Cu cât mai multe, cu atât mai scumpe gunoaiele de la Beclean

Prețul aproape dublat pentru ca “Vitalia” să ridice gunoiul în condiții mai bune decât în trecut nu a rezolvat nici pe departe problema mizeriilor de la containerele din Beclean. Ba din contră. Că au plătit lunar 3,5 lei de persoană, că îi dau acum operatorului unic la nivel de județ 6,8 lei de căciulă, localnicii au parte de servicii mai rele decât atunci când toată socoteala era gestionată mult mai ieftin (cu doi lei tariful), în regie proprie, prin Direcția de Gospodărire Comunală. La mijloc s-ar afla, spun reprezentanții societății “vitale” pentru oraș și pentru Bistrița-Năsăud, containerele insuficiente pentru oraș și de multe ori greu accesibile, din cauza automobilelor parcate în calea muncitorilor veniți să le ridice de trei ori pe săptămână. Reziduurile sunt colectate tot în vechile recipiente, căci s-au dovedit, la Beclean cel puțin, nefuncționale cele semiîngropate, achiziționate prin programul european ce a consumat 141.709.850 lei ca să asigure protecția mediului și gestionarea eficientă a deșeurilor din județ. Banii sunt în mare parte nerambursabili, veniți prin Fondul European de Dezvoltare Regională și bugetul de stat, în socoteala beneficiarului, adică a bugetelor locale, căzând doi la sută din toată afacerea.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5