Ziua de Luminație

        Ziua de Luminație

 "Omul trăiește de două ori. Odată în realitate și după aceea în amintire" (Honore de Balzac).

,,Cea mai frumoasă moarte de pe lume e să trăiești de-a pururi prin urmași”( Nichifor Crainic).

     Înainte de a muri mama fericitului Augustin, el și fratele său voiau să o îngroape în pământul țării lor. Ea le-a zis: ”Îngropați acest trup oriunde, să nu vă tulbure nicio grijă de el, un singur lucru vă rog, anume, la altarul Domnului să vă amintiți de mine, oriunde veți fi. Aceasta este ultima mea dorință”.

                    Ce este parastasul. Parastasul nu e altceva decât o prescurtare a slujbei înmormântării. Partea de bază o alcătuiesc rugăciunile de dezlegare şi iertare, rostite de preot la sfârşitul slujbei, urmate, ca şi la înmormântare, de „Veşnica pomenire!”

Rugăciunea Bisericii pentru cei mutaţi în viața veșnică este întâlnită în toate slujbele sale, regăsindu-se în ecteniile întreite care fac amintire de „fericiţii şi pururea pomeniţii ctitori de locaşuri sfinte şi pentru toţi cei mai dinainte adormiţi părinţi şi fraţi ai noştri dreptmăritori creştini, care odihnesc pretutindeni”.

1. Folosul parastaselor pentru cei adormiți

1. Odihna sufletului
   • Parastasul ajută sufletul celui adormit să se odihnească și să fie luminat în lumea nevăzută.
2. Iertarea păcatelor
   • Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Rugăciunea pentru cei adormiți este mai puternică decât orice dar material”.
3. Ajutor pentru suflet în drumul spre veșnicie
   • Parastasul este o mijlocire pentru suflet, care poate să-i ușureze drumul către Împărăția lui Dumnezeu.

2. Folosul parastaselor pentru cei vii

1. Mângâiere sufletească
   • Prin participarea la parastas, rudele și apropiații găsesc alinare în durere și putere de a continua viața.
2. Întărirea credinței
   • Parastasul ne amintește că viața nu se termină cu moartea, ci continuă în Hristos.
3. Învățături despre viață
   • Prin pomenirea celor adormiți, ne aducem aminte de dragostea, faptele bune și dărnicia lor, și ne inspiră să trăim mai frumos.

Ce înseamnă  ”Veșnică pomenire!”

De fiecare dată când ne adunăm la parastas, inimile noastre rostesc un cuvinte care ni se par simple, dar poartă o taină adâncă: „Veșnică pomenire!”                                                                                        Poate că le spunem din obișnuință, dar ele nu sunt o formulă, ci o rugăciune. „Veșnică pomenire” nu înseamnă doar „să nu-l uităm”, ci înseamnă: „Doamne, pomenește-l Tu în Împărăția Ta, acolo unde pomenirea nu se mai șterge niciodată.” Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „a fi pomenit de Dumnezeu înseamnă a trăi veșnic în lumina Lui.” Căci dacă omul te pomenește, te ține în amintire o vreme; dar dacă Dumnezeu te pomenește, îți dă viață fără sfârșit.                                                             

Ce înseamnă „Dumnezeu să-l ierte!”

De câte ori pleacă cineva drag dintre noi, spunem cu lacrimă în glas: „Dumnezeu să-l ierte!” Dar poate nu ne-am întrebat destul de adânc ce înseamnă cu adevărat aceste cuvinte. Nu e doar o formulă, nici o expresie de politețe. Este o rugăciune – scurtă, dar plină de putere. Este felul în care omul credincios își unește durerea cu mila lui Dumnezeu.

A spune „Dumnezeu să-l ierte” înseamnă a spune: „Doamne, primește sufletul lui în iubirea Ta! Șterge-i greșelile, iartă-i păcatele, și dă-i odihnă acolo unde lumina nu se stinge”.

Toți oamenii, oricât de buni ar fi, au greșit. Nimeni nu pleacă din lumea aceasta fără de păcat, dar Hristos ne-a lăsat iertarea ca poartă spre veșnicie. De aceea, rugăciunea noastră pentru cei adormiți nu este judecată, ci mijlocire. Noi nu spunem „a fost bun” sau „a fost rău”, ci spunem cu smerenie: „Dumnezeu să-l ierte” — pentru că numai El știe adâncul inimii fiecăruia.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață: „Când ne rugăm pentru cei adormiți, mila lui Dumnezeu se pogoară asupra lor ca o ploaie peste pământul uscat”.  Prin această rugăciune, noi cerem ca iubirea lui Dumnezeu să acopere tot ceea ce omul n-a putut îndrepta în viață.

. „Dumnezeu să-l ierte” mai înseamnă și iertarea noastră față de cel plecat. E un semn că nu-i purtăm ranchiună, că-l eliberăm și noi din orice vinovăție omenească. Este, de fapt, o eliberare a amândurora: a celui adormit și a celui rămas pe pământ. Căci nu putem cere lui Dumnezeu să ierte, dacă noi înșine nu iertăm. Atunci când spunem „Dumnezeu să-l ierte”, trimitem spre cer o lumină mică, dar curată. Și fiecare astfel de lumină devine o mângâiere pentru sufletul celui plecat. Să nu ne rușinăm, deci, să spunem din inimă: „Dumnezeu să-l ierte!”
Sfântul Paisie Aghioritul spune: „Cel ce-și pomenește strămoșii, și pe el îl va pomeni Dumnezeu în ziua cea mare”. Așadar, să nu uităm niciodată pe cei adormiți din neamul nostru, din familiile noastre, din satul nostru, din lume.
Dumnezeu să-i odihnească pe toți în lumina și pacea Sa, iar nouă să ne dăruiască înțelepciunea de a-i iubi și dincolo de mormânt.
Veșnică să le fie pomenirea!

Pr. Vasile Beni