Cristian Florian (PNL):Vor apărea modificări pe listele de la consiliile locale şi Consiliul Judeţean

Senatorul Cristian Florian, copreşedintele PNL BN, crede că se impune o radiografiere a tuturor rezultatelor organizaţiilor, o primă analiză urmând să fie făcută în Biroul Politic Judeţean. În opinia sa, PNL are un potanţial mult mai mare decât scorul obţinut la alegerile locale.

          „Se impune de urgenţă o analiză detaliată a rezultatelor în fiecare comună, oraş. O primă radiografie a acestor alegeri o vom avea în Biroul Politic Judeţean (n.n. – vineri seara), ulterior va trebui să ne concentrăm pe fiecare organizaţie în parte şi să luăm măsuri acolo unde se impun. În opinia mea, alegerile locale au fost pierdute fie din cauza candidaţilor, fie din cauza implicării sub aşteptări a candidaţilor şi a echipelor de campanie, fie din cauza unor strategii inadecvate sau pur şi simplu din cauze care nu pot fi imputabile”, a declarat Cristian Florian.

De altfel, Florian a recunoscut că nominalizările în consiliile locale vor fi făcute în funcţie de munca depusă în campania electorală, nu de poziţia pe listă. „Sunt şanse ca atât în consiliile locale, cât şi în Consiliul Judeţean anumite persoane să nu fie validate pentru neimplicare, dar asta se va face doar după analiza pe fiecare organizaţie”, a declarat Florian, fiind susţinut şi de copreşedintele Dolha, pe această temă.

Senatorul Florian a remarcat faptul că, la nivel judeţean, PNL a reuşit să păstreze numărul de primari, adică 15.  „Ca un plus, am reuşit să câştigăm unul din cele patru oraşe, Sângeorz Băi, unde cred că a fost competiţia cea mai dură din judeţ şi vreau să felicit pe cei doi autori principali, pe Daniel Suciu şi în mod special pe Traian Ogâgău, să felicit întreaga organizaţie pentru efortul depus şi pe Octavian Ganea, secretarul general adjunct. Ţin să-i felicit pe toţi candidaţii noştri care au câştigat, pe cei care au muncit dar nu au reuşit această performanţă. Îmi exprim supărarea vizavi de pierderea unor primari”, a declarat Cristian Florian.

Comentarii

10/06/16 16:40
alegator

Cu tot respectul Dl. Florian alegerile au fost pierdute din cauza unor lideri incompetenți și imorali (nu este cazul domniei voastre!) Începeți cu copreședintele Stelian Dolha, peștele de la cap se împute. Vreți să câștigați alegerile și alergați după candidați expirați de la alte partide în ajunul depunerii listelor, în loc sa va puneți din timp organizațiile locale pe picioare atrăgând oameni de valoare. Ați venit în campanie cu mediocrități atât profesionale cât și cu oameni îndoielnici moral ceea ce denotă că amalgamul PDL-isto-PNL-ist ce a spălat pe creier niște liberali infatuați nu este reformat deloc, deși strigă în gura mare ca este de dreapta și face mujdei... din orice..! Cum poate conduce o localitate, un ținut, o țară un partid fie el de oricare culoare, care nu are încă rezolvate problemele interne, nu are o conducere unitară, nu are programe clare, este măcinat de intrigi interne, partid care poate fi comparat cu prestația unui șofer beat criță..???! Dacă nu vă dați seama că asta sunteți, noi o vedem și facem pustiul de bine să vă spunem cum stați... în rest puteți să vă lamentați cât vreți, să-i înjurați pe adversari, s spuneți că alegătorii sunt fraieri, să spuneți minciuni la nesfârșit...., la ora actuală sunteți o adunătură politică, neomogenă, necoezivă, fără viziune, fără principiile unui leadership științific creionat! Sunteți mai mult decât mediocrii...! Nu am uitat nici prestația lamentabilă și furturile fără precedent din avuția noastră și cea națională din timpul guvernării Băsecu-Boc 2009-2011 de care ar trebui să vă fie rușine...! Marii corupții ai domniilor voastre sunt încă liberi și toacă banii furați s-au îi pun la adăpost, așteptând din nou să ajungă la ”butoane” pentru a scăpa de pârnaie..! Întrebarea ar fi de ce v-am vota...?!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5