Creștere record cu 55% a cifrei de afaceri a Grupului TeraPlast și cu 50% a profitului net în 2021

·         Cifra de afaceri a atins 615 milioane de lei, cu 55% mai mult decât în 2020 și aproape dublu față de 2019

·         Profitul net a urcat cu 50% față de 2020, până la 44,6 milioane de lei

·         EBITDA a crescut cu 36% față precedentul exercițiu financiar și este dublu față de 2019

·         Profitul operațional a crescut cu 41,7% față de 2020 și este triplu față de 2019

·         Valoarea exporturilor s-a dublat în anul 2021 față de anul anterior, iar ambiția Grupului este de a crește cu 40% valoarea exporturilor în 2022

·         Pentru 2022, Grupul își propune să bugeteze o creștere cu 28% a cifrei de afaceri și cu 55% a profitului net

·         Grupul își continuă strategia de creștere prin realizarea unui plan de investiții de minimum 11 milioane de euro după aprobarea proiectului de folii stretch și menține direcția strategică de expansiune prin achiziții

 

Bistrița 7 februarie 2022

Grupul TeraPlast a continuat performanțele solide în anul 2021, cu creșteri substanțiale, de două cifre, la toți indicatorii de performanță. Cifra de afaceri aferentă exercițiului financiar 2021 a crescut cu 55%, la 615 milioane de lei – un rezultat record în actuala structură a Grupului. Profitul net (care nu include impactul exiturilor din 2021) a urcat cu 50%, până la 44,6 milioane de lei. EBITDA a ajuns la 74,2 milioane de lei, în creștere cu 36% față de anul anterior. În aceeași perioadă, profitul operațional a ajuns la 53,6 milioane de lei, cu 41,7% mai mult decât în 2020 și triplu față de 2019.

Rezultatul consolidat a fost influențat pozitiv de operaționalizarea unor investiții programate (extinderea capacităților Diviziei Instalații și a TeraPlast Recycling), dar a fost grevat de costuri nerecurente aferente pornirii investițiilor noi, care s-au cifrat la aproape 3,7 milioane de lei.

Grupul a continuat să vândă volume semnificative în pofida creșterii costurilor cu materiile prime și a scăderii sectorului de construcții în semestrul II al anului 2021. Lucrările de construcții inginerești au scăzut cu 5,5% în primele 11 luni din 2021 comparativ cu aceeași perioadă din 2020, ceea ce sugerează o creștere a cotei de piață a vânzărilor Grupului în anul 2021 și recertifică calitatea și avantajul competitiv oferit de produsele realizate de TeraPlast. Condițiile pieței de construcții nu au permis transpunerea integrală în piață a creșterilor record a prețurilor materiilor prime. Presiunile de preț pe energia electrică au fost, în schimb, gestionate cu succes de către Grup, prin contracte pe termen lung. Astfel, rezultatele în sumă absolută au evoluat excelent, atât EBITDA, cât și profitul net.

Disfuncționalitățile în lanțurile de aprovizionare au produs întârzieri în livrarea și punerea în funcțiune atât a fabricii de ambalaje biodegradabile, cât și pentru unele dintre liniile de producție pentru business-ul de instalații. Întârzierile au generat costuri suplimentare cu salariații și materialele de test care nu au mai putut fi recuperate până la finalul anului 2021. Din acest an, însă, aceste investiții vor contribui mai vizibil la rezultate pozitive.

O performanță deosebită se remarcă pe piața externă, unde valoarea exporturilor s-a dublat față de anul anterior. Ponderea exporturilor în total cifră de afaceri s-a situat la 14,4%, în linie cu obiectivul de 15% anunțat de reprezentanții Grupului la începutul anului 2021.

mii lei

         

 

Total Grup

Instalații & Reciclare

Granule & Reciclare

Ferestre & uși

Ambalaje flexibile

Cifra de afaceri

615,111

407,320

147,540

43,397

16,853

% vs 2020

55%

40%

109%

24%

n/a

 

 

 

 

 

 

EBITDA

74,242

50,144

26,819

1,000

(3,721)

% vs 2020

36%

18%

150%

-28%

n/a

Marja EBITDA

12.1%

12.3%

18.2%

2.3%

-22.1%

 

 

       

Profitul net*

44,627

       

% vs 2020

50%

       

*nu include sumele aferente exit-urilor din 2021

       

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rezultatele confirmă traseul excelent pe care Grupul TeraPlast s-a aflat pe parcursul întregului an. Am avut un calendar ambițios de investiții în 2021, dus la îndeplinire chiar dacă, punctual, au apărut întârzieri de operaționalizare. Proiectele noi apărute ca urmare a investițiilor implementate au contribuit cu 11% în total EBITDA și au generat 6% din profitul net consolidat. Am crescut deși sectorul construcțiilor a înregistrat o contracție și ne-am atins obiectivul să câștigăm cotă de piață.” a declarat Ioana Birta, directorul financiar al Grupului TeraPlast.

