ILEGALITAŢI ÎN „OGRADA” PRIMARULUI PDL SORIN AUREL MITITEAN ESTE APĂ!? – BA NU ESTE APĂ!

Proiectele primarului din comuna Şieu-Măgheruş efectuate doar în scopuri electorale

Una din „reuşitele” Primarului în funcţie din Comuna Şieu-Măgheruş este Alimentarea cu apă potabilă, colectarea şi epurarea apelor uzate pentru localitatea Chintelnic; modernizarea drumului din satul Crainimat şi modernizare Căminului Cultural din localitatea Sărăţel - Proiect in valoare totala de 2.714.000 (douămilioaneşaptesutepaisprezecemii) EURO –din care: finanţare din Bugetul Primăriei 455.000 (patrusutecincizecişicincidemiii) EURO–restul Fonduri Europene. Urmare a acestui proiect ar fi trebuit ca fiecare gospodărie din Chintelnic – să aibă apă potabilă, dar surpriză, cele peste 2,7 milioane de EUR s-au dus pe apa …Şieului, după cum urmează:
- în satul Chintelnic nu funcţionează nicio reţea din cele construite, cea de apă potabilă este confecţionată din materiale improprii, conexiunile au fost efectuate de persoane neautorizate fapt pentru care la toate probele de până acum pe lungimea reţelei au apărut multiple „fântâni arteziene”. Pentru a acoperi aceste mari probleme, edilul, împreună cu acoliţii dânsului, printre care şi secretara Primăriei, Dan Marinela, soţia adevăratului primar, şef de campanie electorală şi preşedinte de organizaţie PDL Şieu Măgheruş, Dan Ioan, mint locuitorii comunei, împărţind cereri de branşare la reţea împreună cu rudele lor din satul Chintelnic, rude angajate toate la Primăria Şieu Măgheruş. Reţeaua de canalizarea/epurare este în aceeaşi situaţie, conductele sunt sparte în mai multe locuri, scurgerea este în contrapantă, căminele sunt montate cu mult sub nivelul actualului drum, cismelele stradale sunt „plantate” artizanal – mărturie stau cei peste 400 de locuitori ai satului Chintelnic.
- asfaltarea Drumului din Crainimăt a fost efectuată în grabă – şanţurile de scurgere având în unele locuri o adâncime de peste 1,5 m – fără niciun parapet de protecţie, un real pericol pentru oameni şi animale, şanţurile neavând panta necesară pentru ca apa să se scurgă. Primarul Sorin Aurel Mititean a aprobat pentru toţi locuitorii aflaţi în amonte de noul drum, aşa zis modernizat, în castrarea scurgerilor din fosele septice în pereţii şanţurilor. Acest lucru nemulţumeşte locuitorii satului pentru pericolul la care, cu aprobarea edilului, au fost expuşi. Oare nu era normal ca prima dată să realizeze reţeaua de canalizare şi după care modernizarea drumului?
- La Căminul din localitatea Sărăţel, ca de altfel la toate investiţiile făcute de d-l Sorin Aurel Mititean, s-au făcut nenumărate recepţii, pentru ca au fost folosite materiale improprii din punct de vedere calitativ şi nu numai…..
La data de 22.03.2012, în cadrul Conferinţei de presă susţinute de Ministrul Laszlo Borbely s- a aprobat finanţarea a 2 proiecte de apă şi canalizare pentru 2 comune din judeţ (Nuşeni şi Lechinţa), alături de ele trebuia să fie semnat contractul de finanţare la proiectul pentru introducerea reţelei de apă şi canalizare în satul Arcalia din Comuna Şieu Măgheruş în valoare de 4,3 milioane lei, dar acest proiect nu a putut fi finalizat deoarece Dl Primar Sorin Aurel Mititean nu a finalizat la timp documentaţia Proiectului – motiv pentru care cele 4,3 mil. de lei au fost redirecţionate către alte Primarii – MULŢUMIM Domnului Primar Sorin Aurel Mititean.
Toate lucrările sus amintite au avut ca dată de începere 20.09.2010 şi trebuiau finalizate până la data de 18.02.2012. Proiectantul agreat de edil este SC CONFORT DESIGN SRL, iar executantul tuturor lucrărilor este unica firmă agreată de Domnia Sa, SC TCM NORD SA din Baia Mare, oare la noi în judeţ nu ar fi existat o firmă care să execute lucrările sus menţionate – cu forţa de muncă din zonă?
Printre alte „realizări” ale primarului comunei – PDL-ist-ul Sorin Mititean mai putem aminti:
- „afacerea TERAPLAST” – în 2006, SC Teraplast dorea să-şi mute sediul într-o zonă periferică – în acest moment intrând în joc şi Sorin Aurel Mititean, în administrarea căruia există o suprafaţă mare de teren conformă cu cerinţele firmei. D-ul Mititean a emis 2 titluri NOI de proprietate pe numele IOAN TIMANDI – socrul dânsului şi Ioan Morar – tatăl şefei Compartimentului de Taxe şi Impozite – cele două persoane neavând niciun act doveditor că ar fi deţinut terenuri în acea zonă, cele două personaje intrând în posesia a 2,00 hectare de teren în baza Legii 247/2006 – Dl Timandi mai obţinând de la Primărie o suprafaţă de 1,91 hectare în Şieu Măgheruş în baza Legii 18/1991. Sumele vehiculate care au fi fost primite de către cei doi NOI „PROPRIETARI” de la TERAPLAST situându-se undeva între 3000 – 4000 EUR/ar câştigul total fiind aproximativ de 700.000 EURO – FĂRĂ SCRUPULE;
- Subvenţiile din agricultură – toţi „prietenii” dânsului în acest moment sunt mari „fermieri” şi încasează subvenţii de la APIA după animale fantomă;
Cele sus menţionate sunt o parte din „realizările” cu care se mândreşte şi cu care doreşte să obţină încă un mandat Dl. Mititean, întrebarea este cine şi când va verifica modul în care au fost folosiţi atât banii europeni cât şi banii din bugetul Primăriei.
N.S.

