaje alpine rodnene și mulțimea de clăi vulcanice, înșeunări largi, culmi domoale, defilee și chei bârgăuane.

         Pe aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu au trăit și trăiesc ostenitori care au înnobilat aerul, culmile, văile, pajiștile și brazii, prin munca și onestitatea de zi cu zi. Vom veni cu anumite exemple de oameni de seamă, de ieri și de azi, care și-au pus amprenta lor puternică peste aceste locuri.

         Profesorul și scriitorul Sever Ursa, născut în Poiana Cătunenilor, unde sunt 50 de case aruncate șăgalnic pe larga platformă a soarelui, la frumoasa altitudine de 1200 de metri, aici șoapta vântului se înfășoară într-o liniște ancestrală, iar oamenii își luptă existența prin viguroasele lor rădăcini. Aici doinește din fluier și muzicuță, verișoara domnului Sever Ursa, învățătoarea Viorica Cătuna, inedită și autentică culegătoare de folclor. Cetățean de Onoare al Ilvei Mari, de care ține Poiana Cătunenilor, domnul Ursa ne spune că cei mai importanți dintre intelectualii satului sunt dascălii-instructori, ,,Fii luminați ai plaiurilor ilvene, care au fost și sunt învingători în demersul lor de conservare a tradițiilor și obiceiurilor, a portului românesc, a limbii române...aceste izbânzi ne dovedesc că oricât s-ar moderniza satul, ceva din noi rămâne cu sufletul întors către vatra natală, către satul primordial.” Domnul Sever Ursa este ctitorul renumitului muzeu ,,Cuibul visurilor” din Maieru, satul copilăriei lui Rebreanu.

„Locuitorii celor șase sate ilvene, pentru apărarea și conservarea patrimoniului moștenit de la moșii și strămoșii lor, valorifică în fiecare an, prin formații artistice de copii, elevi și tineri, tradițiile, obiceiurile, colindele moștenite de la vrednicii lor înaintași în cadrul Festivalului ilvean de colinde, obiceiuri de iarnă și port popular, idee născută în anul 1993. Fondatorul oficial al festivalului este profesorul Pavel Berengea, din Ilva Mare, președintele ASTREI Văii Ilvei, reprezentând zeci de astriști ilveni. Domnul Berengea a investit mult în ,,Belciugarii” din Ilva Mare, unde sunt tineri mascați care dansează și fac figuri comice, acompaniați de bătăile ritmice ale fălcilor de lemn. Unul dintre tineri ține o turcă, aceasta fiind făcută din bucăți de lemn îmbinate subtil pentru a reda cât mai fidel capul unei capre, cap înstruțat cu podoabe, montat pe un baston de care se atașează un covoraș de mărimea celui care o manevrează. Lângă băiatul care duce capra, băieții se mai maschează în popă, jandarm, țigan, urs, doctor, diavol, mireasă, mire. Belciugarii mai au și un fluieraș și un ceteraș, dacă-l găsesc.

La Ilva Mare sunt oameni de cultură care apără și conservă tradițiile locale, de pildă amintim pe Pavel Pop, Olimpia Berengea, Vasile Hanciuc, Ana Văsieș, Alexandru Anca primarul, profesorii Ștefan Candale, Ștefan Sas, Ana Beren gea, Ionuț Berengea, Ironim Ureche, Nicolae Pralea-Fântână, Virginia și Constantin Melian, preoții Silvestru Dănilă, Ionel Berengea, Cristian Lupșan și mulți alții. În Ilva Mare se află și ,,Muzeul din pod”, aici colectivul didactic al Școlii Gimnaziale ,,Ion Creangă” se implică cu drag și pasiune la valorificarea elementelor de istorie și tradiții locale. Colecțiile strălucesc în cele două camere din podul școlii.

