Cristina Cămărăşan, convocată la Naţionala de junioare
Liceul cu Program Sportiv Bistriţa este pepinieră pentru loturile naţionale. Dovadă este şi ultima convocare la echipa naţională de junioare pentru Cristina Cămărăşan, în vârstă de 16 ani, care se alătură Cristinei Laslo.
Potrivit antrenorului Radu Moldovan, bistriţeanca va participa la pregătirea care va definitiva lotul premergătoare Turnelului de calificare pentru Campionatul European, programat în a doua jumătate a lunii martie, România avându-le ca adversare pe formaţiile Turciei, Cehiei şi Azerbadjanului.
De altfel, LPS Bistriţa o are şi pe Andreea Lup în componenţa echipei naţionale de tineret, iar pe Daciana Hosu la naţionala de catede.
Altfel, iubitorii sportului pe semicerc sunt invitaţi sâmbătă, de la ora 11, la sala de sport a LPS să le susţină pe Junioarele I ale Bistriţei în partida cu CSS Viitorul Cluj. Este primul meci din returul Campionatului Naţional de handbal, junioare I, bistriţencele clasându-se la finalul returului pe poziţia a doua a Seriei F, la egalitate de puncte de CSS 2 Baia Mare.
Comentarii
Bravo cris!
Adaugă comentariu nou