Înainte de a muri, Monica, mama fericitului Augustin a zis: ”Îngropaţi acest trup oriunde, să nu vă tulbure nicio grijă de el, un singur lucru vă rog, anume, la altarul Domnului să vă amintiţi de mine, oriunde veţi fi. Aceasta este ultima mea dorinţă”…

                     Dragii și bunii noștri credincioși!

            Vrednicul de amintire și de pomenire, Mitropolitul Bartolomeu spunea într-una din predicile sale că: „Moartea este singura noastră certitudine dintr-o viaţă de om!” Pentru că, fie că vrem, fie că nu vrem, fie că ne place, fie că nu ne place, cu toții ne îndreptăm spre viața veșnică pentru că „Rânduit este omului odată să moară și după aceea să fie judecat” ne spune Sfânta Scriptură (Evrei 9,27), iar poetul Mihai Eminescu în versuri zice: „De-am fi din zei coborâtori / C-o moarte toți suntem datori /Pentru că toți se nasc spre a muri / Și mor spre a se naște”.

         Cred că nu există un subiect mai greu pentru preot în activitatea sa predicatorială, decât a vorbi despre moarte. Pentru că aici se cuprinde: viața pământească, cerul, lumea de aici, lumea de dincolo, omul, Dumnezeu, cu un cuvânt totul. A vorbi la onomastica unui prieten, este o mare bucurie. A vorbi la o aniversare, este o mare cinste. A predica duminica la sfânta Liturghie, este un lucru deosebit și dacă ai uitat ceva poți s-o spui data viitoare, dar a vorbi la înmormântarea sau la parastasul unui prieten, unei rude sau a unui cunoscut, este o durere, este o strângere de inimă pentru că se vorbește din suflet pentru suflet.          

           Pentru a spune că cineva a murit, limba română posedă o foarte bogată gamă de expresii echivalente şi nuanţate, precum: ”a decedat”, ”s-a săvîrşit”, ”a încetat din viaţă”, ”s-a petrecut”, ”s-a stins”, ”ne-a părăsit”, ”a plecat dintre noi”, ”a pornit pe ultimul drum”, ”a  închis ochii”, ”şi-a plecat  pleoapele”, ”şi-a dat sufletul”, ”şi-a dat duhul”, ”şi-a dat ultima suflare”, ”a trecut la cele veşnice”, ”s-a mutat la Domnul”, ”a fost chemat de Dumnezeu”… şi încă multe altele, în toată literatura, în tot graiul şi la îndemâna oricui.

                 Nichifor Crainic vorbind despre moarte spunea în versuri: ”Moartea-nțeleaptă vrei s-o cunoști? N-o căuta în slove pătimaș / Cea mai frumoasă moarte de pe lume / E să trăiești de-a pururi prin urmași!”                                                                   Și suntem fiecare dintre noi conștienți că și în viața noastră va veni vremea când va trebui să plecăm din viața aceasta pământească și dacă ar trebui să lăsăm doar câteva cuvinte de rămas bun cred că acestea ar putea fi: Să nu ne uitați! De aceea, foarte pe scurt, haideți să ne oprim și să răspundem la trei întrebări:

1.Ce este parastasul. Parastasul nu e altceva decât o prescurtare a slujbei înmormântării. Partea de bază o alcătuiesc rugăciunile de dezlegare şi iertare, rostite de preot la sfârşitul slujbei, urmate, ca şi la înmormântare, de „Veşnica pomenire!”

În cărţile de slujbă se numeşte panihidă (panahidă), dar în popor poartă de obicei numirea de parastas, -a se înfăţişa înaintea cuiva, a mijloci-, deci rugăciune de mijlocire pentru răposaţi.

        Înainte de a muri mama fericitului Augustin, el şi fratele său voiau să o îngroape  în pământul ţării lor. Ea le-a zis: ”Îngropaţi acest trup oriunde, să nu vă tulbure nicio grijă de el, un singur lucru vă rog, anume, la altarul Domnului să vă amintiţi de mine, oriunde veţi fi. Aceasta este ultima mea dorinţă”.

2. Ce înseamnă  ”Veșnică pomenire!” „Veșnică pomenire” nu înseamnă doar „să nu-i uităm”, ci înseamnă: „Doamne, pomenește-l Tu în Împărăția Ta, acolo unde pomenirea nu se mai șterge niciodată”.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „a fi pomenit de Dumnezeu înseamnă a trăi veșnic în lumina Lui”.
 

Așa cum tâlharul de pe cruce a spus: „Pomenește-mă, Doamne, când vei veni întru împărăția Ta”, tot așa spunem și noi pentru cei dragi: „Pomenește-i, Doamne, în Împărăția Ta!”

3. Ce înseamnă „Dumnezeu să-l ierte!” De câte ori pleacă cineva drag dintre noi, spunem cu lacrimă în glas: „Dumnezeu să-l ierte!”
Dar poate nu ne-am întrebat destul de adânc ce înseamnă cu adevărat aceste cuvinte.

Nu e doar o formulă, nici o expresie de politețe.
Este o rugăciune – scurtă, dar plină de putere.
Este felul în care omul credincios își unește durerea cu mila lui Dumnezeu.

A spune „Dumnezeu să-l ierte” înseamnă a spune:
„Doamne, primește sufletul lui în iubirea Ta!
Șterge-i greșelile, iartă-i păcatele, și dă-i odihnă acolo unde lumina nu se stinge”.

        Poetul de peste Prut, Grigore Vieru reușește să arate câtă durere aduce moartea în sufletele fiecăruia dintre noi, când ne despărțim de cei dragi, pentru că doar cel care trece prin acest trist și nefericit eveniment poate să înțeleagă. Iar versurile următoare ne descriu acest lucru: ”Nu am, moarte, cu tine nimic, / Eu nici măcar nu te urăsc / Cum te blestemă unii, vreau să zic, /  La fel cum lumina pârăsc. / Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi /  De-ai avea mamă şi-ar muri,/  Ce-ai face tu şi cum ar fi /  De-ai avea copii şi-ar muri?! / Nu frica, nu teamă, /  Milă de tine mi-i, / Că n-ai avut niciodată mamă, / Că n-ai avut niciodată copii”.

Cu gândul la cei dragi, trecuți în viața veșnică, mă opresc la versurile poetului Coșbuc care spune atât de frumos:

”Pe cer când soarele-i apus,
De ce să plângi privind în sus?
Mai bine ochii-n jos să-i pleci,
Să vezi pământul pe-unde treci!
El nu e mort! Trăiește-n veci,
E numai dus”.

    Să trăiți și să-i pomeniți, iar bunul Dumnezeu să așeze sufletele lor acolo unde nu este durere nici întristare nici suspin ci viață fără de sfârșit.

Pr. Vasile Beni