Deputatul Ioan Aurel Rus şi alimentaţia sănătoasă a elevilor

„Degeaba au fost gândite măsuri pentru o aşa-zisă alimentaţie sănătoasă a elevilor, cel puţin în şcoli, prin eliminarea chipsurilor, dropsurilor, sucurilor acidulate şi altele de acest gen, fiindcă Autoritatea Naţională de Sănătate s-a grăbit cu dispoziţia şi a gândit sumar normele de aplicare”, afirmă preşedintele Partidului România Mare (PRM) Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Aurel Rus. Acesta se referă la faptul că foarte mulţi proprietari de chioşcuri amplasate în şcoli vând la liber produsele interzise cu ajutorul a două stratageme: prima este montarea unei uşi spre exterior, clientela putând veni astfel şi din afara instituţiei de învăţământ, spaţiul comercial ieşind aşadar din perimetrul strict al şcolii. O altă şmecherie practicată pe raza judeţului şi nu numai este lipsa unei regelmentări clare în privinţa concentraţiei de grăsimi: cum se socoteşte aceasta, pe produs sau pe suta de grame? În consecinţă, parlamentarul bistriţean atrage atenţia asupra necesităţii îmbunătăţirii textului legislativ, aspect pe care intenţionează să îl aducă la cunoştinţa Ministerului Sănătăţii printr-un memoriu. De altfel, oficialul PRM a recunoscut şi existenţa puzderiei de magazine alimentare aflate în vecinătatea localurilor de şcoală, ce nu intră sub incidenţa interdicţiei ministeriale, şi de unde copiii se aprovizionează cu „fructele oprite” înainte de cursuri ori în pauze.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5