Deputatul Diana Morar, întâlnire de lucru cu ministrul Educației

Odată cu debutul sesiunii parlamentare, pe lângă ședințele de plen și discuțiile cu colegii, deputatul liberal Diana Morar a avut cu o întâlnire de lucru foarte importantă cu ministrul Educației, Ligia Deca.
"Subiectele principale abordate au inclus calendarul de implementare a legilor educației, prin adoptarea de norme subsecvente, hotărâri de guvern și ordine de ministru. Am dezbătut și prioritățile legislative din domeniu pentru noua sesiune parlamentară, pe care le-am inclus în agenda mea de activități.
În contextul actual, al creșterii fenomenului consumului de droguri în școli, campaniile de prevenire, combatere și conștientizare a efectelor este una dintre temele comune de interes. I-am prezentat doamnei ministru o serie de propuneri, multe reieșite din discuțiile permanente cu cadrele didactice din județul Bistrița-Năsăud.
A fost o discuție foarte utilă, la finalul căreia i-am lansat și invitația de a veni în județul nostru, unde avem școli de elită și dascăli extraordinari. Ligia Deca a acceptat imediat propunerea mea, pe care o vom concretiza în scurt timp cu o vizită de lucru in Bistrita-Năsăud.
Îi mulțumesc pentru deschidere și o asigur de tot sprijinul meu, ca deputat și în activitățile comisiei de învățământ din Camera Deputaților", a declarat deputatul Diana Morar.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5