Astăzi,

Debut pentru şcoala de vară a dascălilor de istorie

Academia Română, Centrul de Studii Transilvane organizează, la Bistriţa, ediţia a V-a a Şcolii de vară „Provocările istoriei ca ştiinţă şi disciplină de învăţământ la începutul mileniului III”. Manifestarea, dedicată profesorilor din afara graniţelor, are deschiderea oficială astăzi la ora 9.00, în sala de şedinţe a Primăriei Municipiului. Vor susţine cuvântări prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop - membru corespondent al Academiei Române, directorul Centrului de Studii Transilvane, Eugen Tomac - secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe. Urmează apoi conferinţele „Locul românilor în istoria europeană. Probleme actuale în istoria românilor” susţinută de acad. Ioan Aurel Pop; „Unirea Principatelor la 1859 şi românii din Transilvania” - prof. univ. dr. Liviu Maior; „Revoluţia din Decembrie 1989, context internaţional şi realităţi interne” - prof. dr. Dumitru Preda.

Miercuri, manifestările continuă, de la ora 19.00, prin conferinţele „Civilizaţia dacică în Nordul Tranilvaniei” - dr. Corneliu Gaiu; „Civilizaţia romană şi etnogeneza românilor” - acad. Dumitru Portase; „Prima unire a românilor: 410 ani de la intrarea lui Mihai Viteazul în Transilvania” - prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop. Joi, conferinţele merg mai departe cu „Populaţia Transilvaniei până la Primul Război Mondial - oportunităţi şi vulnerabilităţi demografice” - prof. univ. dr. Ioan Bolovan; „Statutul juridic al României de la Tratatul de la Adrianopole la recunoaşterea internaţională a independenţei” - prof. univ. dr. Nicolae Bocşan; „Arta bistriţeană în contextul transilvănean” - prof. univ. dr. Ioan Sbîrciu.

Vineri vor fi derulate activităţi cu caracter didactic aplicativ la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa, iar sâmbătă va fi susţinută conferinţa „Integrarea studiului istoriei locale în învăţarea istoriei naţionale şi universale” de către lector univ. dr. Sorina Paula Bolovan şi vor avea loc mesele rotunde, „Probleme recente privind predarea istoriei în România şi în ţările vecine” şi „Diaspora românească: probleme actuale”. În toată această perioadă, cei care frecventează cursurile vor vizita şi obiectivele istorice importante din Bistriţa, Năsăud, Sângeorz-Băi şi Rodna. Sunt aşteptaţi circa 40 de profesori români din Serbia, Ungaria, Ucraina şi Republica Moldova.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5