Şi ei sunt ai noştri, ai României

Zilnic ne întâlnim cu ei pe stradă, trecând indiferenţi de parcă nici nu există. Îi vedem îmbrăcaţi sărăcăcioşi, cu o bucată de pâine în mână, parcă ar dori ceva de la noi. Mulţi sunt bătrâni uitaţi în deznădejde de fiii lor, abandonaţi pe stradă şi daţi uitării. Mulţi dintre ei s-au născut sub o stea neprotectoare, chinuindu-şi viaţa în mizerie. Oare ne-am pus întrebarea: dacă eram noi în locul lor? Oare ne-am pus întrebarea: dacă au mâncat în această zi? Un lucru este cert, trecem pe lângă ei sfidându-i cu luxoasele autoturisme cu mulţi cai putere sau îmbrăcaţi cu haine de mii de euro. Oare nu ar trebuie să se gândească şi aceştia, la cei sărmani, sau, înainte de a pune capul pe pernă, dacă au făcut un act de caritate în ziua respectivă?
Casele lor sărăcăcioase, cu fisuri destul de mari în pereţi şi acoperite cu mochete vechi sunt lăsate uitării şi stau să cadă. Marginalizaţi de restul cetăţenilor nu se mai interesează nimeni de soarta lor. Fără curent şi apă potabilă, sunt lăsaţi în voia sorţii de cei care ar trebui să aibă grijă de ei. Un caz asemănător se află în cartierul Viişoara, la familia Călugăr, unde, sub un acoperiş cu două camere, locuiesc nu mai puţin de 14 persoane. Tatăl copiilor şi fetiţa cea mică sunt bolnavi de epilepsie, iar mama lor munceşte cu ziua pentru a pune ceva pe masa copiilor. În toţi aceşti ani nu au fost vizitaţi de niciun oficial al Primăriei Bistriţa pentru a le acorda un minim ajutor. Zilnic se luptă cu probleme majore întrucât copiii trebuie îmbrăcaţi, spălaţi, neavând condiţii decente de trai. Copiii sunt nevoiţi să meargă la şcoală circa 3 km prin zăpadă, ploi şi frig, dar nu lipsesc de la şcoală. Întrucât capul familiei este bolnav, nu poate munci, fiind nevoit să aibă grijă de cea mică, cerem ajutorul fiecăruia, pentru a pune mâna de la mână şi ajuta această familie greu încercată.
Un caz similar se află lângă pădurea Sigmirului, unde familia Murşa, având opt suflete, locuieşte într-o cameră sărăcăcioasă. Tatăl lor, bolnav de mai mulţi ani, încearcă să pună pe masa copiilor o bucată de pâine muncind cu ziua pe unde apucă. Fără curent şi apă potabilă, izolaţi de lume, îşi duc zilele în întuneric şi nu sunt speranţe de puţin soare. Zâmbetul copiilor mai că nu există de atâta amărăciune, care persistă în sânul familiei.
Ar fi bine ca toţi cei care citim acest articol să venim în sprijinul lor şi a celorlalte familii pentru a pune mână de la mână şi a acoperi necesarul de care au atâta nevoie.