Seminar de cultură antreprenorială la Bistriţa

Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud în parteneriat cu Fundaţia CDIMM Maramureş (beneficiar) şi Camera de Comerţ şi Industrie Braşov implementează proiectul cu titlul: „Sprijin pentru dezvoltarea iniţiativei private în Macroregiunea unu (RO1) – BISNet”, cofinanţat de UNIUNEA EUROPEANĂ, din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

Proiectul are ca obiectiv general sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri în Macroregiunea unu (RO1) printr-un sistem de servicii profesionale integrate – asistenţă, consultanţă, formare profesională pentru iniţierea şi dezvoltarea afacerilor.

Proiectul se adresează persoanelor care au un loc de muncă şi care doresc să participe la activităţi de formare antreprenorială, personalului de conducere din întreprinderi, persoanelor care au o idee de afacere şi necesită asistenţă pentru a materializa în cadrul unei afaceri înregistrate ideea proprie, persoanelor care au un alt statut decât cel de angajat şi care doresc să înceapă o activitate economică de mica anvergură, o activitate ca persoană independentă sau o asociaţie familială.

În acest sens, în cursul zilei de azi, va fi organizat un seminar, cu titulatura „Cultura antreprenorială – factor de succes în dezvoltarea afacerii”.

„Seminarul vizează informarea mediului economic cu privire la oportunităţile de asistenţă şi sprijin pe care le are la dispoziţie pentru iniţierea sau dezvoltarea unei afaceri, inclusiv prin utilizarea instrumentelor structurale”, ne comunică Elena Bărbos de la Centrul Europe Direct Bistriţa.

Totodată vor fi înmânate certificatele de absolvire, „proaspeţilor” manageri de proiect care au urmat cursurile organizate de CCI BN, în cadrul acestui proiectului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5