Cu durere în suflet: Ștefan Gagea din Feldru a încetat din viață la 67 ani. Anunţul a fost făcut de părintele Gavril Ciunterei din Spania

Iubiți credinciosi ,
În timp ce mulți dintre noi așteptăm venirea verii, ne facem planuri pentru concedii și ne bucurăm de clipele petrecute alături de cei dragi, Dumnezeu ne amintește încă o dată cât de fragilă este viața omului și cât de neprevăzută este chemarea la veșnicie. De aceea, să prețuim fiecare zi, să ne iubim unii pe alții și să trăim împăcați cu Dumnezeu.
Cu adâncă durere vă aduc la cunoștință că fratele nostru Ștefan Gagea, din Feldru, a trecut astăzi la cele veșnice, la Spitalul din Cuenca. De mai mult timp suferea din cauza bolii, iar o infecție apărută într-un organism deja slăbit nu i-a mai îngăduit să lupte.
În această seară, în jurul orei 20:30, trupul său va fi depus la Tanatoriu, Tarancon unde va rămâne până mâine, înainte de a porni spre România, pentru a-și afla odihna alături de părinții săi.
Cei care l-ați cunoscut și doriți să fiți alături de familia îndoliată sunteți așteptați în această seară și mâine la Tanatoriu.
Mâine, după încheierea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, în jurul orei 13:30, voi merge la Tanatoriu pentru a săvârși slujba de priveghi și pentru a ne lua rămas-bun de la fratele nostru Ștefan.
Dumnezeu îi cheamă la Sine pe cei blânzi, pe cei răbdători și pe cei care au purtat cu demnitate crucea suferinței.
Ștefan a plecat la Domnul cu pași liniștiți, asemenea unei rugăciuni înălțate către cer.
Ne rugăm ca Domnul Hristos, Cel ce a biruit moartea prin Învierea Sa, să-i dăruiască odihnă în lumina și pacea Împărăției Sale, iar familiei îndurerate să-i ofere mângâiere, putere și nădejde.
De pe pământul iberic îl însoțim cu lacrimi, rugăciune și dragoste frățească. Ștefan va rămâne viu în inimile și în rugăciunile noastre.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și în lumina feței Sale! Veșnică să-i fie pomenirea! Amin.
Mariana cu copii Domnul sa va mangaie
Preot Gavril Ciunterei

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5