Titanic vals – lecţia Muşatescu a comediei clasice româneşti

         Condiţia umană, viaţa omului e ca un vapor Titanic ce se poate scufunda şi apoi să apară la suprafaţă, înălţările şi căderile inerente oricărei căsnicii, familii, tradiţionalei familii creştine româneşti.

         Un urmaş demn şi onest a lui I.L. Caragiale este dramaturgul Tudor Muşatescu, ce printr-un text literar de excepţie, pune în faţa actorilor de comedie o piatră de încercare în interpretarea actoricească comică. Suculent, cu o savoare deplină, textul comediei clasice, ca şi acţiune şi tematică a vieţii de toate zilele, dezvăluie, într-un limbaj şi vocabular comic, ce curge ca apa timpului şi a oceanelor lumii, meandrele sufletului omenesc, deopotrivă Dumnezeiesc şi diavolesc, nobil şi fariseic, formalist, profund şi superficial, demn, cinstit şi cârcotaş, clevetitor, bârfitor, vieţile obişnuite, subliniez ale oamenilor obişnuiţi din societatea românească interbelică cu false şi de aceea comice patriotisme, cu situaţii comic-ironice în lanţ, în cascadă, cu cancanuri de întâmplări ale vieţii privite în partea lor de lumini şi umbre, comică, de către talentul nativ înspre comic şi ironie sarcastică, uneori cinică, de către ocheanul dramatic a lui Tudor Muşatescu, ce valsează ca un veridic căpitan de bord al unui imaginar-real, dar dramatic, vas al vieţii omeneşti – Titanic! Sigur, derularea comediei în trei acte şi desfăşurarea întâmplărilor din familia funcţionarului şi apoi a deputatului în Parlament - Spirache Necşulescu, un personaj conturat într-o posibilă normalitate omenescă, căci restul personajelor, o familie prea mare, ce trebuie întreţinută, de 9-10 persoane, cu soacră, fiu, fiică, nevastă şi purcică, toate celelalte personaje ce nu cresc porumbei şi adună mierea de albine, sunt, involuntar, mai mult sau mai puţin comice, deşi poartă nume istorice, într-o cheie tragico-comică: Dacia, Sarmisegetuza, Decebal, Traian – aluzia la falsul patriotism din epocă, dar care se poate repeta la anumite intervale de timp, ca şi în zilele noastre. În viziunea regizorală şi muzicală a lui Dan Tudor, accentul dramatic şi comic de limbaj cade mai ales pe componenta omenească, psihologică a personajelor – avariţie, lăcomie a banilor nemunciţi, moşteniţi după morţi titanice, în accidente acvatice şi mai puţin pe latura politicului, deşi fariseismul şi demagogia politicienilor, a parlamentarilor de ieri şi de azi şi de mâine sunt pictate cu umor scenic, cu o ironie amară de situaţii şi limbaje comice, specifice ca vocabular unor persoane neinstruite, semidocte, fără cultură şi ştiinţă, dând în cărţi de joc şi-n bobi, pupând icoane şi sfinte moaşte, personaje primitive ca şi dezvoltare mentală, fizică, dar mai ales sufletească, schimbătoare fariseic, şi în primul rând, profitoare a vieţilor şi morţilor celor din jur, într-un cadru scenic machiavelic. S-ar potrivi zi-sa „Ca să treci puntea – te faci frate şi cu dracul!”. Ceea ce fac din plin personajele, într-un vals al vieţii de un comic  de nota 10, în „Titanic Vals” cu voia sau fără voia lor. Căci 2 ore de comic de limbaj şi de situaţii, de anormalitate morală spectatorii bistriţeni au râs pe săturate, s-au deconectat de la stresul creşterii şi calculării salariilor ori a pensiilor, de demagogia şi prostia politică, ignoranţa şi lipsa de cultură, cum spuneam, a politicienilor şi parlamentarilor de ieri, dar şi de azi. Dar măcar de pe un fotoliu de spectatori s-au răcorit într-un catharsis dramatico-comic deconectant. De aceea, pentru tratamentul şi terapia cu râs, s-au aplaudar actorii botoşăneni în ropote, chemându-i de mai multe ori la rampă! Comice apar în spectacol cultura de internet, de facebook, a telefonului mobil etc.

         Dacă am face o paranteză serioasă într-un CV succint despre regizorul Dan Tudor, ştim că a absolvit „Actoria” la UNATC, la clasa lui Mircea Albulescu, are un doctorat în „Regia de teatru” cu Valeriu Moisescu, Alecu Croitoru şi Alexa Visarion. Au urmat şi câteva întâlniri providenţiale, cum ar spune filozoful, a lui Dan Tudor, cu celebrii regizori de teatru şi film Lucian Pintilie şi Andrei Şerban. După ce a montat spectacole în Irlanda, Germania, Canada şi Noua Zeelandă, în ţară la „Naţional”, „Nottara”, „Metropolis” şi la Teatrul de Comedie, unde este angajat, Dan Tudor a ajuns şi la Teatrul „M. Eminescu” din Botoşani, unde a montat „Muzicanţii din Bremen” şi, iată „Titanic-Vals”, această „rapsodie a comediei, dramaturgiei româneşti” de Tudor Muşatescu. Deci, în cadrul Teatrului Profesionist de Proiecte „L. Rebreanu” am urmărit, în a treia seară de teatru, la Festivalul Internaţional de Teatru şi Literatură „L. Rebreanu”, un spectacol savuros de comedie clasică, în regia şi muzica lui Dan Tudor. Orchestraţia – George Popa, iar scenografia este semnată Mihai Pastramagiu. Piesa, în esenţă, ţine o lecţie Muşatescu de morală, încercând o corijare scenică a oamenilor proşti, da, mulţi, de ieri şi de azi, ce pun în primul plan al vieţilor lor- interesul material, conturile din bănci, hagi-tudosismul comic, contagios, viruşii îmbogăţirii nemăsurate, sinucigaşe din punct de vedere al sufletului, al spiritului – trecut în plan secund al vieţilor lor. În această patimă satanică a banilor de care sunt atinşi oamenii politici, boierii, patronii şi cuconiţele semidocte, popii, ofiţerii, parlamentarii, funcţionarii publici, până la oamenii obişnuiţi, doar Spirache Necşulescu rămâne un personaj incoruptibil, restul, toţi sunt corupţi de ochii dracului – leii, euro, dolarii, aurul etc.

         Astfel, nenea Spirache primeşte, prin renunţarea la onorurile şi averile pământeşti, o aură de veritabil apostol creştin. Mesajul piesei ne îndeamnă să nu uităm de bucuriile sufletului, de înţelepciune şi de iubire, „de frumuseţea sufletească, de iubirea ce va salva lumea”!

         În distribuţie, cu majuscule: Cezar Amitroaei, Crenola Muncaciu, Dan Tudor, Petronela Lorena Chiribuţă, Silvia Răileanu, Petruţ Butuman, Dragoş Radu, Răzvan Amitroaei, Bogdan Horga, Bogdan Muncaciu, Florin Aioniţoaei, Adam Constantin.

         „Titanic-Vals” navigează, din nou, teatral.