Deputatul Stelian Dolha, despre sesizarea de la Mărişelu: Am intrat un minut, pentru a chema reprezentatul ACL. Dar preşedintele CJ, care se plimbă cu maşina de serviciu şi adună primarii?
Dum, 11/02/2014 - 19:03
Copreşedintele ACL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, susţine că sesizarea Partidului Social Democrat este neîntemeiată, asta pentru că a intrat doar un minut în secţia de votare, a salutat şi i-a cerut reprezentantul ACL să iasă pentru a discuta.
“E vorba de câteva minute. Am intrat până în prag, i-am salutat pe toţi, i-am cerut reprezentantului ACL să iasă. Am întrebat dacă nu îi este foame, să-I aducem ceva de mâncare, o chestiune firească. Am avut şi martori”, ne-a precizat deputatul Dolha.
Acesta s-a arătat contrariat de sesizarea PSD, “marii apărători ai dreptăţii”, în contextul în care, susţine acesta “preşedintele Radu Moldovan a umblat cu maşina Consiliului Judeţean, chemându-i pe primari la sediul primăriilor”. “Sub ochii mei s-a întâmplat, la Livezile, dar eu nu am făcut sesizare, mi s-a părut o rutină de campanie, de ziua votării”, ne-a precizat deputatul liberal.
Citiţi şi:
- ACL. Ziua a 5-a de CAMPANIE- Josenii Bargaului si Bistrita
- ACL BN pleacă cu peste 400 de susţinători la lansarea candidaturii lui Klaus Iohannis
- Percheziţii pe Valea Ilvelor. Ce spun primarii?
- Stelian Dolha (copreşedinte ACL BN): Disperarea e mare la PSD. A fost cea mai murdară campanie electorală
- Trei zile de campanie pline pentru ACL Bistriţa-Năsăud

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Numărul 10 al „Libertății” („Foaie național-culturală”,...
Comentarii
Valeri Toderici -
Lun, 06:56
Este,foarte...adevărat,/
Tot ce azi, ați...arătat/
Am văzut cu ochii...mei,/
Cum se-nțeleg,doi...
vasile rus -
Vin, 23:33
Dacă România a fost livrată de Gorbaciov, Israelului pe 235 miliarde dolari, cum a spus istoricul...
Pop MariusNicolae -
Vin, 23:31
Da! O echipă foarte bună care ³poate face ca lucrurile să meargă într o direcție benefică...
un cetatean -
Vin, 16:35
PSD doreste sa controleze Ministerul Finantelor, pentru ca s-au cam golit cutiile de pantofi....
Adriana Crimincean -
Vin, 15:54
Salut ,surioara mea .
Aniversări
În zi aniversară, gânduri bune adresăm părintelui MIHAIL LOSTUN, preot paroh la Vermeş. Îi dorim mulţi ani cu sănătate în slujirea Bisericii, spre...
Cu ocazia zilei de naştere, adresăm cordiale urări aniversare domnului FLORIN FRANDEŞ, director executiv la Poliţia Locală Bistriţa.
Cele mai sincere urări de sănătate, bucurii şi împliniri, în ceas aniversar, adresăm doamnei NADIA-NICOLETA POP, consilier superior în cadrul...























Adaugă comentariu nou