Cu inima în palmă

Confesiunea, una dintre cele mai adevărate trăiri, care presupune adevărul, este rodul direct al interacţiunii dintre emiţător şi receptor. În volumul „Cu inima în palmă”, apărut la Editura Contrafort din Craiova, este firul emoţiilor şi ideilor ce se leagă între scriitorul Al. Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor din România, şi literatură, prin intermediul celor care dialoghează cu ilustrul personaj. Dialogul cu Al. Florin Ţene este o adevărată binecuvântare, un recurs la istoria literară, o pledoarie pentru frumos. Personalitatea pe care o descoperim dincolo de interviu este marcantă pentru generaţia de azi de scriitori, un spirit liber, inovator, care spune lucrurilor pe nume. Citind interviurile luate de Monica Mureşan, Costel Iftichi, Menuţ Maximinian, Ionuţ Caragea, Maria Diana Popescu, Elisabeta Iosif, aflăm de la Ţene că există o necesitate a democratizării mişcării literare, că trebuie să urmărim înţelegerea frumosului şi că internetul influenţează stilul lucrărilor care devine mai concis, mai alert. Al. Florin Ţene a descoperit un nou curent literar-globmodernul, iar despre intelectual spune că ar trebui să joace rolul de avangardă. Un volum în care avem o imagine complexă a scriitorului, a actului literar, a criticii. O latură modernă a comunicării…

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5