Cu Rapidul de Miceşti

La 12,24 (trecute fix), cursa de Miceştii de Câmpie (cu regim de rapid, îmi şopteşte cineva) pleacă din Bistriţa-Nord. Sunt două vagoane, curate, încălzite, iar de la un microfon manele (până la destinaţie am fredonat: “Poţi să ai lumea la picioare/ Bani cu furca să-i întorci…”. Un “naş” tânăr, cuviincios ne dă şi bilete, nu înainte de a ne spune că de astăzi s-a deschis şi o caserie în incinta gării. Trenul prinde viteză, se opreşte la Mecanică, din nou, cu viteză de rapid, trece pe sub Pasarelă şi se opreşte în Viişoara. În stânga este Oborul (târgul). În dreapta, însă, lângă calea ferată parcă-i groapă de gunoi. De necrezut, ce mormane de mizerii ţi se înfăţişează ochilor. Şi câţi mai mari şi mai mici demnitari locali au trecut în Obor, fără însă să-şi arunce privirea şi pe alocuri?! Trenul porneşte, lasă halta cu mizeriile ei, de-o parte şi de alta teren pustiu, năpădit de buruieni, doar câte o fâşie arată. La Sărata, pe clădirea fostei staţii, un lacăt chinezesc.

Mai departe, o imagine nouă, zonă industrială. Drumuri noi, macarale, stâlpi de beton, hale de producţie. Rapidul nostru intră în Sărăţel. Cam linişte pentru faima gării de altădată. Pe peron, agentul de poliţie Mărginean urmăreşte atent “mersul trenurilor”. Gara nu-i cea de odinioară. La ieşirea din staţie, spre Căstăi, lângă apa Şieului, o nouă groapă de gunoi?! Chiar pe malul apei. Cine aruncă aici, şi mai ales cine permite aşa ceva? (Suntem în comuna Şieu Măgheruş). Mai încolo, o altă zonă industrială, iar în apropiere zeci de hectare de teren arat, semn că, totuşi, cineva se gândeşte şi la agricultură. La Şieu Măgheruş, în gară, un tricolor nou ne întâmpină, o bancă ruptă, alături de alte două, ruginite de vremuri, semn că nu prea sunt folosite. La trecerea peste apa Şieului, la podul Chiraleşului, Rapidul încetineşte, că-i bai la ştrec. Ajungem în cea mai importantă staţie de până la Miceşti. E vorba de Lechinţa, nu înainte de a “admira” ceea ce a mai rămas din fosta Fabrică de zahăr. La ora fixată, Rapidul se opreşte în Miceştii de Câmpie, face cale-ntoarsă, iar de la microfonul vagonului în care mă aflu, auzim melodia ce ne însoţeşte până la destinaţie, “Supărat, supărat îs Doamne, supărat…”.