DĂRUIND VEI DOBÂNDI, cel mai longeviv proiect al Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare”, Bistrița
Început în urmă cu foarte mulți ani, „Dăruind vei dobândi” a devenit „un brand” pentru Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”. În fiecare an, acest proiect ne aduce mai aproape de lumea în care trăim, ne conștientizează că fiecare clipă trebuie trăită cu sens și fiecare zi trebuie prețuită ca pe un mare dar.
Așadar tradiția la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” nu se întrerupe, doar îmbracă forme diferite de la an la an și merge mai departe. În acest an școlar ne-am atins câteva din obiectivele propuse, am derulat deja primele activități de Crăciun, acestea având un impact mare asupra elevilor și părinţilor, fiind un real succes. Perioada 12-20 decembrie 2023 a stat sub semnul dărniciei, prin cea de-a doua activitate a proiectului „Dăruind vei dobândi” ne-am
propus să transmitem și să-i familiarizăm pe elevii școlii cu valori moral-creștine și civice foarte prețioase, precum dragostea, recunoștința, milostenia, altruismul și voluntariatul. Elevii noștri, susținuți de părinți implicați și empatici, coordonați de profesorii diriginți și de doamnele învățătoare, au făcut posibilă activitatea „Fii bun de Crăciun” prin care am colectat pachete cu produse de igienă și dulciuri pe care le-am dăruit elevilor de la CSEI Lacrima, cu care avem o veche colaborare, copiilor din casele de tip familial de la Teaca, precum și unor cazuri sociale, aduse la cunoștința noastră de domnul Radu Ignat, jurnalist cu suflet mare al orașului nostru.
De asemenea, elevii de la CSEI Lacrima, ne-au dăruit din preaplinul lor - Târgul de Crăciun desfășurat pe holurile școlii noastre și „Povestea de Crăciun” pusă în scenă de acești copii speciali, coordonați de cadre didactice inimoase și empatice care îi îndrumă cu iubire.
În toate activitățile noastre am avut girul și sprijinul doamnelor director prof. Lucica Maricica Iacob și Melania Aurelia Palalogos, precum și al doamnei director CSEI Lacrima, prof. Eniko Cupșa, al conducerii Caselor de tip familial de la Teaca și al domnului Radu Ignat.
Cu o tradiție veche de 15 ani, proiectul acesta, demarat de doamna prof. Livia Vodă, acum tânără pensionară, se bucură an de an de reușite remarcabile. De fiecare dată elevii noștri ne uimesc cu entuziasmul lor, cu altruismul de care dau dovadă, cu puterea exemplului, dăruind de fiecare dată atât produse cât și dragoste, empatie, dăruire, valori cu care vin din familiile lor și pe care le cultivă și le îmbogățesc și la școală. În fiecare an categoria de produse este diferită, dar de fiecare dată, bucuria dăruirii este aceeași sau poate puțin mai mare, pentru că știm și suntem convinși că doar DĂRUIND VOM DOBÂNDI. Știm sigur că valorile dobândite și cultivate cu perseverență acum, îi vor însoți pe elevii noștri în viața de adulți responsabili ai acestei societăți și vor putea clădi o lume mai bună în care să trăiască frumos!
„Efortul altruist de a aduce bucurie altora va fi începutul unei vieți mai fericite pentru noi înșine”, spunea Helen Keller și noi credem cu tărie că așa va fi și pentru copiii noștri.
Coord. proiect: prof. Tătar Rodica, prof. Stoica Alexandra și prof. Lazaric Anca
Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Bistrița
Citiţi şi:
- DĂRUIND VEI DOBÂNDI, de la Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” la CSEI Lacrima, Unirea
- Elevii de la Şcoala Gimnazială “Ştefan cel mare” au învăţat că “Dăruind vei dobândi”
- Proiectul “Dăruind vei dobândi”, în al 17 –lea an de derulare, la Şcoala Gimnazială Ştefan cel Mare
- “Dăruind vei dobândi”
- O nouă generație a Școlii Gimnaziale Ștefan cel Mare învață că dăruind vei dobândi!
Adaugă comentariu nou