Cristian Florian: PSD a blocat activitatea Senatului
Senatorii social-democraţi par tot mai dezinteresaţi de activitatea pentru care au fost trimişi pe băncile Parlamentului. Nu mai departe de ziua de miercuri, 3 decembrie, atunci când, deşi exista o ordine de zi bogată în acte legislative, ei au ales să părăsească sala, consecinţă a acestui gest fiind neasigurarea cvorumului necesar.
Gestul colegilor din PSD denotă faptul că această formaţiune politică este total dezinteresată de soarta legilor acestei ţări, iniţiativele legislative şi proiectele de legi fiind trecute prin acordul tacit al majorităţii social-democrate. Mai mult, nemunca pe care social-democraţii o afişează, nu ajută deloc actul guvernamental, pe ordinea de zi, existând şi numeroase documente legislative absolut necesare unei bune guvernări a acestei ţări, fapt care, oricum nu se mai întâmplă de ceva vreme. O spun cu toată disponibilitatea şi seriozitatea de care am dat dovadă în calitate de senator al Partidului Naţional Liberal în ultimii doi ani : campania electorală s-a încheiat, aşa că, domnilor senatori ai PSD, vă puteţi întoarce la muncă, aşa cum aţi promis înainte de campania electorală.
Vreau doar să reamintesc că nu suntem pentru prima dată în faţa unui asemenea fenomen, zile libere, fără activitate legislativă, mai fiind aprobate, tot cu votul parlamentarilor PSD, şi la alegerile europarlamentare şi prezidenţiale, fenomen ce ar trebui sa înceteze.
Senator PNL , Daniel Cristian Florian
Citiţi şi:
- Cristian Florian (copreşedinte PNL BN): Candidatul PNL pentru Consiliul Judeţean este Eugen Curteanu
- Senatorul Florian reclamă „dezmăţul” bannerelor de pe stâlpii din judeţ
- Social-democraţii continuă vizitele în teritoriu
- Cristian Florian, senator PDL: Este regretabilă atitudinea PSD de a bloca activitatea Senatului
- PSD: „Avem cea mai bună echipă de candidaţi, oameni corecţi şi cinstiţi, oameni care trăiesc din salarii”
Adaugă comentariu nou