Comentarii

08/06/12 10:37
emma

draga redactie va apreciez si stiu ca sunteti un ziar vechi si de renume in bistrita dar ma doare sufletul cand vad ca publicati tot felul de articole venite din parte unor contracandidati care simt ca pierd si nu stiu cum sa o faca dar voi nici macar nu verificati aceste informatii v-am crezut profesionesti cat despre cei doi pensionari cu dorinte politice inalte si aspiratii la functii de primar si consilier sa invete ce este administratia si cum se cheltuie banul european dar ei care au incaruntit degeaba pe timpul lui nea nicu sa o ia incet sa nu-i lase inima mai ales ca unul din ei ,,dl. viitor primar "cica e si in pensie de boala oare are dreptul sa conduca o primarie?

08/06/12 10:41
emma

de ce nu publicati comentartiile

08/06/12 10:56
cata

cine semneaza?
cine e ns - nesemnificativ? neserios?

08/06/12 13:11
silviu

niste minciuni sfruntate scrise de doi frustrati care doresc cu orice pret sa ajunga macar consilieri locali-unul care nici macar in politie nu a fost bun ca fotograf,altul dat afara din primarie de bun ce a fost.ar trebui sa le fie rusine!nu stiu cum veti mai avea tupeul sa dati ochii cu oamenii din Crainimat si Chintelnic!

08/06/12 22:52
alexandru

hai sa va spun ceva : acum ceva vreme expolitistul spunea despre exfunctionar in prezent" sef de campanie " am dovezi ca-l pot inchide ! Dar in campanie te faci frate cu dracul ca sa treci puntea ! Sau poate saracul exfunctionar e santajat si umbla ca si catelul domnului ! ha , ha, ha!

09/06/12 12:07
constantin

Asemenea articole au fost trimise de persoane IMPOTENTE din punct de vedere politic si au crezut ca asemenea acuze vor intoarce electoratul spre ei.........se pare ca in limbaj politic aceasta situatie se numeste TEAPA.Unul din ei incasa banii destinati platii impozitelor pentru factura de la cablu iar pentru PRimar am o dedicatie -RUSINICA , RUSINICA, RUSINICA

09/06/12 12:09
constantin

Asemenea articole au fost trimise de persoane IMPOTENTE din punct de vedere politic si au crezut ca asemenea acuze vor intoarce electoratul spre ei.........se pare ca in limbaj politic aceasta situatie se numeste TEAPA.Unul din ei incasa banii destinati platii impozitelor pentru factura de la cablu iar pentru PRimar am o dedicatie -RUSINICA , RUSINICA, RUSINICA

09/06/12 12:10
constantin

sper ca redactia sa aprecieze spiritul critic si elevat al comentariului, sa- publice ca o redactie ce se respecta

09/06/12 13:44
"acolitii edilului"

Domnule candidat UNPR, Alexandru C-tin, vreau sa va intreb de inceput doua lucruri esentiale ptr a putea face afiramtiile din articolul de mai sus: 1. Ati terminat o facultate de genu Facultatea de Instalatii sau Facultatea de Constructii cu specializarea drumuri si poduri ? ca eu personal nu pot sa imi dau seama cum faceti unele afirmatii ca santul nu are adancimea corespunzatoare, ca nu are protectie, ca nu are inclinatie, ca conductele is sparte, etc. Daca vreti sa ajungeti primar intr-o comuna nu va mai bazati sa criticati pe cei ce au facut ceva ptr comuna asta, doar sa "dai" in ceilalti candidati tot timpul nu va aduce un vot in plus si ar fi bine ptr dumneavoastra sa nu mai faci astfel de afirmatii nefondate daca nu aveti studiile necesare . Si primaria nu o conduc persoanele mentionate in articol, ca e condusa de cine trebuie sa fie condusa.

09/06/12 16:21
popic

Cu tot respectul domnule primar in functie,va rog sa cereti urgenti infiintarea unui post de fotograf si unul de pupator, speram sa se descurce bine domnii care se afla in cautarea unui loc de munca.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5