 

Linia de business Instalații și Reciclare (TeraPlast și TeraPlast Recycling)

·         Cu o cifră de afaceri în creștere cu 40% față de 2020, este segmentul cu cea mai mare contribuție în rezultatul consolidat: 66% din cifra de afaceri a întregului Grup.

·         S-au înregistrat creșteri cu 20% în volumele vândute.

·         EBITDA a depășit 50 de milioane de lei, în creștere cu 18% față de anul anterior.

·         Divizia Instalații a înregistrat rezultate bune chiar și într-un mediu incert, dominat de creșterea costului cu materiile prime și încetinirea lucrărilor de construcții, inclusiv datorită faptului că metodologia de recalculare a prețului nu acoperă creșterile reale de preț din piață (evoluție vizibilă în datele INS despre sectorul construcțiilor).

 

Linia de business Granule (TeraPlast și TeraPlast Recycling)

·         Include Granulele rigide și plastifiate din PVC, granulele HFFR (fără halogen, rezistente la foc), dar și granulele reciclate.

·         A avut cea mai mare creștere a cifrei de afaceri, cu +109%, și a EBITDA, cu +150%, până la 26,8 milioane de lei.

·         Pe segmentul reciclare s-a remarcat o creștere substanțială, de peste 40%, a clienților terți pentru TeraPlast Recycling, ceea ce corespunde strategiei de evoluție a acestui business.

·         Din trimestrul 2 al anului 2022, segmentul va avea o creștere cu 30% a capacității de producție la granule PVC plastifiate.

 

Linia de business Ferestre și uși (TeraGlass)

·         În ciuda unei creșteri a cifrei de afaceri (43,4 mil lei, +24%), productivitatea nu a cunoscut îmbunătățirea scontată, iar profitul operațional a fost în scădere față de 2020.

·         Cererea este însă solidă, iar contractele cu principalii clienți au fost reînnoite, inclusiv cele pe piețele externe.

 

Linia de business Ambalaje flexibile (TeraBio Pack)

·         Este cea mai nouă linie de business în cadrul Grupului, ale cărei rezultate sunt încă grevate de costurile de pornire, dar care va reprezenta unul dintre motoarele de creștere ale Grupului în trimestrele următoare.

·         Continuă integrarea și eficientizarea producției de folii din polietilenă preluată de la Somplast și Brikston Construction Solutions, cu obiectivul de a crește cantitatea de produse din polietilenă reciclată.

Buget 2022

 mii lei

Total Grup

Instalatii & Reciclare

Granule & Reciclare

Ferestre & usi

Ambalaje flexibile

Cifra de afaceri

788,967

493,302

186,751

46,967

61,947

% vs 2021

28%

21%

27%

8%

268%

 

 

 

 

 

 

EBITDA

112,204

73,168

33,268

2,102

3,665

% vs 2021

51%

46%

24%

110%

n/a

Marja EBITDA

14.2%

14.8%

17.8%

4.5%

5.9%

 

 

       

Profit net

69,389

       

% vs 2021

55%

       

 

„Ne dezvoltăm semnificativ și în 2022 datorită business-ului de ambalaje, unde vom avea o triplare a cifrei de afaceri. De asemenea, creștem datorită extensiilor de capacitate realizate la instalații, granule și reciclare. Asigurăm dezvoltările viitoare și prin investiția de 11 de milioane de euro în producția de folii stretch. Vom începe implementarea ei de îndată ce primim acordul de finanțare. În extinderea afacerilor noastre, contăm și pe realizarea de proiecte de M&A care ne vor conduce la o EBITDA de 130 de milioane de lei. Exporturile rămân o prioritate. La acest capitol vizăm o creștere de 40% în acest an.” a declarat Dorel Goia, Președintele Consiliului de Administrație TeraPlast.

Pentru anul în curs, Grupul TeraPlast are ca obiectiv o cifră de afaceri de 789 milioane de lei și un profit net de 69,4 milioane de lei, ambele cu o creștere susținută de 28%, respectiv 55%. Pentru aceeași perioadă, EBITDA bugetată este de 112 milioane de lei, cu 51% mai mult decât în 2021. Totodată, se va acorda o atenție sporită lansării de noi produse și extinderii amprentei geografice, inclusiv prin proiecte de M&A. În cadrul cifrelor bugetate pentru anul 2022, nu au fost incluse eventualele efecte pozitive determinate de lansarea producției de folie stretch si achizițiile de noi afaceri.

 

Despre Grupul TeraPlast

Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack și Somplast. Începând cu 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP. Acțiunile companiei sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București și în indicii Small Cap și Global All Cap ai FTSE Russell. În cadrul evaluării Vektor în baza a 15 criterii de comunicare în relația cu investitorii, efectuată de ARIR, TeraPlast a obținut pentru a treia

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5