Crâmpeie de viaţă
Profesorul de limba română Ion C. Hiru este un neobosit culegător de comori şi fapte ale înaintaşilor, pe care mai apoi le adună în cărţi spre nemurirea acestora. Volumul „Povestiri adevărate – crâmpeie de viaţă”, editat la Alfa Iaşi, este dedicat personalităţii marcante a iluştrilor înaintaşi din Domneşti, Argeş. Surprind în mod plăcut prozele despre dragoste, aşa cum este „Durerea unei iubiri”, în care viitorul doctor Petre poartă o frumoasă conversaţie cu ţigăncuşa Nişeta, cea care peste timp îi va fi un adevărat reper pentru ceea ce înseamnă dragostea adevărată. Poveşti cu iubiri şi trădări, cu viaţă şi moarte. La fel este şi cea al campionului balcanic la decatlon, Nicolae Ogrinja, care pe cât de modest este în lumea satului, pe atât de mari performanţe are în sport. Îndrăgostindu-se de Elena, se va căsători cu aceasta, însă viaţa le va pregăti o surpriză aparte, în care gelozia va fi stâmpărată până la urmă de dorinţa crimei, care se va întoarce ca un bumerang asupra eroului nostru.
Boierul Negulici are un conac aparte, în care trăieşte o poveste de dragoste cu servitoarea din Stăneşti. Aici, în acest cadru va poposi de multe ori şi scriitorul Delavrancea, primit întotdeauna cu bucurie de gazdă. Ne întâlnim apoi cu destine scăldate în lacrimi basarabe ale unor oameni care sunt adevăraţi eroi întru apărarea pământului străbun. Legendele sunt şi ele bine integrate în carte, amintind aici doar de domniţa Clara şi domnul Ţării Româneşti, Alexandru Nicolae din neamul Basarabilor, cel care a pus bazele Mitropoliei ţării pe la 1359, la Curtea de Argeş.
Domnişanul este om harnic şi ospitalier, pe care îl descoperim în fiecare filă din albumul cu amintiri al scriitorului Ion C. Hiru. De la bunicii văzuţi ca nişte sfinţi, până la oamenii care au făcut parte din această vatră românească, cu toţii s-au bucurat de o atmosferă deosebită, binecuvântată de Dumnezeu prin aşezarea vetrei de-a stânga râului Doamnei.
O carte a istoriei acestor locuri, care ar trebui să fie în casele tuturor celor care-şi iubesc identitatea.
Citiţi şi:
- Un arc peste timp
- Turul României față în față cu etapa regină. Eduard Grosu, în galben, pe serpentinele de pe cel mai frumos drum din România, Transfăgărașan!
- Percheziţii în Bistriţa-Năsăud pentru prinderea unor contrabandişti de ţigări şi alcool
- Clubul iubitorilor de cultură din Argeş
- Clubul Monarhiştilor Bistriţeni, prezent la înmormântarea Reginei Ana
Adaugă comentariu nou