Depunere declaraţii cota anuală de lapte
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură APIA informează că termenul de depunere a declaraţiilor anuale de cotă de lapte a fost prelungit până în data de 16 mai a.c. inclusiv, ca urmare a aplicării prevederilor Regulamentului european (CEE) nr. 1182/71 din 3 iunie 1971 privind stabilirea regulilor care se aplică termenelor, datelor şi expirării termenelor, întrucât termenul legal de depunere şi anume 14 mai, este zi nelucrătoare.
Vă reamintim că până la această dată puteţi depune declaraţiile anuale de cotă de lapte fără aplicarea penalităţilor.
Precizăm că producătorilor de lapte care nu depun în termenul legal stabilit declaraţia anuală privind cantităţile comercializate, li se aplică penalitatea de retragere a cotei individuale de lapte la rezerva naţională. Cotele individuale nu vor fi retrase dacă producătorii deţinători de cotă vor transmite împreună cu declaraţia anuală şi o justificare scrisă, datată şi semnată, asupra imposibilităţii transmiterii acestei declaraţii în termenul legal.
Pentru cumpărătorii de lapte care nu depun la termen declaraţia anuală privind cantităţile achiziţionate, sunt calculate penalităţi pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, începând cu data de 17 mai.
Penalitatea reprezintă suma corespunzătoare taxei datorate pentru o depăşire de 0,01 % din cantităţile de lapte care i-au fost livrate de producători pentru fiecare zi calendaristică de întârziere. Suma trebuie să fie cuprinsă între 100 şi 100.000 EUR.
De asemenea, cumpărătorul care nu trimite declaraţia anuală riscă să piardă dreptul de a achiziţiona lapte de la deţinătorii de cotă, prin retragerea aprobării.
Adaugă comentariu nou