Daniel Suciu vrea să-i reprezinte cu demnitate pe bistriţeni în Parlament

Daniel Suciu este unul dintre cei mai tineri candidaţi care se va înscrie în cursa de la alegerile parlamentare programate a se desfăşura în 9 decembrie. Suciu va lupta în Colegiul 2 de la Camera Deputaţilor, acolo unde mandatul acesta a fost deţinut, până în iulie, de actualul preşedinte al Consiliului Judeţean – Emil Radu Moldovan.
Social-democratul nu va avea o campanie uşoară, dat fiind faptul că principalul său contracandidat este un alt fost social-democart, acum pedelist cu acte în regulă, şi anume Vasile Marc. Şansa sa este politica făcută de la om la om şi cunoaşterea realităţilor zonei arondate acestui colegiu.
“Generaţia mea, cea între 30 şi 40 ani, trebuie să aibă un cuvânt de spus în strategia de dezvoltare a acestui judeţ, înclusiv prin reprezentarea parlamentară.
Cred că trebuie să avem o viziune extrem de riguroasă asupra a ceea ce se poate face, din punct de vedere legislativ, pe parcursul unui mandat de patru ani.
Având în vedere susţinerea colegilor mei din Colegiul 2 cred că pot să reprezint cu cinste şi demnitate judeţul Bistriţa-Năsăud în Parlament”, precizează Suciu.
Daniel Suciu este absolvent al Facultăţii de Drept, secţia Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu.
Jurnalist, consilier al prefectului Szilagyi Ioan şi apoi al deputatului Emil Radu Moldovan, Daniel Suciu este la al doilea mandate de consilier judeţean, fiind liderul aleşilor social-democraţi din forul judeţean. Pe plan politic, Suciu este vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene a Partidului Social Democrat.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5