         Trișcașii din Leșu-trișcă înseamnă fluier-sunt din vremurile foarte vechi, cu trișca leșenii își duceau dorul și durerea, trișca acompania jocul fetelor și feciorilor la șezătoare. La trișcă s-au mai adăugat fluiere de trestie, cobză, tulnic, tamburina, buhai, solz de mesteacăn, steag. Treptat s-au mai adăugat trișcașilor, steagul cu clopoțel, țițera și încă o cobză, două tamburine, cavalul, taragotul, fluierele fără dop. Scriitoarea și profesoara Veronica Oșorheian, fată de trișcaș din Leșu, ne spune într-o carte a sa, ,,Nevoia oamenilor de a-și exterioriza sentimentele, a existat dintotdeauna...stările sufletești sunt influențate și de fenomenele naturii, susurul apelor, foșnetul frunzelor, cântecul păsărilor, vâjâitul vântului, fenomene pe care țăranul a încercat să le imite în șuierul realizat doar prin configurația buzelor, apoi în sunete de trișcă, de fluier, de frunză de pai...tata avea fluier din alamă, cânta frumos la trișcă, la caval, iar ,,Horea oilor” cântată la fluier era tulburătoare.”

Profesorii leșeni Todica Larion și Maria Suciu au arătat în lucrările dumnealor de specialitate, că, în trecut, până în anul 1940 se jucau dansuri care se asemănau, prin ritm și melodie, cu cele din Bucovina, printre aceste dansuri amintim corbeanca, dans jucat doar de bărbați, se face un cerc în care bărbații se țin de mână și poartă ritmul unei hore bucovinene, dans bărbătesc asemănător cu călușarii din Câmpia Transilvaniei, și dansul moldoveanca, dans mixt în care participanții se prind în cerc în ritm rapid, ca în bătuta moldovenească. Tot la Leșu, profesorul Ioan Feldrihan a redeschis elevilor gustul pentru cântecul vechi strămoșesc, după 1989, împreună cu doamna învățătoare Mărioara Pop, reînființează de mai multe ori formația de trișcaș și chiuitoare a școlii, obținând mai multe premii la festivaluri și concursuri folclorice. Tot la Leșu avem pe pictorul Valer Gălan, pictor al naturii verzi, tematica multor tablouri ale sale privește munca muncitorilor forestieri care tăiau și transportau lemne la fabrica de cherestea din Ilva Mică.

         La Măgura Ilvei avem câțiva inimoși activiști ai culturii, Livia Guzu, Viorel Bindiu, Daniela Șușcă, Valer Avram, Octavian Bora, Sevastian Ureche, Lucreția Ruști, Floarea și Crina Găină. Satul este așezat lângă patru impresionante piramide, cu o vatră dezvoltată drept pe șesul aluvionar al microbazinetului depresionar îmbrățișat de două înguste defilee, la altitudinea de 500-600 de metri. Aici la Măgura Ilvei avem pe scriitorul și compozitorul Dariu Pop, născut aici în 1887 și trecut la Domnul în 2011.

         La Ilva Mică sunt intelectuali care dezvoltă cu drag și responsabilitate tradițiile locale, instructorii Ioan Marica, Reghina Mare, Reghina Andronesi, Raveca Matei, de asemenea părintele Emil Dănilă, prof. Marcel Bujor, Ieronim Bora. Satul Ilva Mică este situat la confluența Someșului Mare cu ilva, aici este un important nod feroviar, calea ferată face legătura Bucovinei cu Ardealul și Maramureșul.

         La Lunca Ilvei sunt și aici oameni care sfințesc locul, îi întâlnim pe Ionel Balea, învățătorii Ironim Someșan, Lidia Someșan, prof. Adela Văsieș, Flaviu Lupșan, Ionuț Giurgean, Simona Bindiu, Ion Berengea, Valeria Bălan, Vasile Artenie, Marius Găină, aici se găsește Fabrica de cherestea ,,Silvania International” patronată de cunoscutul om de afaceri Emil Iugan, care a dat o bună gură de aer supraviețuirii economice a Văii Ilvei.

