Cum ne izolăm la domiciliu! Doar cei aflaţi în evidenţa DSP primesc concediu!
Autorităţile judeţene au publicat procedura de intrare în izolare la domiciliu sau de autoizolare penru cei care vin din Zona Galbenă (1) și pot fi un contact de boală cu Coronavirus. Izolarea la domiciliu este de 14 zile, numărate din a doua zi de la sosire sau de când ați înțeles că persoana cu care tocmai v-ați văzut a venit din zona roșie sau galbenă de pe glob (2). De fapt, sunteți autoizolat!
PAȘI DE URMAT:
În cazul celor două două situații justificate, sus-amintite, aveți obligația de a anunța imediat intrarea în izolare la Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, la unul dintre următoarele numere de telefon: 0758.046.426, 0761.119.496 sau 0758.042.216. Ulterior, reprezentanții DSP vă iau în evidență și comunică situația d-voastră autorităților locale (primării) pentru o monitorizare suplimentară și pentru a vă putea oferi sprijin dacă situația o impune (de exemplu: nu are cine vă ajuta cu aprovizionarea).
ATENȚIE! Doar cei aflați în evidență pot primi la sfârșitul perioadei adeverință de concediu pentru cele 14 zile de la Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud!
RECOMANDĂRI PENTRU PERSOANA IZOLATĂ :
I. Varianta ideală: să vă izolați singur într-o locuință, iar cineva din familie să vă lase cumpărăturile la ușă (anunțându-vă la telefon când vine, fără să sune la sonerie și fără să atingă ușa).
II. Dacă nu există posibilitatea să vă izolați singur într-o locuință, izolați-vă într-o cameră separată a locuinței (pe cât posibil cea mai izolată, în care nu traversați alte spații ale casei). Cel mai bine ar fi în camera apropiată de baia de serviciu. Dacă baia este comună, e necesară o atenție sporită la dezinfecție (robinet, vas de WC și ce anume ați folosit în această încăpere). În drum spre baie aveți grijă să nu vă intersectați cu membrii familiei.
Curățați și dezinfectați zilnic suprafețele pe care le atingeți frecvent în cameră! (ex: mese, clanțe, obiecte de mobilier, alte obiecte).
Acoperiți-vă gura și nasul cu șervețel de unică folosință sau cu o țesătură atunci când strănutați sau tușiți. Batista se aruncă imediat la coșul de gunoi, în sac de plastic, după care vă spălați pe mâini cu apă și săpun timp de 20 de secunde / vă dezinfectați cu șervețel igienic.
Aerisiți cât mai bine încăperea.
Țineți legătura cu medicul de familie.
NU părăsiți domiciliul și NU primiți vizitatori acasă în cele 14 zile. Riscați să îmbolnaviți un număr mare de persoane!!!
Rugați pe cineva din familie să vă aducă mâncarea în aceleași vase. Mâncarea vă este lăsată la ușă.
Folosiți mască și mănuși de protecție atunci când ieșiți din încăpere.
Evitați să vă apropiați chiar și la distanțe "sigure" de restul familiei. Preferabil să comunicați cu restul familiei prin ușa deschisă a camerei.
Dezinfectați vesela și spălați rufele separat de restul familiei.
Persoanele vârstnice din familie trebuie să fie perfect izolate de dumneavoastră pentru că acestea se pot îmbolnăvi grav.
RECOMANDĂRI PENTRU RESTUL FAMILIEI:
Întărește măsurile de igienă, spălatul pe mâini, dezinfectarea de două ori pe zi a suprafețelor (în special cele de metal și plastic) și a obiectelor personale.
Dezinfectează vesela și spală rufele separat de persoana izolată.
Nu primește și nu efectuează vizite la alte persoane.
Aerisește frecvent întreaga locuință.
Iese din casă doar pentru strictul necesar. Este preferabil ca aceeași persoană să iasă la cumpărături, cât mai rar posibil.
ATENȚIE
Nerespectarea procedurii de izolare reprezintă infracțiune și se pedepsește conform Codului Penal, ART. 352, punctele (1) și (2), care fac referire la zădărnicirea combaterii bolilor.
------------------------
(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin (1) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amendă.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Bistrița-Năsăud
Adaugă comentariu nou