Cu bicicleta în tren
CFR Călători a uitat că în această ţară pasionaţii sportului pe două roţi folosesc trenul pentru transportul bicicletei. În momentul de faţă nu există, la nivel naţional, vagoane cu locuri dedicate pentru depozitarea lor. Un prim pas mic din punct de vedere cantitativ a fost concretizat pe ruta Bucureşti-Braşov şi retur. CFR Călători informează pasagerii că, începând cu data de 13 noiembrie 2008, va fi introdus permanent, în compunerea unor trenuri de pe ruta Bucureşti Nord – Braşov şi retur, câte un vagon prevăzut cu spaţii pentru biciclete şi/sau schiuri (http://www.cfr.ro/calatori/).
Astfel de demersuri ar trebui continuate şi nu abandonate la stadiul de experiment. În toate trenurile interne bicicleta este văzută de naş’ ca un obiect interzis. De multe ori chestiunea aceasta se rezolvă cu o mică şpagă dată controlorului. Dacă aruncăm un ochi peste actuala legislaţie aflăm de la Cintia Chinde (directorul comercial de la CFR Călători) următoarele, în momentul actual bicicletele pot fi transportate în trenurile de călători ca şi bagaje de mână în condiţiile arătate la art. 17 din Regulamentul privind transportul pe Căile Ferate din România publicat în Monitorul Oficial al României nr. 838 din data de 11 octombrie 2006.
Până la prezenţa vagoanelor speciale există soluţii pentru rezolvarea problemei. Prin eliminarea sau modificarea grilajelor care delimitează orizontal în două părţi mini-compartimentele de bagaje de la capătul multor compartimente (fostele spălătoare). Se poate ajunge, astfel, la spaţii adecvate pentru transportul bicicletelor. Din păcate am ajuns singura ţară din Uniunea Europeană unde lipsa locurilor amenajate nu permite luarea bicicletei în siguranţă
Iniţiativele CFR Călatori lansate în direcţia adaptării la necesităţile bicicliştilor sunt încă la un nivel redus. Lucrurile se vor mişca în acest sens dat fiind faptul că Directiva adoptată de Uniunea Europeană ne obligă să intrăm în normalitate.
Citiţi şi:
- CFR: Întrerupere temporară a traficului pe segmentul feroviar Vatra Dornei – Năsăud din cauza căderilor de copaci! Călătorii vor fi transbordați cu mijloace auto!
- CFR introduce InterRegio între Bucureşti şi Bistriţa
- Tren particular pe ruta Cluj-Bistriţa
- Program plin în Săptămâna Mobilităţii europene
- Vă rog, faceți acest gest util pentru Bistrița şi pentru județ!
Adaugă comentariu nou