Cununa tradiţiilor bistriţene, purtată cu succes în Italia

Turneul de 10 zile al Ansamblului folcloric “Cununa de pe Someş” a purtat, pe aripi de joc şi muzică, tradiţiile româneşti pe meridianele italiene. Ca un adevărat ambasador al frumuseţilor ancestrale. Turneul a început prin concertele oferite în Sicilia, în Messina şi localităţile învecinate, unde bistriţenii au fost aplaudaţi la scenă deschisă atât de italieni, cât şi de românii din diaspora. România a fost reprezentanta Europei în Gala Folclorului Universal, unde au mai fost formaţii din din America de Sud şi Centrală. A urmat festivalul din Castrovillari, unde în catedrala centrală “Sf. Maria” a fost o slujbă pentru pace şi prietenie între popoare. Veronica Constantin a impresionat asistenţa prin interpretarea la vioară a Baladei lui Ciprian Porumbescu. La Gala bistriţenii au prezentat două suite de jocuri, de pe Someş şi din Banat, în coregrafia maestrului Teodor Puşcaş, acompaniamentul fiind asigurat de orchestra profesionistă condusă de Sorin Joldeş. Interpreta Adina Băieşiu este singura artistă care a intrat în gală, celelalte ţări fiind acceptate doar cu dansuri. Adina Băieşiu a obţinut anul acesta şi titlul de Miss Zamfira. O dovadă în plus că ne-am prezentat excellent în acest turneu. Telefonic, directorul Centrului Cultural Municipal, dr. Dorel Cosma, vicepreşedinte al Uniunii Europene de Folclor, ne-a comunicat că în acest turneu “Cununa” a susţinut 12 spectacole, în mai multe oraşe ale Italiei. Întâlnirile cu autorităţile locale, la Messina Cu primarul şi preşedintele IGF, Lillo Alesandro, la Castrovillari cu primarul şi viceprimarul, au sudat legăturile dintre oraşe, bistriţenii transmiţând mesajul primarului, Ovidiu Creţu, şi prezentând date despre istoria noastră prin intermediul cărţii semnată de Oscar Skrabel. De altfel, este a doua întâlnire a bistriţenilor cu publicul Italian, după prestaţia din primîvară a Teatrului de Păpuşi “Alexandru Misiuga”. În urma acestui schimb, pe lângă faptul că bistriţenii au purtat cu mândrie steagul tradiţiilor româneşti, promovând adevărata imagine a ţării noastre, am primit şi promisiunea pentru anul viitor, de a fi vizitaţi de artiţti din Costa Rica şi Columbia.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5