Ioan Mititean în Valea Ilvelor

Am citit, ca de fiecare dată, cu plăcere noua carte a scriitorului Ioan Mititean, preşedintele Ligii Scriitorilor din România filiala Năsăud, „Valea Ilvelor izvor de spiritualitate românească”, apărută recent la Editura „Napoca Star” din Cluj, director prietenul şi confratele nostru în ale scrisului, ilveanul Dinu Vigil Ureche. Cartea poartă numărul XX în ciclul „În vârful peniţei”şi are o remarcabilă prefaţă semnată de prof. univ. dr. ing. Barbu I. Bălan, originar din Poiana Ilvei.
Satele descrise de domnul Mititean sunt tradiţionale şi discrete, cu lacrimile şi bucuriile lor, cu acea demnitate care le plasează într-un uşor iz de taină. Dânsul are o frază limpede, echilibrată, fără ifose şi fără a forţa culoarea discursului, toate acestea ducând spre o atmosferă senină în care amintirile, aşa cum sunt, ne provoacă nostalgia.
„Valea Ilvelor, acest gigant decor natural şi cultural, străjuit de fapte mari de suflete şi planuri mari, parcă este binecuvântată de Dumnezeu spre a naşte inteligenţă şi cultură...Pe prim plan se situează pădurăritul...Aici, pe Valea Ilvelor, parcă toate rănile omeneşti se prefac în buze care glăsuiesc şi izbesc cu furie în zidurile nepăsării şi comodităţii.”
Cartea are multe personaje şi multe întâmplări, surprindem o fascinantă Vale a Ilvelor în plină mişcare de existenţă, scriitorul simţindu-se foarte bine în vârtejul acestor evenimente. Iată un muzeu local, o „Casă-Muzeu” amenajat în vechea moară de către harnicul Anchidim Ureche şi fiul său Virgil Ureche şi astfel moara părăsită devine un lăcaş de cultură şi amintiri. Dacă tot vorbim de muzee, avem şi „Muzeul din pod”, aici colectivul de cadre didactice al Şcolii Generale „Ion Creangă” din Ilva Mare şi elevii lui, valorifică elementele de istorie locală, astfel în podul şcolii sunt amenajate două încăperi muzeu.
Cartea cărturarului Mititean are ca punct forte colindele, obiceiurile şi tradiţiile de Crăciun ale ilvenilor. Se derulează anual un Festival tradiţional, iar ilvenii se adună „într-un alai de colinde, obiceiuri şi datini strămoşeşti.” După terminarea Sfintei Liturghii urmează o paradă a grupurilor folclorice, cu colindători, cu turca, capra, irozii, cu măşti, la care participă tineri şi săteni din Ilva Mică, Poiana Ilvei, Leşu Ilvei, Măgura Ilvei, Ilva Mare, Lunca Ilvei, în frunte cu primarii şi directorii de şcoli. Spectacolul propriu-zis are loc în sala Căminului Cultural dintr-un sat care este la rând cu organizarea festivalului. „Ilvenii şi-au dat mâna cu tradiţiile şi cu satul prin colinde şi obiceiuri de Crăciun, fiind rcunoscuţi ca dârji păstrători ai patrimoniului cultural din moşi-strămoşi, păzitori ai satului veşnic...Festivalul anual de colinde şi obiceiuri de Crăciun de pe Valea Ilvelor...este mai mult decât un praznic, mai mult decât o noapte...ele ne readuc în suflet frumuseţea şi puritatea copilăriei.”
În paginile cărţii întâlnim „Amintiri ale unei fete de trişcaş, Veronica Oşorheian”, care ne spune, „Tata avea fluier din alamă. Cânta foarte frumos la trişcă, la caval, dar Horea oilor, cântată la fluier, era tulburătoare. Melodia are trei părţi. Pe rând, tata ni le explica, prima parte e de jale. Jalea unui cioban care, în timp ce-şi păştea oile, a adormit. Supărat că şi-a pierdut turma, a început să cânte doinit, în speranţa că oile îl vor auzi şi se vor întoarce la stăpân. Apoi, păcurarul vede pe un versant al muntelui, nişte puncte albe. Bucuros că şi-a găsit turma, începe să cânte o melodie veselă. Dar când se apropie de locul în care credea că-i paşte turma, rămâne dezamăgit. Acolo erau bgicaşi care străluceau în soare. În ultima parte a compoziţiei, ciobanul începe să cânte din nou o melodie doinită, alta decât prima, în care îşi pune toată jalea după oile pierdute.”
