Dan Tudor – un show-man al teatrului românesc!

          Actorul şi regizorul Dan Tudor, de la Teatrul de Comedie din Bucureşti, e un numer artistic ce începe să aibă o aură şi o legendă. De curând, la Festivalul Internaţional de Teatru şi Literatură „L. Rebreanu” l-am văzut în intimitatea unui public select, format din scriitori şi oameni de cultură din ţară şi din străinătate într-un recital actoricesc de excepţie. Prilejul ne-a fost oferit de preluarea într-un registru comic original a unui text literar comic aparţinând scriitorului şi dramaturgului Ion Băieşu. Altfel, un text dramatic, comic, vehiculat în radio şi televiziune sub forma unui cuplu amoros şi comic şi tragic, specific românilor – Tanţa şi Costel. Reluând partitura dramatică într-o cheie regizorală inedită – Dan Tudor recreează personajul lui Băieşu, ca un fel de Marele Brunet al românilor, imaginea sa scenică putând fi asociată în teatru şi flm cu aceea a Marelui Blond, a actoruluzi francez Pierre Richard. „Inocentul”, căci aşa poartă numele demersul teatral pus în scenă de actorul Dan Tudor şi regizorul Radu Băieşu, ne propune să-l descoprim, Caragiale ar fi spus pe „omul rromân” de lângă noi, cu înălţările şi căderile sale, cu succesul şi stupizenia sa ignorantă. Poate f i Costel, un vecin, un coleg de serviciu, o rudă apropiată sau mai depărtată, debitând la metru cub gogomănii şi stupizenii cu o imensă seriozitate a omului stupid.

          Cunoscându-l personal şi văzându-l jucând pe scenă, urmărindu-l cu admiraţie ne-am dat seama că avem de-a face cu un fenomen actoricesc rar.

          Costel, personajul stupid, comic şi tragic, ca şi consoarta sa real-imaginară – Tanţa, stabileşte reguli de viaţă, de conduită şi idealuri, toate într-o jalnică şi paranoică confuzie. Vorba lui nea Iancu, scrisă: „Din această dilemă nu putem ieşi...”.

          Astfel se întâmplă şi cu Costel, care este o dilemă stupidă şi ignorantă pentru lume, ca şi pentru el. Este un stupid Costel şi pe dinafară şi pe dinăuntru. Confundă termenii din vocabularu-i sărac şi malagambist, de macho, fiind mai tot timpul şi pe graniţa absurdului lui Eugen Ionesco. Costel se spovedeşte oricui, chiar şi popilor, cu o mândrie prostească, semănând cu politicienii, parlamentarii, patronii de azi, toţi făcând parte din casta piloştilor corupţi şi mustind de prostie şi aroganţă, începând mereu cu vulgara literă P... O să ne explice vreodată, cineva, cum poate încăpea atâta ignoranţă iraţională, atâta retardare la aleşii noştri, la demnitarii şmecheri şi farisei, compunând guverne şi dând legi strâmbe, după poziţia capului plecat de slugă în faţa şefilor-stăpânilor lumii, într-o poziţie de cha-cha-cha ori bosa-nova demnă de comicii neştiuţi ai ecranului.

          Costel, prin Dan Tudor, actorul este convins de dreptatea părerilor sale, a raţionamentelor de parvenit politic, într-o cădere liberă. Viaţa lui Costel se desfăşoară între două trenuri, într-un bufet de gară la Făurei şi nu în gară la Mizil, ca şi Caragiale. Costel îşi povesteşte viaţa cu o inocenţă jalnică şi banală, făcându-se martori ai unei existenţe în gri. O societate alienată mental, moral şi fizic îl găzduieşte cu o îngăduinţă formalistă, superficială, de un primitivism feroce şi agresiv.

          Râdem pe săturate, dar ne şi înfricoşăm de ce ar putea deveni în viitor şi ar acţiona războinic Costelii acestei lumi corupte, în ruină. Costel este contemporanul nostru.

          Povestea descurcăreţului şi şmecherului, achizitor de bovine, oare şi de boi,  parcă de la întreprinderea ORACA, ne atrage atenţia, zi de zi, nu numai la teatru, fiindcă în ea ne recunoaştem cu toţii, cu rutina la serviciu, imbecilizatoare şi stupidă.

          Şmecherii, îngâmfaţii, naivii –inocenţi, obsedaţi onorabili politicieni, parlamentari, pastramagii de suflete vândute ne-au invadat.

          Ridicolul şi stupidul Costel suntem fiecare dintre noi. Uitaţi-vă cinci minute în oglindă şi o să ne daţi dreaptate. Nouă şi lui Ion Băieşu!

          Lui Dan Tudor, Actorul!