Cultura antreprenorială, subiect de seminar

Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud va organiza, azi, un seminar cu titlul: ,,Cultura antreprenorială – factor de succes în dezvoltarea afacerii”.

,,Seminarul vizează informarea mediului economic cu privire la oportunităţile de asistenţă şi sprijin pe care le are la dispoziţie pentru iniţierea sau dezvoltarea unei afaceri, inclusiv prin utilizarea instrumentelor structurale. În cadrul evenimentului va fi făcută şi o scurtă prezentare a proiectului BISNet. Totodată vor fi înmânate certificatele de absolvire a cursurilor de -Iniţiere în afaceri- şi -Manager de Proiect-. De asemenea, vor fi semnalate şi neregulile care survin în scrierea proiectelor pe Fondul Social European”, ne-a comunicat Monica Mureşan, manager proiect regional.

Proiectul ,,Sprijin pentru dezvoltarea iniţiativei private în Macroregiunea unu (RO1)- BISNet” este implementat de Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, în parteneriat cu Fundaţia CDIMM Maramureş şi Camera de Comerţ şi Industrie Braşov şi este cofinanţat de UE, prin Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

,,Ne dorim ca prin intermediul acestui proiect să oferim un sistem de servicii profesionale integrate- asistenţă, consultanţă şi formare profesională pentru iniţierea şi dezvoltarea afacerilor”, a concluzionat Monica Mureşan.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5