Deputatul Daniel Suciu va distribui 1000 de măşti de protecţie la Miceştii de Câmpie
Deputatul Daniel Suciu a anunţat că după ce a reuşit să dea 9000 de măşti de protecţie locuitorilor din Sângeorz Băi, îşi va îndrepta atenţia şi spre comuna Miceştii de Câmpie, acolo de unde sunt bunicii din partea tatălui.
„Am promis și mă țin de cuvânt până la capăt. La cele două magazine “Punct” găsiți măști gratuite, trebuie doar să le cereți, astfel încât dacă tragem linie am reușit să distribuim în ultimele 2 luni 9.000 bucăți pentru oricine a avut nevoie. O fi mult, o fi puțin, nici nu mai contează, se vor găsi destui să judece. Voi avea grijă ca 1000 de măști să ajungă și la Micești, dacă tot am primit sfaturi în acest sens. Aveți grijă de voi, sănătate tuturor!”, a transmis deputatul Suciu, pepagina sa de facebook.
https://www.facebook.com/SuciuVD/videos/556719418369573/?t=55
Citiţi şi:
- De miercuri, Primăria Năsăud va distribui 20.000 de măşti de protecţie locuitorilor oraşului şi din cele 2 cartiere
- Administraţia din Tiha Bârgăului va distribui peste 6000 de măşti de protecţie locuitorilor din comună!
- Primarul Ioan Mate: Vom asigura măşti pentru elevii din Sânmihaiu de Câmpie. Naveta celor peste 60 de copii, în condiţii de siguranţă
- Deputatul Suciu a împărțit măști de protecție la Sângeorz Băi: Sunt cel puţin 4 cazuri confirmate, iar foarte multă lume nu poartă mască
- Pentru prima dată în istorie, un mitropolit în Fântânița. IPS Andrei a resfinţit biserica, a binecuvântat Monumentul Eroilor şi a vizitat pe bunica deputatului Suciu
Comentarii
Barbieriti-va domnu Daniel ca mai bine va sta si lasati moda asta de " barbar salbatic " ... si nu va mai chinuiti sa dati masti celor care oricum nu le poarta, ca pe acolo sunt izolati si se intalnesc rar unul cu altul , iar " pandemia " fuge de acolo ... !
Mai Daniel... probabil o sa si le puna pe oala cu smantana ma ... !
Adaugă comentariu nou