C.S.E.I. Nr.1 Bistrița, lecţie de voluntariat
Voluntarii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Nr.1 din Bistrița au participat la campania de curățenie națională ”Let’s Do It, România”, prin zece elevi însoțiți de opt voluntari din cadrul personalului școlii. Spațiul ales pentru igienizare a fost Pădurea Schullerwald - loc de picnic, de relaxare pentru bistrițeni. Transportul copiilor a fost asigurat școală; pe drum elevii au oferit trecătorilor saci și mănuși, invitându-i să participe la curățenie. Porțiunea arondată micilor voluntari a fost igenizată în mai puțin de o oră. Pe baloane colorate și pe mici cartonașe-felicitări s-au scris mesaje ecologice care au fost oferite, împreună cu câte o pereche de mănuși, persoanelor care veneau la picnic, cu rugămintea să păstreze curățenia. Elevii au asistat, apoi, la o demonstrație de localizare geografică cu ajutorul GPS-ului, - o ”lecție” în aer liber susținută Cristian Țetcu împreună cu Păcurar Simona (din echipa judeteană LIDR). S-a discutat despre colectarea selectivă, despre ”Cei 3 R”; au fost organizate jocuri, s-a cântat, s-au făcut fotografii, s-au servit sandviciuri și minunatele cornulețe cu brânză, pregătite special pentru copii de către d-na doctor Ecaterina Marica. Voluntarii s-au întors spre școală în jurul orei treisprezece, luând cu ei oboseala plăcută după o muncă bine făcută și imaginea de final a unei păduri de poveste. Merită amintiţi toţi voluntarii: Ruşti Ioan, Axente Ionuț (cls. a IV-a); Timofe Cornelia, Sima Valentin (cls. a V-a A); Crișan Sabin, Pop Ancuța (cls. a V-a C); Rațiu Ioana (cls. A VII-a B); Sârb Cornelia, Nechifor Mihai (cls. A VIII-a A) și Timofe Gabriela (cls. a VIII-a C), prof. Teodora Popescu - coordonator echipă, prof. Imola Doris Vass – dir. adj; prof. Iulia Becheș, prof. Camelia Zurman, instructor de educație Doina Luca, Ecaterina Marica - medic specialist, Saveta Rus – asistent medical și Dorel Feier, șofer. Tuturor felicitări.
Citiţi şi:
- George Coşbuc, rememorat la colegiul năsăudean al cărui patron spiritual este
- Cristina Iurişniţi s-a alăturat campaniei de ecologizare de la Ghinda!
- Balul Bobocilor – Miss şi Mister
- Maifest – sărbătoarea primăverii la C.N. „Liviu Rebreanu”
- Octavian Bâcâin, elev în clasa a VIII-a la Teaca, premiul I, cu punctaj maxim! Felicitări elevilor bistriţeni, distinşi la Concursul interjudeţean "Grigore Moisil"!
Adaugă comentariu nou