Cuib literar

A apărut numărul 2 al revistei “cuib”, editată de un colectiv coordonat de Daniel Lăcătuş-director şi Daniela Voicu-redactor şef. Publicaţia debutează cu “Romanul croit din dantela cuvintelor”, o recenzie semnată de Menuţ Maximinian despre romanul “Dantela de Babilon”, apărut la Editura Nico sub semnătura Melaniei Cuc. Preşedintele Ligii Scriitorilor din România, Al. Florin Ţene, ne propune un eseu interesant despre “Revolta eroilor din oglinda răufăcătorilor”, adică despre cele două valenţe ale eroilor, una pozitivă, alta negativă. Poezia este prezentă prin Daniela Voiculescu, Diana Suciu, Daniela Voicu, Teodor Dume, Leonard Ancuţa, Ionuţ Popa, Elena Liana Popescu, Ştefan Ciobanu, dar şi prin colaboratorii din străinătate. Gabriel Ghimbu frazează gândurile în „Elucubraţii”, iar Daniel Lăcătuş realizează o anchetă despre libertatea presei. „Solidaritatea şi toleranţa sunt un exerciţiu de solidaritate umană, este de părere Melania Cuc, făcând referire la antologia de texte PROADO, coordonată de Doina Orza şi Menuţ Maximinian. „Cuib” se integrează în presa literară încă de la primele apariţii.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5