Despre o nebuloasă, Premiile Municipiului BISTRIŢA
Ideea aceasta a pornit acum nouă ani. Iniţiatorul campaniei a fost regretatul profesor Mihai Cazacu. Nu cunosc obiectivele trasate atunci şi din postura candidatului o să prezint situaţia actuală.
Dacă ai avut norocul să auzi că se organizează Premiile anuale ale Municipiului BISTRIŢA te poţi considera norocos. Nu există un site web care să conţină: regulamentul şi startul concursului, cine concurează, realizările nominalizaţilor, motivaţia candidaţilor etc. Pentru a afla mai multe informaţii mergi la biroul cu relaţii publice din cadrul primăriei. Ajuns aici crezi că întrebările tale îşi vor găsi un răspuns, dar nu-i aşa. Secretarele te vor trimite la Serviciul de Educaţie şi Turism. În acest loc nimeni nu cunoaşte criteriile de constituire a dosarului. În lipsa unui răspuns clar am mers mai departe.
Proiectele cicloturistice Danubius 2009 şi VeloTur România 2009 au fost susţinute financiar de Rotary Club Bistriţa NOSA. De aici a venit şi nominalizarea la categoria sport pentru Premiile anuale ale Municipiului Bistriţa. Dosarul a mai cuprins o scrisoare de motivaţie, CV-ul, o serie de articole apărute-n presa centrală şi câteva fotografii.
În data de 7 decembrie (a.c) nominalizarea a fost depusă la primărie. În lipsa unui calendar al evenimentului nu am ştiut data şi ora premierii. Era normal să fie făcute publice aceste informaţii. Nu cred că-i atât de greu să organizezi o bază de date cu nominalizaţii din 2009. Şi apoi să primească fiecare câte un email despre bunul mers al lucrurilor.
Este de condamnat faptul că la noua ani distanţă interesul autorităţilor pentru această gală este egal cu zero. În 2010 ar fi de recomandat o implicare mai serioasă în organizarea evenimentului. De pildă un ONG, cu ajutorul voluntarilor, îşi poate aduce substanţial contribuţia Momentan, în lipsa unei structuri bine definite, Premiile Municipiului BISTRIŢA sunt “apă de ploaie”. În această situaţie persoanele care şi-au adus cu adevărat contribuţia la promovarea judeţului nu sunt atrase de oferta autorităţilor.
P.S: Sunt bucuros că nu am îngroşat rândurile câştigătorilor.
Victor Perdevară
Citiţi şi:
- Oltean acuză PSD că împiedică numirea în funcţia a candidaţilor PD-L
- A fost desemnat Jurnalistul Anului 2010 în BN
- “Agent 00EC0”: De ieri a început Săptămâna Europeană a Mobilităţii (SEM) 2010
- Olimpiu Nuşfelean, nominalizat la Premiul de poezie pe 2010 al revistei „Luceafărul de dimineaţă”
- Înscrierea la seral
Comentarii
Nu cred ca persoana care a scris acest articol a castigat vre-un premiu dar cred ca participat. Asa ca unii nu stiu sa piarda si atunci gasesc tot felul de motive puerile sa vina cu tot felul de sugestii. Ca sfat . Mai invatati sa si pierdeti.
Adaugă comentariu nou