Educația echilibrată – cheia unui climat școlar armonios

Activități din Erasmus+. Diseminare la Școala Gimnazială ,,George Coșbuc”, localitatea Coșbuc

În perioada 06.04 – 10.04.2026, doamna profesor Dumitru Georgeta-Floarea, de la Școala Gimnazială ,,George Coșbuc”, localitatea Coșbuc a participat la cursul de formare europeană „Balanced Minds – Harmonizing Learning Environments Course” („Curs de armonizare a mediilor de învățare”), în cadrul proiectului Erasmus+ Edu Mobility Project BN cu codul 2025-1RO01-KA121-SCH-000322777, derulat de Inspectoratul Școlar Bistrița -Năsăud, ca lider de consorțiu, desfășurat în orașul Versailles, Franța. Evenimentul a fost organizat într-un cadru cultural de excepție și a avut ca scop dezvoltarea competențelor emoționale, relaționale și pedagogice ale participanților, cu accent pe comunicarea non-violentă, incluziunea educațională și empatia.
Participarea la acest curs a fost posibilă datorită sprijinului Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, care a demonstrat un angajament puternic pentru dezvoltarea profesională a cadrelor didactice și promovarea educației europene.
În cadrul cursului au fost abordate teme actuale și esențiale pentru școala modernă: prevenirea bullyingului, gestionarea conflictelor, incluziunea și diversitatea, precum și dezvoltarea relațiilor interculturale.
Pe parcursul celor 5 zile, participanții au avut oportunitatea de a descoperi metode interactive și strategii moderne de lucru, centrate pe nevoile elevilor și pe dezvoltarea stării de bine în mediul școlar. Schimbul de experiență cu profesori din diferite țări europene a reprezentat un prilej important de învățare și colaborare internațională. Experiențele și tehnicile acumulate vor fi aplicate în activitatea didactică, cu scopul de a crea un mediu de învățare armonios pentru toți elevii, inclusiv pentru cei cu cerințe educaționale speciale.
Mobilitatea s-a desfășurat în concordanță cu obiectivele acreditării Erasmus +, ce vizează:
O1: Creșterea cu 15% a numărului profesorilor capabili să ofere sprijin în incluziune elevilor proveniți din grupuri vulnerabile;
O2: Creșterea cu 15% a numărului de elevi care au dobândit competențe verzi și cu 10% a numărului de profesori care au fost formați pentru a dezvolta competențe verzi în rândul elevilor;
O3: Creșterea cu 50% în rândul elevilor și cu 20% a numărului de profesori din consorțiu care au dobândit  competențe digitale.
 Din această mobilitate au făcut parte domnul inspector general Șteopoaie Vasile și doamna inspector școlar pentru educație permanentă Rogozan Violeta – Gabriela, reprezentând Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud și opt cadre didactice de la Școala Gimnazială ,,George Coșbuc” Coșbuc, Școala Gimnazială Dumitra, Școala Gimnazială Nr. 1 Leșu, Școala Gimnazială Șieu Odorhei, Școala Gimnazială ,,Paul Tanco” Monor, Școala Gimnazială Mărișelu, Școala Gimnazială „Dariu Pop” Măgura Ilvei, Grădinița cu Program Prelungit nr. 6 Bistrița.
Experiența acumulată în cadrul acestor programe a reprezentat un prilej de dezvoltare profesională și personală, dar și o sursă valoroasă de inspirație pentru activitatea didactică.
La Școala Gimnazială ,,George Coșbuc”, localitatea Coșbuc, membră a Consorţiului I.S.J.B-N, în data de 29.04.2026, s-a desfăşurat activitatea de multiplicare și de diseminare a activităţilor derulate în cadrul mobilităţii organizate la Versailles, Franța, în perioada 6 – 10 aprilie 2026.  În acest sens, a fost oportună participarea la cursul formare „Balanced Minds – Harmonizing Learning Environments Course” („Curs de armonizare a mediilor de învățare”) împărtăşindu-se experienţa în cadrul Consiliului profesoral. Prin ateliere de lucru interactive cadrele didactice au participat la activităţi preluate din cursurile de formare. Scopul acestora a fost furnizarea de informaţii şi împărtăşirea experienţei acumulate.
Activitatea de diseminare a avut rolul de a crea un cadru colaborativ între cadrele didactice, stimulând reflecția asupra propriilor practici și deschiderea spre metode inovatoare. Astfel, experiența Erasmus+ nu rămâne doar o formare individuală, ci se transformă într-un beneficiu colectiv pentru întreaga comunitate școlară.
            Această experiență confirmă faptul că mobilitățile Erasmus+ contribuie semnificativ la dezvoltarea profesională și la crearea unui mediu educațional mai incluziv, mai creativ și mai apropiat de nevoile elevilor.
„Proiect finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin exclusiv echipei de implementare a proiectului „Edu Mobility Project BN 3.0”, nr. de referință 2025-1-RO01-KA121-SCH-000322777 și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP). Nici Uniunea Europeană și nici ANPCDEFP nu pot fi ținute răspunzătoare pentru acestea.

Prof. Dumitru Georgeta-Floarea

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5