Prof. Ana Berengea ne propune „o incursiune în folclorul obiceiurilor din Ilva Mare”, în volumul „Ilva Mare plai cu dor”, apărută la Editura Napoca Star din Cluj 2009. Prof. Ion Radu Zăgreanu se ocupă de acest capitol, în care ne spune că lucrarea Anei Berengea are caracter monografic, iar „folclorul consătenilor ilveni este analizat într-un context mai amplu, al unei zone spirituale.”
Subsemnatul sunt trecut cu două articole, dintre care mă voi opri scurt „Pe triunghiul de aur din Valea Ilvelor.” Aici, spuneam, „Valea Ilvelor păstrează caracteristici tipice, cu alternanţe de ştrangulări de tipul defileelor şi deschideri sub formă de bazinete depresionare. În defileele lungi şi strâmte găsim o densitate a sâmburilor vulcanici, a clăilor şi a corpurilor vulcanice sub aspect de cupole. Spectaculos este defileul strâmt şi lung cu aspect de chei, în care carierele de andezite şi dacite sunt peste tot. Potenţialul turistic al reliefului este remarcabil prin deosebita varietate a peisajului aparte, generat de contactul a două structuri geologice majore, cristalinul Rodnei şi sedimentaro-vulcanicul Bârgăului.”
„Poezia profesoarei Viorica D. Cătuneanu, „Drum cosit” seamănă cu un buchet multicolor de flori de câmp pe care le culegi în pas de copil, cu selecţie de adolescent”, ne spune domnul Mititean, iar reputatul profesor Sever Ursa, născut sus în Poiana Cătunenilor de Ilva Mare, ne arată că Viorica Cătuneanu „trăieşte cum scrie şi scrie cum trăieşte şi gândeşte”, iar în multe poezii ale sale apar „frânturi de pastel.”
În „Curcubeul iluziilor”, volum de versuri dedicat bunicului său Anchidim Ureche, din Poiana Ilvei, „Virgil dă o nouă tonalitate iubirii la care se simte părtaş, reprezentând pentru el o comuniune, arătând cititorului dragostea sa de creştin, deoarece când iubeşti participi la fericirea de a se roti a pământului.” Dinu Virgil Ureche, născut în casa muzeu din Poiana Ilvei, este „un simbol al purităţii- cum ne spune prof. univ. dr. Alexandru Hurar-sunt versuri tratate într-o formă filosofică în expresii cu sens larg, cu o tematică lirică în care predomină nostalgia.”
Preotul Vasile Rus ne povesteşte despre Poiana Ilvei sub semnul rezistenţei anticomuniste. „În urmă cu 67 de ani pe Valea Someşului sărbătoarea Sânzienelor era scăldată în sânge. Securitatea a oferit un exemplu demonstrativ pentru toţi cei care nu doresc să se încorporeze în noua ordine bolşevică. Conducătorii mişcării de rezistenţă anticomunistă Liga Naţională Creştină, locotenentul Leonida Bodiu din Poiana Ilvei, primarul din Rebra, Toader Dumitru şi un gospodar vrednic din Rebrişoara, Burduţ Ioan, au fost executaţi fără judecată şi aruncaţi într-o groapă comună în Dealul Crucii.”
Limbajul şi stilul scriitorului Ioan Mititean sunt bine aşezate, dânsul are un anumit farmec al povestirii la ceas de seară, în cărţile sale lasă şi pe alţii să povestească, este o linişte senină, cu metafore relativ puţine pentru a nu forţa documentul artistic, ştie să intre în graţiosul joc al expresiei artistice, lăsându-ne impresia unui blajin Sadoveanu în Hanul Ancuţei.