DE CE SA TAC, BĂ?

În termeni mai blânzi sau mai înfuriaţi, mai pe faţă sau mai subtil, sunt sfătuit să tac. Adică, să nu mai scriu. Vedeţi dumneavoastră, unii din cei care se regăsesc în cele câteva pagini, pe care periodic le aduc pe site, sunt deranjaţi. Sau poate alţii, de pe lângă acei unii, sunt enervaţi. Şi ca urmare, mi se atrage, preventiv, atenţia că m-aş afla în oarece pericol. Nu-mi este prea clar în ce ar consta acesta. Aşa că sunt liber să mă gândesc la orice. De la înjurături „nevinovate”, la rupere de oase, sau mai ştiu eu la ce înscenare.

Sunt nedumerit. N-am făcut decât să arăt şi altora ceea ce am văzut şi am simţit. Fără să fac politica nimănui. Şi atunci, de ce să nu mai scriu despre viaţa mea, a ta, despre ce este real, vizibil şi de pe lună? De ce să fiu eu „în pericol”?

Doar nu eu am minţit cetăţenii acestei ţări că vor trăi mai bine, ca să fiu ales în vreo funcţie de stat.

Nu am inventat şi nu am aplicat eu, furtul din salarii şi pensii.

Nu eu am declarat nesimţite, soldele militarilor. Şi pensiile lor. Ori pensiile aviatorilor. Nu i-am pus eu pe drumuri, în mod inutil, pe bătrânii armatei, numai pentru a le putea subtiliza bani din pensii. Nu am declarat eu pensia militară de stat, ca fiind un supliment social pe care, dacă nu vrea, guvernul poate să nu-l mai dea. Fiindcă l-ar atribui numai şi numai din bunătatea sa nemărginită. Deci, nu i-am declarat eu cerşetori pe toţi ostaşii in vârstă ai României. Nu am pus eu militarii să-şi plătească medicamentele şi asistenţa socială atribuite gratuit prin lege.

Nu am luat eu banii poliţiştilor determinându-i să-mi strige la poartă: „Ieşi afară, javră ordinară”.

Nu am nici o contribuţie la aplicarea acordului cu FMI şi nu am semnat eu pentru împrumutul imens care arvuneşte banii şi viitorul României pentru câteva generaţii. Împrumut de la care a pornit întregul cortegiu de nenorociri, aproape zilnice, care ne-a întors viaţa pe dos.

Nu am nici un merit în procesul de învrăjbire reciprocă a claselor sociale având, ca urmare, ura fiecăruia împotriva fiecăruia.

Nu eu am umilit profesorii, medicii, poliţiştii şi militarii, pensionarii de toate categoriile, ziariştii şi actorii, piloţii, academicienii şi cercetătorii.

Nu am fost, pe cuvântul meu, nici măcar întrebat, la stabilirea procentelor sărăcirii, rostite de preşedintele zâmbitor la data de 6 mai 2010. Şi nici nu am majorat, mai târziu, TVA-ul.

Nu sunt la mine banii luaţi din pensiile aviatorilor, grefierilor ori a celorlalţi, a celor foarte mulţi, condamnaţi la foame după o viaţă de muncă.

Nu eu am desfiinţat spitale, alungat doctorii, interzis vaccinarea preventivă a pruncilor, ori scumpit în mod iresponsabil medicamentele. Nu eu am pus bolnavii cronici sau suferinzii de boli incurabile să plătească sume astronomice pe medicamentele care i-ar ţine în viaţă şi pe care era legal să le primească gratuit. Ca să poată supravieţui.

Nu eu am furat banii veteranilor de război, a văduvelor acestora ori a invalizilor.

Nu eu dau vina pe criză, după ce am adus ţara în stare de faliment.

Nu eu am devenit indecent de bogat prin sărăcirea cetăţenilor acestei ţări, indiferent de religie, sex ori etnie.

Nu eu am readus comunismul, printr-o aberantă şi inutilă suită de legi care urmăresc egalizarea prostească a salariilor, pensiilor, soldelor şi indemnizaţiilor. Nu eu orchestrez încercarea dementă de egalizare a tuturor profesiilor de pe piaţa muncii. Nu eu scriu şi votez legi prin care vreau salarii „unice” ori pensii „unitare”. Şi nici nu-mi asum eu răspunderea, în faţa parlamentului, pentru ele.

Nu eu fur voturi în parlament pentru ca apoi să mă jur că n-am făcut-o. Nu eu văd, în mod public şi repetat, 170 de parlamentari acolo unde sunt 80.

Nu eu am terfelit în mod îngrozitor Constituţia României, încălcându-i aproape fiecare articol şi nici nu am obligat eu Curtea Constituţională să violeze sălbatic legea supremă, în loc s-o protejeze.

Nu eu dau banii dumneavoastră clienţilor mei politici şi nu eu am cheltuit miliarde în campaniile electorale. Nu eu iau „şpăgi” imense de la asfaltatori şi nu eu măsluiesc licitaţii plătite din banii românilor.

Nu eu am distrus economia şi nu am vândut eu tot ce era rentabil, bogăţii ale solului ori subsolului, rafinăriile, industria extractivă, telefonia naţională, ori flota comercială. Nu eu am distrus transporturile feroviare, făcând în aşa fel încât o călătorie cu trenul să fie mai scumpă decât una cu taxiul. Nu eu vreau să concesionez aurul, argintul, uraniul şi nichelul din Munţii Apuseni. Nu eu am tăiat pădurile ţării şi nu eu am vândut lemnul rezultat, în Arabia.

Nu eu mi-am făcut prietena, ministru pestre trei ministere, numai pentru că e blondă.

Nu eu cred că ţara este moşia mea şi locuitorii ei proprii mei supuşi. Nu eu îmi bat joc zilnic de viaţa concetăţenilor mei.

Jur!

Prin urmare, am dreptul să întreb româneşte, neaoş: „De ce să tac, bă?”

PALADE TEODOR

(teopal.blog)