         Și în sfârșit să ne oprim puțin și la Poiana Ilvei. Aici, la două sute de metri de gară se află casa ceferistului Virgil Ureche, om pasionat de tradițiile, datinile și obiceiurile locale. Casa-muzeu a fost mai întâi moară, până în 1970 când vine o viitură și moara nu mai poate funcționa, iar morarul Anchidim Ureche a dorit s-o transforme în muzeu. Casa a fost mutată din locul său inițial, refăcută, primind imaginea unei case tradiționale specifice zonei, cu șură și grajd. Găsim aici, în muzeu, obiecte din domeniul morăritului, părți din instalația morii, unelte agricole, elemente din domeniul vânatului, pescuitului, păstoritului, albinăritului, masa cu sân, vatra cu bordău, lada de zestre, podișorul, obiecte artizanale, piese din războaiele mondiale, manuscrise și documente, aici îl găsim și pe Ionel Pop, secretar al Marii Uniri de la Alba Iulia, cel care a scos la Cluj, prima revistă cinegetică, ,,Carpați”, bun prieten cu Mihail Sadoveanu. Dinu Virgil Ureche, fiul lui Virgil și nepotul lui Anchidim, prietenul și editorul meu, este poet, profesor de Litere și informatician cu studii universitare, el continuă tradiția de familie și se implică foarte mult în viața spirituală a satului natal. Mama nu poate lipsi din sufletul lui Dinu, eterna poveste a inimii. ,,Din grădina uitată acasă,/Am păstrat pentru viață un rol,/E o bucată de pâine pe masă,/Mama îți vâră în mână un pol,/Ia ca să ai din puținu-mi cu drag,/Și-o lacrimă curge pe ridul fierbinte,/Ne face cu mâna din prag,/Vă duceți pe drum înainte.”

Poiana Ilvei se mândrește cu lingvistul Sever Pop, membru post-mortem al Academiei Române din anul 2012. Născut în Poiana Ilvei în 1901 și decedat în 1961. Liceul grăniceresc din Năsăud îl absolvă ca șef de promoție, urmează absolvirea Facultății de Litere și Filosofie a Universității Daciei Superioare din Cluj, 1923 și obține titlul de doctor în filologie în 1925. Se specializează în geografie lingvistică la Paris, apoi devine profesor de limba română și dialectele ei la Universitatea din Cernăuți, 1939, este director adjunct la ,,Academia di Romania” din Roma, 1941-1946, este profesor extraordinar la Universitatea Catolică din Lauvain.

Un distins cărturar al Poenii Ilvei este profesorul Ofilat Varvari, cu redutabila sa monografie ,,Comuna Poiana Ilvei până la începutul mileniului trei”. Lucrarea de licență a domnului Varvari a avut tematica ,,Contribuții la monografia localității Poiana Ilvei.” Poienar prin adopție, profesorul Varvari are un model în dezvoltarea sa spirituală, renumitul lingvist, de care aminteam mai sus, Sever Pop, însă are și o prețuire din partea cunoscutului profesor și scriitor Sever Ursa, prieten al familiei Rebreanu, care, în prefața cărții ne spune că domnul Varvari a dat la lumină o lucrare laborioasă, bine chibzuită, după luni de strădanii literare și științifice.

         Pe Valea Ilvelor se află și Mânăstirea ,,Schimbarea la Față”, cocoțată pe o culme străjuită de stâncă și o pădure de brad. Se găsește la cinci kilometri de Lunca Ilvei și la patru kilometri est de Ilva Mare de care și aparține administrativ, în apropierea noii șosele spre Vatra Dornei. Mai are hramul ,,Pogorârea Duhului Sfânt” pentru Biserica nouă. De pe culmea pe care tronează Mânăstirea, se deschide generos o splendidă panoramă spre est, sud și sud-est, cu văi și dealuri pierzătoare în zare, cu pășuni, fânețe și batalioane de arțari, molizi și brazi. La nord și la nord-vest sunt munții cu pletele lor spre cer. Măicuța stareță este aici harnica stavroforă Hristofora, iar părintele duhovnic Daniil a donat locul pe care stă acum Sfânta Mânăstire.

         Poiana Ilvei este văzută de preotul Vasile Rus ,,sub semnul rezistenței anticomuniste”, în 1949, de sărbătoarea Sânzienelor, conducătorii mișcării de rezistență anticomunistă, Liga Națională Creștină, locotenentul Leonida Bodiu, din Poiana Ilvei, primarul din Rebra, Toader Dumitru și un harnic gospodar din Rebrișoara, Ioan Burleț, au fost executați fără judecată și aruncați într-o groapă comună în Dealul Crucii,,,

         Fascinanta Vale a Ilvei...Eroi, gospodari, oameni de cultură, profesori, preoți, simpli cetățeni...Dumnezeu să binecuvinteze oamenii și locurile acestea minunate...