Creativitate pentru viitorul Europei

În spiritul Sărbătorilor Pascale, dar şi pentru stimularea creativităţii, Centrul Europe Direct Bistriţa va organiza mâine, începând cu ora 10.00, o vizită de informare europeană „acasă” la Colegiul „Liviu Rebreanu”, mai precis la elevii clasei a III-a G, îndrumaţi de învăţătoarea Martina Zey. Elevii vor fi invitaţi să se întreacă în decorarea ouălelor, utilizând într-un mod inovativ, simbolurile Alegerilor Europarlamentare 2009.

„Vor fi distribuite materialele informative, vor fi vizionate materiale audio-video despre construcţia europeană şi se vor purta discuţii cu privire la Parlamentul European şi alegerile 2009. Se vor acorda premii şi menţiuni participanţilor, iar cele mai frumoase produse vor putea fi admirate în cursul săptămânii viitoare la Centrul Europe Direct Bistriţa. Reamintim elevilor de toate vârstele că pot beneficia de informaţii relevante legate de activităţile lor proprii prin intermediul Centrului nostru", ne-a declarat Minica Mureşan, coordonator Centrul Europe Direct.

Anul 2009 a fost declarat Anul European al Creativităţii şi Inovaţiei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5